Now Reading
Stapanirea timpului

Stapanirea timpului

Revista Psychologies

Stapanirea timpului

Timp liber, timp personal

Daca ne asumam activitatile ca facand parte din noi, ca exprimand aspecte ale personalitatii noastre, dobandim o alta perspectiva asupra timpului, asupra noastra ca persoane si, implicit, asupra valorii timpului personal. Daca ramanem la a intelege timpul personal ca fiind acea zona definita prin negatie (cand nu merg la serviciu, cand nu am grija de copii, cand nu…), va presista ideea ca timpul personal este doar cel in care ma odihnesc ori fac ceea ce imi place ori nu fac nimic, iar restul este un timp… impersonal sau non-personal. Un timp care nu are legatura cu mine, ci doar cu altii, cu „trebuie“, cu „nu am incotro“. Iar un astfel de punct de vedere ingusteaza nu doar timpul, ci si persoana.

Dictatura lui „trebuie sa fac ceva cu timpul meu“

–  Celebrul psihiatru american Irvin Yalom spunea, in tratatul sau de Psihoterapie existentiala, ca este specifica spiritului occidental nevoia de activitate, prin opozitie cu aplecarea catre simplitate si contemplatie a orientalilor.

–  Psihologul Miruna Techera remarca aceasta constanta angoasanta in vietile fiecaruia dintre noi. Mentalitatea moderna este cea in care credem ca ne valorificam existenta numai daca producem ceva, de orice natura ar fi.

„Ne-am obisnuit cu faptul ca trebuie sa producem neincetat ceva pentru ca doar astfel timpul capata valoare. Ni se pare atat de firesc ca cea mai mare parte a timpului sa o avem ocupata de «trebuie sa…», incat chiar si atunci cand nimeni nu ne spune ce trebuie sa facem, ne-o spunem noi insine. Ne-am obisnuit cu acest «trebuie» pana la saturatie astfel incat il folosim (involuntar si inconstient) chiar si cand este vorba des­pre timpul nostru liber. Trebuie sa ne odihnim sau sa ne distram… {i astfel, farmecul timpului liber dispare cu desavarsire, nu ne mai bucuram de el tocmai pentru ca suntem nevoiti sa o facem.”

Uita de existenta ceasului

Defineste-ti prioritatile. „Ce conteaza cel mai mult pentru mine in viata?” Iata prima intrebare pe care trebuie sa ti-o adresezi. Pentru a raspunde la aceasta, ia o foaie de hartie si realizeaza o lista cu toate activitatile pe care le intreprinzi in afara serviciului si a vietii familiale. Claseaza aceste activitati in patru categorii: Este aceasta activitate vitala pentru mine? Este importanta, dar nu esentiala? Este putin importanta? Constituie o pierdere de timp? Vei descoperi probabil ca petreci destul de mult timp facand lucruri inutile, care te obosesc si in care nu te recunosti.

Elimina treptat din agenda toate acele activitati pla­sate in categoriile C si D. Apoi, reorganizeaza-ti intrebuintarea timpului in jurul activitatilor din categoriile A si B, res­pectand cele doua reguli elementare: prioritatile tale trebuie sa fie concrete si precise pentru a putea sa apreciezi imediat rezulta­tele pozitive. Ele sunt, asadar, usor de realizat si contribuie la placerea ta. Beneficiul: Acest exercitiu te va ajuta sa-ti limpezesti gandirea si te va determina sa-ti readaptezi viata si modul in care iti folosesti timpul.

Lasa-ti ceasul acasa. Ceasul de mana te leaga prea tare de timpul de lucru. El serveste, in general, nu la citirea orei, ci, mai degraba, la calcularea timpului ramas. Absenta acelor ceasului constituie un avantaj: te obliga sa-ti dai seama de moment si nu sa calculezi timpul care iti ramane. Žn­­tr-o dimi­neata, uita-ti intentionat ceasul.

Beneficiul: Acest exercitiu iti va permite sa te detasezi de perceptia exterioara, fizica, a timpului care trece. Asta va conduce la privilegierea senzatiilor interioare, la o constientizare mai buna a momentului prezent si te va ajuta sa te simti un pic mai libera.

Fa-ti un ritual

Iata o mica oprire in timp pe care ai putea sa o aranjezi cu usurinta. Asaza-te pentru a medita zece minute in fiecare dimineata, opreste-te pentru a face o pauza de ceai la ora 16.00, in fiecare zi.Beneficiul: Obligandu-te sa te concentrezi, ritualul te va ajuta sa te izolezi pentru cateva momente, sa eliberezi tensiunile interioare si sa-ti redobandesti o anumita siguranta pentru ceea ce urmeaza.

Desfiinteaza rutina. Rutina face sa dispara constientizarea prezentului. Anumite obiceiuri ne fac cu siguranta sa mai castigam din timp, insa ne amortesc vigilenta, prezenta de sine. Pentru a redestepta spiritul, descopera in viata ta coti­diana o activitate pe care ai putea-o considera o rutina, apoi schimba o caracteristica.

Mergi sa-ti faci cumparaturile in fiecare sambata la ora 17.00? O data, hotaraste-te sa le faci la ora 13.00. Tu pregatesti masa duminica la pranz? Comanda mancarea, cere-le copiilor sa se ocupe de asta, mergeti la un restaurant… Beneficiul: Aceasta atitudine iti va permite sa intelegi ca traiesti mai bine si mai intens daca esti constient/a de alegerile tale. Vei avea in continuare din ce in ce mai mult chef de ele.

Editare: Irina Gabriela Buda
Foto: shutterstock.com

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top