Now Reading
Tandretea: puterea atingerii

Tandretea: puterea atingerii

Revista Psychologies

Atingerea joaca un rol esential pentru demonstrarea sentimentelor, iar oamenii se simt mult mai satisfacuti emotional cand sunt luati in brate sau mangaiati. Desigur, nu ne referim aici numai la cuplu, ci si la relationarea in  familie sau cu prietenii.

 

Simtul tactil este primul pe care il dezvoltam si prima dovada de iubire pentru un bebelus, pe cand la maturitate cea mai simpla atingere din partea cuiva poate genera o cascada de emotii puternice, mai ales ca in functie de cultura atingerea are o semnificatie diferita.

Italienii considera imbratisarea si sarutul pe obraz o forma normala de salut, in Japonia salutul corect este reprezentat de inclinarea corpului in semn de respect, fara niciun fel de atingere corporala, in majoritatea partilor ale Europei si Americi oamenii care se intalnesc isi scutura mana, iar britanicii, asiaticii si locuitorii peninsulei Scandinave au cele mai putine contacte fizice cu persoanele din anturajul lor.

 

Atingerea pozitiva

In mitologia greaca, regele Midas transforma in aur tot ceea ce atingea. Asa si noi, prin simpla mangaiere, imbratisare putem le putem schimba celor dragi starea de spirit nu tocmai buna intr-un crampei de fericire si optimism.

 

Atingerea negativa

Valoarea negativa a unei atingeri este data de partea corpului si de cine o initiaza. Se pare ca zona cu cea mai mare semnificatie negativa este fata, iar o bataie pe umar are cea mai mare rata de toleranta. Totul tine de intimitate si stabilirea unor limite personale.

 

Atingerea romantica

Este cruciala, intareste o relatie de cuplu si este corelata cu satisfactia la nivel de parteneriat, cat si cu satisfactia la nivel personal. Inclusiv conflictele sunt solutionate mai rapid daca cei doi obisnuiesc sa fie foarte tandri.

Atingerile fara conotatie sexuala, doar emotionala, au un impact serios la nivelul sanatatii: femeile care sunt imbratisate si alintate des de partenerii lor sunt mai putin stresate, si au tensiunea arteriala mult mai scazuta decat doamnele care nu se bucura de asemenea rasfat.

Contactul vizual este foarte important in relatia de cuplu, dar daca se asociaza si cu atingerile, impactul romantic este urias. Atingerile creeaza legaturi intre oameni si au rolul de a indeparta orice dubiu despre sentimentele pe care cineva ti le poarta.

 

Atingerea virtuala

Relatii la distanta – partener, prieteni, parinti la sute de kilometri departare de tine, care este solutia? Chat-ul online, telefonul, e-mailul si sms-urile. Chiar daca relationarea este saracita de atingeri fizice, multe persoane marturisesc cum anumite cuvinte le “ating” sufletul. Cat despre cupluri, se naste o complicitate ce stimuleaza imaginatia si “atinge” creativitatea si mintea.

 

Foto: Shutterstock 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top