CItesti acum
Povestea unei emotii muzicale

Povestea unei emotii muzicale

Ascult clasici din adolescenta, de cand dorinta de a semana cu intelectualii din emisiunea de la TVR a lui Iosif Sava, ma facea sa simt ghimpele emulatiei. Vacantele le petreceam in podul surii la bunici, in miros de fan proaspat, citind autori cam peste varsta mea, cu creionul in mana, pentru „exercitiu hermeneutic“…

Sigur, exercitiul meu hermeneutic de atunci nu mai are nicio valoare acum, dar mi-a ramas buna obisnuinta a atentiei fata de detalii, gandirea critica, discernamantul fin. Nu vreau sa fiu modesta, chiar cred ca posed abilitatile acestea mai mult decat altii.

Dupa ce-mi terminam temele, ascultam la casetofonul pe care il am si azi muzica cumparata din alocatia mea de eleva. Atunci am ascultat intensiv Bach, Haendel, Gershwin, Brahms, Mozart, Grieg, Prokofiev. Nu m-am dat in vant niciodata dupa romantici.

Preclasicii sunt si astazi favoritii mei. Domenico Scarlatti, scartait foarte sic, cu patina, in inregistrarea lui Arturo Benedetti Michelangeli, imi dadea senzatia ca apartin castei reduse a celor ce apreciaza un artefact ce nu mai are, tehnic vorbind, vreo valoare, dar care pastreaza o crescanda valoare estetica, documentara, istorica.

Asa cum azi privesti cu tandrete un patefon… Pierluigi da Palestrina era un exercitiu de meditatie dupa orele de scoala.

Snobenia mea de adolescenta se alimenta din clasici ca din vitamine. Ascultam concentrata, convinsa ca muzica are valoare terapeutica. De la cea de relaxare la cea de gandire mai clara. Si azi sunt convinsa de acest lucru.

Iar snobismul cred ca e ceva pozitiv. Mimetismul trezeste, in multe cazuri, interesul real. Sigur, exista un prag inalt intre comportamentul mimetic si cunoasterea genuina, dar snobismul e deseori o premisa buna.

Am avut si marele noroc al unei educatii muzicale formale. Am crescut cu pianina in casa, mama canta la pian, de la clasa a cincea la a douasprezecea am avut ore de istoria muzicii, de teorie muzicala, am invatat ce e simfonia, sonata, poemul simfonic, concerto grosso, specii preclasice versus clasice, ce diferente exista intre libretul de opera si cel de opereta, etc.

Aveam la clasa auditii alaturi de domnul Dabija, dedicatul si traznitul prof de muzica de la liceu (care m-a distribuit la vocea a patra la cor, pentru ca am un timbru vocal destul de jos, chestie care atunci m-a complexat, azi mi se pare cool).

Dabija ne cerea sa aducem de acasa muzica preferata si sa argumentam de ce ne place si de ce o recomandam colegilor. Am aflat la orele acelea de muzica, de la colegii mei, despre Iannis Xenaxis dar si despre Arrested Development, Kitaro sau diversi compozitori de muzica de film ori muzicieni exotici.

Foarte, foarte interesant. Pustimea de la Colegiul Ferdinand avea gusturi eclectice si bune de tot. Mi-a devenit mai clar ca pluteam in sfere elitiste atunci cand am ajuns la facultate. La Litere trebuia, in teorie, sa dau peste intelectualii pe care ii admiram.

Aiurea. Facultatea a fost o dezamagire, cu exceptia catora profesori si colegi, foarte putini, pe care ii am si azi prieteni. Una din marile mele deceptii a fost sa constat ca nimeni nu asculta muzica clasica…

Citeste si

Da, nimeni, nimeni nu asculta clasici. Bach le parea e excentricitate de om fara mare viata sociala. Nici jazz-ul nu le spunea prea multe.

La seminarul despre literatura romana postmoderna al Ioanei Parvulescu, faptul ca am recunoscut in titlul „Ingeniosul bine temperat“ de Mircea Horia Simionescu, pe mai celebrul „Clavecin bine temperat“ mi-a adus o mare admiratie, de parca cine stie ce mare branza as fi spus…

Am facut toata aceasta lunga introducere pentru ca am fost sambata, 6 septembrie, la concertul de deschidere al Concursului International Enescu, si am avut aceeasi emotie religioasa ca in anii adolescentei.

Merg rar la concerte, prefer sa ascult muzica acasa. Insa e adevarat, experienta auditiei intr-o sala de concert e foarte diferita. De la asteptarile care coloreaza receptarea muzicii la fiorul placut al unei ocazii sociale elegante, pentru care te pregatesti cat de cat, totul intra in ecuatia acestei experiente.

Putem asculta Bach in pijamale, acasa, si sa fie minunat. Dar e cu totul diferit sa-l asculti la orga unei biserici medievale. Ma gandeam de pilda, ca experienta auditiei intr-o sala de concert e prin definitie provocatoare pentru facultatea atentiei. Noi, oamenii, primim majoritatea informatiei din mediu prin vaz. La un concert clasic vazul nu e stimulat.

Pagini: 1 2
Care este reactia ta?
Frumos
0
În regulă
1
Jucăuș
0
Se poate si mai bine
0
Vezi comentarii (0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

La inceputul paginii