CItesti acum
Pensionarea: inceputul unei perioade active

Pensionarea: inceputul unei perioade active

Revista Psychologies

Este scoasa din uz expresia „dupa pensionare, ai timp sa mergi la pescuit?“ Seniorii inventeaza deja noi modele. Exemple traite, povestiri si sfaturile unui coach.

Din momentul in care a intrat in biroul meu, nu a zis nimic. Era un barbat de saizeci de ani, elegant, imbracat intr-un costum sobru, bine croit, pantofi englezesti impecabili, maini ingrijite. Un sef carismatic si energic. Imi intoarce cartea de vizita pe toate partile, ca si cum, dintr-un anumit unghi, i-ar fi dezvaluit vreun mesaj ascuns. Nu mai zic nimic. Dupa minute bune, isi fixeaza privirea in ochii mei si se apleaca usor spre mine. Are ochii de un albastru clar, culoarea irisului.

„Ma numesc P.M.“, imi spune el cu o voce sigura pe sine. „Sunt directorul de sectie din cadrul grupului… (nume important). Presedintele companiei a dorit sa ma intalnesc cu un antrenor. Imi ziceti ce parere aveti, dar, in ceea ce ma priveste, nu am nicio problema.“ Se asterne din nou linistea. Viata unui om care nu are nicio problema nu este usoara.

„La sfarsitul anului“, isi reia el discursul, „ma voi pensiona. Sunt foarte fericit sa ma pensionez!“ Apoi, isi ia capul in maini si incepe sa suspine. Pe cei din familia lui ii vad frecvent. Ei se conformeaza mitului ca „dupa pensionare ai timp pentru pescuit“. Sunt nascuti in anii ’35-’40, iar imaginea lor despre pensionare si-au fabricat-o in anii ’50, inca din adolescenta. Pentru ei, imaginea unui pensionar este reprezentata, in primul rand, de bunicul lor si apoi de tatal lor.

In perioada respectiva, doi din trei salariati lucrau in industrii care ii epuizau fizic pe angajati. Iar speranta de viata era de 70 de ani. Astfel, un pensionar era un om epuizat, care nu mai avea decat cativa ani pana ce corpul sa-i cedeze. Or, in ziua de azi, totul s-a schimbat. In primul rand, pensionarul nu mai este epuizat. Posturile de birou, create prin dezvoltarea sectorului tertiar de-a lungul ultimilor treizeci de ani, cer putin efort fizic. Acum, pensionarul are toata viata in fata. Speranta de viata a fost prelungita cu unul sau doua decenii.

Dar pentru aceasta noua viata eliberata de contingentele materiale – acesti trezeci de ani de libertate care se intind intre vechiul salariat (performant, luptator, motivat, activ) si viitorul batran (intelept, detasat, senin) – nu avem inca un model de identificare. Pentru a folosi un termen in tendinte, pensionarul nostru este invitat sa devina „senior“. Dar nimeni nu stie ce inseamna cuvantul.

 

ACCEPTAREA DE A SCHIMBA RITMUL

R. a parasit IBM-ul in cadrul unui „plan“ elaborat de firma americana, care a constat in a le propune angajatilor varstnici sa fie platiti lucrand de acasa, pana la pensionarea lor oficiala. Dar acest lucru nu a constituit o problema pentru activitatea sa profesionala. Si-a facut un bilant de competente, apoi a desfasurat o activitate febrila pentru a reabilita o mica societate de servicii de informatica.

Azi, la 67 de ani, munceste inca, mai mult decat la „Big Blue“ si se declara pe deplin fericit. R. ilustreaza clasicul sindrom al pensionarului hiperactiv, care nu vrea sa renunte. El a muncit din greu, douasprezece ore pe zi, timp de patruzeci de ani, fiindu-i imposibil sa se „dezintoxice“ de acest drog. Va merge pana la capat, cel putin pana ce un accident de sanatate il va forta sa plece, furnizandu-i scuza care ii lipseste pentru a se bucura de viata.

M., lucrator intr-o tipografie, s-a pensionat de curand. Il revad la un cocktail. Cat s-a schimbat! A slabit, s-a garbovit, nu-l mai intereseaza nimic. In doi ani, M. a devenit un… batranel. Neavand nicio imagine cu care sa se identifice, a intrat deja in cea de-a treia etapa a vietii. Incetarea activitatii de la serviciu este intotdeauna dureroasa, chiar si pentru cei care se bucura sincer de perioada de pensionare. Acest lucru de intampla din diverse motive.

 

CE E DE FACUT

In primul rand, schimbarea ritmului este traita ca un soc. Individul devine stapanul „timpului sau“, in loc sa navaleasca in fiecare dimineata in tunelul temporal al intreprinderii, marcat de intalniri si reuniuni. Organismul sau nu mai este supus stresului si tensiunii care, timp de patruzeci de ani, au devenit indispensabile precum cafeaua de dimineata. Trecerea de la viata sociala ritualizata si intensa, pe care o presupune intreprinderea, la o viata mai singuratica este un factor frecvent al destabilizarii. In plus, exista confuzia contemporana intre ceea ce va face si ceea ce este determinat sa faca proaspatul pensionar, intrucat se simte gol si depersonalizat. Intrebarea celorlalti – „ce veti face acum, in viata?“ – devine propria intrebare.

De fapt, in timp ce viata profesionala a fost abuziv supraevaluata, pensionarea se asimileaza cu doliul unei imagini certe de sine si a unei parti din viata sa. De aici si pana la fantasmagoriile despre propria moarte si la organizarea ei inconstienta, nu este decat un pas, pe care multi il depasesc in urmatorii cinci ani care urmeaza pensionarii. Individul intoarce impotriva lui enorma cantitate de energie pe care o consacrase activitatii sale profesionale si se declanseaza patologii – ca si cum s-ar pedepsi pentru ca nu mai lucreaza. Totusi, acest tezaur de energie ar putea sa-i reconstruiasca viitorul!

 

PENSIONAREA ACTIVA

„Pensionare, dar continuare a activitatilor.“ Azi, reprezentarea pensionarii active, care se dezvolta, este cea de-a doua viata profesionala. Campaniile publicitare, care au arta de a face comertul maleabil in functie de evolutiile sociologice, nu se insala. Si exemplele de reusita nu lipsesc. La 61 de ani, C. este o femeie fericita, agera, care se ocupa de proiecte si diverse activitati. Acum sase ani, a fost data afara din postul sau de secretar.

„Sansa vietii mele!“, recunoaste ea fara ezitare, dupa ce va fi tras de despagubirile de la stat pana la a fi distribuita de cautarea locului de munca. „Stiu, este ilegal, dar am cotizat 35 de ani“, pledeaza ea. Ea si-a realizat visul: a invatat ceva chineza si a strabatut Orientul in lung si-n lat, pe urmele lui Sun Zu, in realizarea unei teze de master.

Acelasi lucru s-a intamplat cu R.. Multumit de compania de publicitate la care lucrase, la 60 de ani a evaluat situatia si a devenit concurentul fostului sau patron. „Nu reprezint o amenintare serioasa pentru el, caci nu lucrez decat sase luni pe an“, zambeste el. Restul timpului? Pleaca impreuna cu sotia sa in Arhipelagul Antilelor si scrie romane politiste.

Cat despre L., a inceput sa-si reconditioneze o masina de colectie. Dar activitatea sa pentru refugiatii din zonele de conflict, in cadrul unei asociatii pe care a infiintat-o in orasul sau, ii ocupa din ce in ce mai mult timp. E. le acorda sfaturi tinerilor someri din cartierul sau pentru a-si putea gasi un loc de munca si ii asculta cu placere pe cei fara adapost care ii destainuie necazurile.

 

SPRE O VIATA CU MAI MULTE DIMENSIUNI

Punctul comun al acestor „vieti disparate“? Tocmai faptul de a fi disparate! Acesti pensionari ramasi tineri sunt, poate, precursorii unui nou mod de a fi stapani pe existenta lor.

G., pensionar din industria aeronautica, la cei 70 de ani ai sai tine conferinte la o universitate de provincie. Tema sa de predilectie? Muzica baroca si tranzitia de la clavecin la pian. Cunostintele pe care le transmite celorlalti ii dau sentimentul ca transmite ceea ce a primit. Este o constanta pe care o gasim adesea la post – salariatii activi: ambitia de a impartasi cunostintele si de a se face utili.

Unii dintre ei investesc intr-o actiune umanitara sau intra in politica la nivel local. „Am lucrat pentru mine si familia mea de-a lungul anilor. Acum am timp sa-i sprijin pe ceilalti“, explica O., fost contabil. Compusa din foste cadre pensionate, asociatia constituie perechi ce lucreaza benevol – un tanar, student, in general, si un cadru didactic – pe care asociatia ii trimite la inteprinderile mici si mijlocii pentru misiuni si sfaturi.

Sa nu mai ai de indurat povara constrangerii financiare, cine nu s-ar repezi la oportunitatea de a se realiza intr-o activitate liber aleasa corespunzand pasiunilor sale? Aceasta este sansa „neoprofesionistilor“. Pana aici, „ a fi in puterea varstei“ se aplica adultilor productivi care aduceau o contributie economica societatii si isi instruiau copiii.

Pe scurt, salariatilor intre 25 si 55 de ani. Dar stiinta si demografia sunt pe punctul de a depasi acest concept. Si maine, poate ca acest adult va fi asimilat cu un postadolescent angajat intr-o perioada frenetica de investitie profesionala – pe care o vom numi – de ce nu? – „serviciu salarial“, cum am vorbi nu de mult de serviciu militar.

Citeste si

Adultii maturi intr-o stare de sanatate buna vor forma quadratura cercului: a imbina utilitatea sociala, performanta economica, calitatea vietii si… placerea. Raman sa fie gasite mijloacele de a finanta aceasta ambitie.

 

CUM SA REUSESTI SA TE ADAPTEZI

Priviti inainte! Chiar daca aveti 56 sau 57 de ani, reflectati asupra viitorului mod de viata al dumneavoastra si la activitatile care au legatura cu profesia curenta. Este modul cel mai sigur de a evita impactul de a nu mai face nimic dupa ce va veti parasi locul de munca cu care v-ati identificat mult timp.

Faceti un bilant realist al competentelor dvs. pentru a va pregati pentru ce urmeaza. Este inadmisibil sa ramaneti inactiv inca douazeci sau treizeci de ani! Este timpul sa va aratati creativitatea si sa aflati ce va face placere, pentru a va consacra acestor noi pasiuni.

Acordati-va o perioada de adaptare de la sase luni pana la un an. Ca orice schimbare importanta, momentul plecarii este adesea urmat de un episod de oboseala sau deprimare. Cel mai bun antidot: organizarea pentru demararea imediata a noilor activitati, pentru a nu mai avea timp liber in agenda.

Spuneti lucrurilor pe nume! Nu incercati sa le ascundeti celor din anturajul dumneavoastra cand va simtiti invadat de nostalgie sau de furie, pe principiul ca trebuie sa va opriti sa lucrati in companie in timp ce va simtiti inca in forma. Negandu-va vulnerabilitatea si jucand rolul „persoanei dure“, nu veti face decat sa va accentuati starea de tristete. Schimbati-va imaginea de pensionar! Nu mai fiti un bunicut inactiv, ci o forta economica in crestere, care va detine puterea in urmatorii douazeci de ani.

 

SI DACA LUMEA DEVINE PREA BATRANA….

In 1995, persoanele trecute de 60 de ani reprezentau, dupa calculele ONU, 10% din populatia mondiala, proportia va atinge 30% din populatie intr-o suta de ani. Cauzele: diminuarea natalitatii, cresterea mortalitatii. Aceasta imbatranire generala, care atinge intreaga lume, va provoca un dezechilibru intre tarile sarace si cele bogate. Africa, de exempu, unde speranta de viata este pe punctul de a scadea de la 59 la 44 de ani, din cauza virusului HIV, nu va avea niciodata mijloacele de finantare a triterapiilor la 700 euro de persoana, in fiecare luna.

Europa va continua sa imbatraneasca: conform institutelor de studii demografice, numarul celor care au peste 60 de ani il va depasi pe al acelora cu varste sub 15 ani, spre 2050. Daca aceasta tendinta continua, imbatranirea globala risca sa creeze noi tensiuni geopolitice si va bulversa, de asemenea, societatea noastra: crearea sindicatelor specializate in apararea intereselor persoanelor varstnice – risc de conservatorism? Suprapopularea si decelerarea activitatii economice a oraselor, problema de finantare a pensiilor… Secolul XXI ridica numeroase probleme cu care umanitatea nu s-a confruntat niciodata. Vom trai si vom vedea!

 

 

Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii