CItesti acum
Intre delasare si perfectiune

Intre delasare si perfectiune

Revista Psychologies

Intre delasare si perfectiune

Cand vine vorba de felul in care aratam si de modul in care ne organizam universul din jur, ne impartim in doua categorii diametral opuse: perfectionisti si delasatori. Care sunt motivatiile psihologice ascunse in spatele celor doua atitudini?

Duminica, o dupa-amiaza foarte frumoasa de toamna. La tara, cu prietenii de familie. Ana D. are 39 de ani, e casatorita, are o cariera de succes si nici vorba sa afiseze „o tinuta relaxata“. Prietena ei cea mai buna, la a doua casatorie, poarta o bluza gri, putin sifonata, o pereche de pantaloni cam largi pentru ea si adidasi albi, cumparati din Obor.

Ana e atat de aranjata in weekend, incat cea mai buna prietena a ei ii spune ca ar putea poza intr-un spot publicitar pentru o revista de moda. Ridica din umeri. „Nu vad de ce in weekend m-as neglija. Relaxata nu inseamna neglijenta, nu?“ Cealalta nu raspunde, dar e limpede ca intrebarea prietenei ei o deranjeaza intr-un fel sau altul, in timp ce sotii lor pregatesc… masa. O simpla discutie intre a­mice, vei spune. O discutie care pune in joc rivalitatea care exista mai mereu intre vechi prietene si care, tocmai din cauza asta, sunt prietene: pentru ca sunt diferite, inclusiv in felul in care se imbraca. Privite asa, lucrurile stau simplu si au chiar o doza de umor.

Realitatea e insa mai complexa. In spatele replicilor lor se ascunde mai putin o lupta intre prietene, cat mai ales lupta fiecareia dintre ele cu propria imagine despre propria persoana. Cumva, nu de diferenta e vorba, ci de asemanare. Amandoua sunt nemultumite de felul in care arata. Numai ca nemultumirea aceasta alege modalitati opuse de a iesi la lumina.

Alina Badoi, gestalt terapeut, explica: „Este evident faptul ca imaginea de sine si mai ales cea despre propriul corp influenteaza stilul vestimentar pe care il abordam. Felul in care ne imbracam, fie neglijent, fie extrem de aranjat, comunica ceva despre noi.

Atunci cand imaginea despre propriul corp este una nemultumitoare, orice efort de a ne aranja pare inutil, e ca o lupta pierduta din start, si un mod in care putem reactiona este acela de a acorda cat mai putina atentie/energie felului in care ne imbracam.

Cealalta extrema, a unei imagini nesatisfacatoare asupra propriului corp, poate lua forma „perfectionismului“, intreaga energie fiind directionata spre a face tot ce este posibil pentru a arata cat mai aproape de o forma exterioara la care ne raportam permanent, o imagine ide­a­la, considerata dezirabila si care ne face sa nu ne aducem la supra­fata in mod autentic pe noi in­sine, cu ceea ce avem natural, propriu, ci sa ne prezentam asa cum credem ca apreciaza ceilalti la adresa persoanei noastre“.

Citeste si

Corpul: portmantou sau obiect functional?

Perfectionism sau ingrijire minima, neglijenta sau control permanent, relatia cu imaginea noastra depinde foarte mult de contactul pe care-l avem cu noi insine, cu ceilalti, cu mediul inconjurator. Societatea de azi nu ne lasa prea mult timp pentru ingrijire, dar, pana la urma, oamenii se impart in doua categorii: perfectionisti si neglijenti. Primii nu se relaxeaza niciodata, nici macar atunci cand sunt singuri aca­sa. Ceilalti nu se implica nici­odata cu adevarat, nici macar in cazul unei „obligatii“ sociale.

Studiile arata ca putini oameni traiesc impacati cu propria imagine. Si neglijenta, dar si perfectionismul, vorbesc inainte de toate de punerea corpului pe planul doi. Cu cat ne aflam mai putin in contact cu el, cu atat mai rar observam cum este corpul nostru de fapt. Iar aceasta imagine deformata, aceasta lipsa de expresivitate si de interioritate il fac pe om sa navigheze spre extreme. Corpul este fie infranat si expus ostentativ, fie ascuns si uitat. In ambele cazuri, el este neglijat in realitatea sa fizica si emotionala. Perfectionistul il reduce la rolul de portmantou, iar neglijentul – la cel de obiect functional.

„Intr-o zi m-am vazut draguta“
Teodora, 45 ani

„Acum un an, la indemnul unei prietene, mi-am taiat coada lunga si mi-am vopsit parul brunet cu suvite gri intr-un castaniu-deschis. Timp de o saptamana, am vrut sa ma ascund: toate compli­men­te­le ma faceau sa-mi regret «invizibilitatea». Si apoi, intr-o diminea­ta, m-am considerat draguta. Pentru prima oara in viata mea, mi-a placut propria imagine din oglinda. Am impresia ca asta mi-a ofe­rit o oarecare comoditate interioara si, poate, dorinta de a ma iubi «mai bine».“

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pagini: 1 2
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top