Putem trai bine si cu mai putin
In adancul nostru ramane inradacinata credinta conform careia a te deposeda de bunuri inseamna a te retrage din lume si a muri putin. Este usor sa credem ca acest demers, specific inteleptilor si misticilor, nu ne este la indemana.
Ne vine greu sa ii credem pe cei care, dupa ce au cunoscut abundenta materiala, incep sa faca lobby pentru deposedarea de aceste bunuri lumesti. Este imposibil, de asemenea, sa nu simtim o oarecare stanjeneala fata de cei care, intimidati de viata, fac elogiul frugalitatii.
Or, reducerea nevoilor si practicarea unui consum exigent vor fi, cat de curand, singurele optiuni realiste. Cum sa adoptam aceasta postura de bun simt fara a o resimti ca pe o privatiune?
DE CE AM NEVOIE? DE CE AM POFTA?
Autoare a unei carti despre moderatie, sociologul Anne Chaté, considera oportun sa ne interogheze de fiecare data cand suntem in pozitia de consumatori: „De ce am pofta? De ce am nevoie?“.
Si sa preferam calitatea (a economisi ne permite sa testam soliditatea poftelor noastre si sa intensificam placerea de a achizitiona). Pentru a opera o selectie salutara in jungla impulsurilor noastre de a consuma, sociologul propune, de asemenea, sa ne ofere, din timp in timp, o „cura de dezintoxicare“.
O saptamana cu „zero cumparaturi“, cu scopul de a ne elibera de reflexele noastre conditionate. In viata de zi cu zi, micile aspecte de genul a nu face niciodata cumparaturi fara lista sau a reflecta doua-trei zile inainte de a cumpara ceva, modifica progresiv relatia noastra cu viata materiala.
In opinia Annei Chaté, binefacerile acestei invatari a masurii sunt imense: „Moderatia aleasa si nesuportata deschide constiinta, intareste simtul responsabilitatii si al respectului de sine, dezvolta un hedonism personalizat. A consuma mai putin inseamna a ne trata mai bine.“
L., 45 de ani, jurnalista – „Fara un ban, nu duceam lipsa de nimic esential“
„Am fost salariata in toti cei 12 ani din viata mea profesionala. Un salariu corect, la un ziar interesant si valorizant. Iar apoi, incetul cu incetul, situatia mea s-a degradat: nu imi mai gaseam locul in aceasta redactie si am sfarsit prin a fi concediata «de comun acord».
Am profitat de aceasta situatie pentru a schimba orasul si viata mea toata. Aveam totusi o indemnizatie de somaj. Am avut timp sa reflectez si am decis sa devin jurnalist freelance – liber si… precar. Viata mea a devenit din ce in ce mai interesanta, veniturile mele din ce in ce mai aleatorii. Pentru prima oara eram falita, chiar saraca! In mod curios, nu am suferit din cauza asta…
Eram pasionata de munca mea, de intalnirile pe care le aveam si, dintr-o data, aveam din ce in ce mai putine nevoi. Nu mai trebuia sa ma dau peste cap pentru a pleca in weekend cu scopul de a «respira», intrucat respiram! Nu mai era nevoie sa imi ofer cadouri de consolare, intrucat nu mai aveam niciun motiv sa ma consolez. Si nu mai era nevoie sa mananc la restaurant, sa cumpar mancare gata facuta, pentru ca nu ma intorceam tarziu de la birou, sa duc hainele la curatat.
Am invatat sa consum mai putin, practic fara sa imi dau seama. Am sfarsit prin a reveni la Bucuresti, de unde fugisem. Am gasit o locuinta si am inchiriat-o. Mi-am dus toate lucrurile la parintii mei si m-am instalat in acest spatiu minuscul. Nu era loc pentru nimic: traiam cu nimic. Trei rochii, doua pulovere, doua perechi de pantofi. Si senzatia ca am renuntat voluntar la bunurile posedate. Nu aveam niciun ban, dar nu duceam lipsa de nimic esential.
Nu eram exclusa decat din locurile in care ma simteam foarte bine: restaurante, magazine, teatre, statiuni balneare. La un moment dat, lucrurile s-au aranjat si castigam ceva mai multi bani. Am profitat de asta pentru a inchiria o locuinta mai mare. Atunci cand mi-am recuperat lucrurile de «dinainte», m-am intrebat imediat ce voi face cu ele: in cinci ani, niciodata nu imi fusese dor de ele…
Le-am triat si am dat foarte multe dintre ele. Am profitat de aceasta situatie pentru a-mi reface «stocurile»: cateva haine frumoase, despre care stiu ca nu se vor demoda curand. De atunci, in felul acesta traiesc: banii vin, pleaca. Cand vin, plec in vacanta, imi umplu dulapurile, ofer cadouri. Cand nu este asa de bine, incetez cu consumul si astept ca munca sa reapara. Nu ma ingrijorez niciodata cu privire la bani. Am invatat ca este inutil sa imi fac sange rau. Chiar daca nivelul meu de trai scade, nu pierd nimic important: am experimentat deja aceste aspecte de mai multe ori. Acest fapt imi permite sa imi folosesc energia in alte scopuri, fara a-mi pierde increderea.“.
