CItesti acum
Perfectionismul distructiv

Perfectionismul distructiv

Revista Psychologies

Departe de a fi o conditie a productivitatii sau a creativitatii, obsesia perfectiunii (ori, mai precis, consecintele sale in plan comportamental) poate avea repercusiuni si in sfera functionalitatii optime (normale) a psihismului si a organismului.

 

Desi s-a numarat printre caracteristicile unor mari personalitati din arta, stiinta si sport, pentru multi altii, perfectionismul s-a dovedit un obstacol, sau o cale pe care s-au ratacit, intrucat ambitia care decurge din el transforma munca prestata intr-o sarcina cu mult mai dificila – mai ales in punctele in care proiectul trebuie demarat si in care trebuie incheiat. Tendinta de a tergiversa este, probabil, cel mai puternic factor inhibitor cauzat de atitudinea incapatanarii perfectioniste.

Desi tergiversarea se confunda, adesea, cu apanajul omului lenes, ea este, uneori, o consecinta a ambitiei de a face totul fara cusur. Pe fondul acesteia, sunt stabilite obiective vulnerabile din punctul de vedere al realismului (desi, in clipa deciziei, suna foarte bine), asa incat, in momentul actiunii necesare, perspectiva lor provoaca frica de a incepe sarcina. Acest caz este frecvent in cazul celor a caror stima de sine este strans legata de dinamica succesului. Teama de esec impune o dificultate suplimentara in etapa incipienta a sarcinii.

Esecul rapid, inregistrat in mod repetat, induce deprinderea cu blazarea si cu un sentiment al neajutorarii : „indiferent de ce fac, nu este niciodata suficient de bine”. Elanul emotional fiind retezat, sansele unei productivitati sporite devin practic nule.

Cea mai adecvata maniera de a eluda riscurile prezentate de ambitie, de lipsa realismului si, subsecvent, de catre demoralizare si de teama, este abandonarea patimii perfectioniste si ignorarea laturii negative a unui plan, posibil, lacunar. Orice proiect va fi abordat prin alcatuirea unui plan rezonabil, posibil, si prin utilizarea unui set de mijloace care nu trebuie apreciat mai mult decat „acceptabil”.

Pe parcursul executarii sale efective, planul poate fi reconfigurat, imbunatatit, iar mijloacele – adaptate si imbogatite. Dificultatea de a gasi, inca din start, mijloacele „perfecte” si de a alcatui, inainte de toate, un plan impecabil, este motivul pentru care multe sarcini se incheie inainte de a incepe.

Cel mai important – si mai greu – este tocmai inceputul, pentru ca atunci se creeaza balansul care te propulseaza inainte. Legea gravitatiei, formulata de Newton, stipuleaza ca „un obiect inert tinde doar sa ramana inert”. Astfel, de ce ar avea sanse de reusita o persoana careia ii e teama sa inceapa o sarcina? Anxietatea este cauza majora a tergiversarii, iar constiinta ca startul este etapa cea mai dificila si cea mai importanta reprezinta calea de a depasi aceasta anxietate.

Apoi, este necesara disocierea mentala dintre performanta si valoarea proprie. Nu lipsa capacitatilor personale duce la esec, ci stabilirea unui obiectiv nerealist. Asemenea ambitii nu au legatura cu valoarea individuala, ci sunt, pur si simplu, contraproductive. Productivitatea creste, din punctul intelegerii acestei realitati, proportional cu perspectiva rezonabila asupra muncii si asupra sinelui.

 

Citeste si

Autor: Tudor Logofatu

Sursa: psychologytoday.com

Foto: Shutterstock

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll To Top