La ce servesc stereotipurile?

Necesitatea de a simplifica

Impartasim cu totii aceleasi stereotipuri. Transformarea lor in prejudecati – rasism, sexism, homofobie – depinde de istoria noastra personala. Dar stereotipurile au mai intai o functie cognitiva.

In fata numarului de informatii pe care il avem de tratat, acestea ne permit sa simplificam realitatea in asa fel incat sa o facem mai inteligibila. Cu riscul de a duce la erori, aceasta munca de categorisire ne este indispensabila pentru a ne adapta comportamentele si pentru a pregati reactiile care vor veni.

In continuare in cautarea testelor, ajung pe Genrimages, site web de educare a imaginii. In meniu, exercitii care permit adolescentilor sa identifice reprezentarile vehiculate de mass-media.

Unul dintre ele mi-a retinut atentia: testul lui Bechdel, dupa numele creatoarei sale, Alice Bechdel, autoare de benzi desenate si feminista.

Exercitiul indeamna ca, atunci cand urmarim un film, sa ne punem trei intrebari: (1) „Exista cel putin doua personaje feminine…“ (2) „… care sa vorbeasca unul cu celalalt…“ (3) „… despre un alt subiect decat un barbat?“ Este demn de constatat ca, pe ecran, femeile sunt mai putin numeroase decat eroii masculini si ca preocuparile lor se invartesc mai ales in jurul acestora si al sferei domestice.

Nevoia de apartenenta

Sophie Laurent este sef de proiect pentru Genrimages. Aceasta mi-a descris cateva scene familiare din televiziune: „In serialele politiste, cand un om al legii anunta o veste proasta, femeia incepe sa urle, in timp ce barbatul ia totul asupra sa si o sustine.

In emisiunile sportive, comentatorii isi permit sa spuna despre un jucator ca este bun. Despre o sportiva, se zice mai degraba ca este frumoasa sau emotionata“.

Sophie Laurent aminteste de importanta educarii imaginii, la facultate sau chiar mai ina-inte: „Adolescentii au nevoie sa fie ca ceilalti si sa-si stearga propriile diferente. Aderarea la stereotipurile intretinute de publicitate, seriale sau videoclipuri corespunde acestei nevoi de apartenenta.

Se forteaza asemanarea, pentru a face parte din grup, si se ascunde singularitatea, pentru a nu fi exclus din acesta. Ceea ce este pacat, e ca seriale cum ar fi Gossip Girl sau Secret Story au tendinta sa ii traga in jos“.

 

Un pretext pentru discriminare

In opera lui Sylvain Delouvée am descoperit „teoria conflictelor reale“ de Muzafer Shéif, profesor de psihologie sociala la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite. In 1966, acesta afirma ca stereotipurile se nasc intr-un context de competitie sociala si servesc intereselor celor care domina si celor care sunt dominati.

Aceasta teorie ne permite sa intelegem reaparitia, in perioada de criza economica, a discriminarii fata de muncitorii imigranti sau desemnarea de tapi ispasitori.

Uitandu-ma la Stiri, ma gandesc iar la aceasta fraza a lui Marie Rose Moro, psihiatru, care a lucrat mult timp cu copii nascuti dupa imigrare. „Stereotipurile ne impiedica sa-l intalnim pe celalalt. Acestea il tin la distanta, il reduc la trasaturi asa-zise comune alor «sai».“ Si zic eu ca in asta consta faptul ca ne sunt „utile“.

In fata inacceptabilului, ele ne anesteziaza, reduc posibilitatea de a simpatiza, de vreme ce acest lucru li se intampla „lor“ si nu „noua.“ „Acestea impiedica si riscul de a exista“, noteaza Sophie Cadalen, psihanalist.

„Caci noi ne refugiem pe noi insine in spatele unei reprezentari sociale construite in functie de sexul, varsta, profesia si cultura noastra… Sentimentul de a nu trai sau de a nu simti cum ar trebui este punctul de plecare al tuturor terapiilor. Acesta subliniaza alienarea de la o norma pe care nu credeam ca o putem incalca, dar fata de care suferim, pentru ca nu ne potrivim indeajuns…”

De aici, gasirea propriei dorinte, asumarea singularitatii fara a ne mai refugia in spatele rolurilor stereotipizate este un pas indispensabil pentru a putea sa-l recunoastem si sa-l acceptam pe celalalt cu toate diferentele sale. Aceasta munca de eliberare este, pentru Sophie Cadalen, o lupta mica, dar enorma, a unei vieti intregi.