Deliciile barfei – o analiza

Sa vorbesti pe cineva de rau, sa raspandesti barfa… unii se delecteaza cu asta. Dar vorbind prea mult despre altii, sfarsim prin a le consacra toate conversatiile noastre. De ce toate aceste cleveteli?

 

„Tipul asta ar fi capabil de tot ce e mai rau pentru a reusi“, „stiti ca fiul lui X a facut inchisoare?“. Sa barfesti presupune adesea sa spui cuvinte rautacioase, dar pe care le crezi intemeiate.

„Iata, de altfel, ce linisteste constiinta barfitorului“, remarca sociologul francez Jean-Bruno Rénard. „Fie ca sunt adevarate sau nu cuvintele sale, defaimatorul isi justifica intotdeauna atitudinea prin intentiile sale bune: sa-si informeze interlocutorii despre posibilul pericol ce-l constituie o anumita persoana sau un anumit grup de indivizi.“

 

Pentru a crea o legatura sociala

In mod paradoxal, barfitorul cauta sa se faca stimat: critica sa este benefica, ea dovedeste ca „stie cum stau treburile“ in ceea ce priveste o alta persoana, subintelegandu-se ca lui insusi ii merge mai bine decat acesteia. Sa-i barfesti pe ceilalti este un mod indirect de a vorbi de bine despre tine.

„Si despre cel care te asculta“, adauga sociologul. „In spatele cuvantului denigrator, auzim de fapt: «Iti povestesc asta pentru ca eu nu sunt ca el si pentru ca stiu ca nici tu nu esti». Ceea ce este, in egala masura, o modalitate de a-i demonstra confidentului ca ii meriti stima.

Dar, daca barfitorul ajunge sa creeze o legatura privilegiata cu interlocutorul lui – gratie micilor secrete impartasite –, acest fapt este in detrimentul coeziunii sociale, pentru ca el isi asuma rolul de judecator, numindu-i pe cei buni si pe cei rai.“

 

Din lipsa de stima de sine

De ce sa nu creezi aceasta legatura sociala dezvoltand subiecte pozitive, vorbind despre propriile interese, nu despre defectele altuia? Pentru ca, dupa cum explica psihoterapeuta Isabelle Filliozat, „barfitorul simte ca, poate, nu are nimic important de zis despre el.

Vorbeste despre vecinul, colegul lui etc., din lipsa de altceva sau pentru ca el considera ca ceea ce va povesti despre propria persoana nu este interesant“. Cuvantul lui trebuie sa fie, de cele mai multe ori, interpretat ca un semnal de suferinta a unei persoane care nu are nicio incredere si nicio stima de sine.

 

Din invidie

Din aceasta lipsa de incredere de sine decurge teama de a se afirma. „Persoanele clevetitoare se simt frustrate in viata lor, in general, sau intr-un domeniu, in particular“, continua Isabelle Filliozat. „Aceasta frustrare da nastere unei furii. Iar sa-ti asumi aceasta furie, ar insemna sa-ti recunosti propriile slabiciuni.

De fapt, ei aleg, adesea inconstient, sa-si exprime furia in mod diferit, transferand-o asupra altora, mai ales asupra celor care au reusit acolo unde ei n-au indraznit sa se afirme.“

Asa se intampla ca ii vom auzi barfindu-si superiorul, care „trebuie sa fi tras ceva sfori ca sa ajunga unde a ajuns“ sau pe vecina, care „este atat de interesata, incat a facut totul pentru a se casatori cu un milionar“. Iar defaimarea devine repede expresia invidiei si a geloziei.

 

Din proiectie

In alte cazuri, dimpotriva, vom vorbi despre ceea ce ne dezgusta profund („Este un egocentric“, „este o zgarcita“). „Vom inventa sau ii vom indica celuilalt trasaturile de caracter pe care nu le suportam, pentru ca ele reprezinta tocmai acele insusiri pe care le posedam si pe care nu le putem accepta“, explica psihanalistul Philippe Grimbert.

Clevetirea se bazeaza, deci, pe un fenomen numit „proiectie“: ii atribuim celuilalt o parte din noi insine, pe care o refuzam sau pe care suntem, in mod constient, incapabili sa o recunoastem.

 

Sfaturi pentru ceilalti

Cand frecventezi barfitori, risti sa te lasi, la randul tau, prins in cursa de gustul clevetelii. Pentru a o evita, vei opta pentru ceea ce psihoterapeutii numesc „o ascultare activa“: decat sa te increzi in aparenta discursului, cauta sa intelegi emotia pe care o trezeste clevetitorul si sa-l ajuti pe acesta din urma sa devina constient de ea, reformulandu-ti afirmatiile.

De exemplu: „Spui asta pentru ca esti suparat pe el“ sau „poate ca aceasta persoana are, la randul ei, motive pentru care sa provoace invidia…“. Dar nu exista barfitor daca nu are un interlocutor care sa-l asculte. Cel mai bun mijloc de a-l face sa taca, ar fi, deci, sa nu-i acorzi atentie.

 

Ce este de facut?

 

Identifica-ti emotiile

La originea denigrarii sta o emotie sau o nevoie profunda, pe care trebuie sa o identifici. De aceea, iti vei pune intrebari, singur sau ajutat de un terapeut, despre ceea ce te stimuleaza cand ai chef sa vorbesti despre altii: „Ce invidiez sau ce detest la el?“ „Ce simt eu?“ Vei descoperi astfel ca problema nu vine atat de la el, cat vine de la tine.

 

Gandeste, inainte de a vorbi

Denigrarea este, de asemenea, fapta marilor guralivi care, fiind atrasi intr-o discutie, ajung „sa depaseasca limitele“. De unde, necesitatea de a-si pune intrebari: este cu adevarat util sa dezvalui o anumita informatie? Pe termen scurt, ea poate valora atentia celui care ne asculta, dar pe termen lung? Cuvintele noastre sfarsesc intotdeauna prin a ajunge la urechile persoanei in chestiune, ceea ce dauneaza reputatiei noastre.

 

Gaseste alte ocupatii

Adesea, barfim pentru ca ne plictisim sau pentru ca viata altora ofera un subiect usor de con­versatie… Trebuie, astfel, sa ne gasim alte ocupatii, care ne vor hrani in mod pozitiv intalnirile.

 

Mediteaza

„E mai bine sa minti, decat sa ponegresti“, spune un proverb indian; „Pazeste-ti limba de rau“, citim noi in Biblie… Denuntata de toate religiile si traditiile spirituale, defaimarea este blamata, pentru ca raspandeste raul: ea raneste pe cel a carui tinta este, il contamineaza pe cel care o asculta si hraneste latura negativa a celui care o raspandeste.

Opusul ei, compasiunea, preconizata in budism, ne incurajeaza mereu sa cautam sa cultivam ceea ce este comun intre sine si ceilalti. Sa meditam, asadar…