Now Reading
De ce mariajele princiare ne fac sa visam?

De ce mariajele princiare ne fac sa visam?

Revista Psychologies

O regresie infantila

Este adevarat, aceste spectacole ne fac sa regresam, asa cum o fac emisiunile de la televizor vizionate cu punga de chipsuri alaturi.

Dar daca ele au aceasta putere infantilizanta, este pentru ca, din cea mai frageda pruncie, printii sI printesele sunt personaje-cheie ale vietii noastre imaginare.

Cele doua staruri de la Disneyland sunt Mickey si Printesa, care nu are nume, pentru a servi mai bine imaginatiei.

La 4-5 ani, toate fetitele, sau aproape toate, vor sa fie printese, printesele lui tata… Un joc ce le permite sa ii ia locul mamei.

Si sa fie superioare prietenelor lor. La varsta aceasta, personajul printului care infrunta dragoni sau roboti rai, le permite baietilor sa isi construiasca narcisismul.

Acesti eroi si eroine sunt eul nostru ideal, care permite copilului fragil sa se vada puternic, autonom si invulnerabil.

Psihanalistul american Bruno Bettelheim ne-a invatat sa citim povestile initiatice ca pe niste exemple prin care omul depaseste raul: copiii pierduti isi regasesc parintii, scapa de vrajitoare; lupul, simbol al angoaselor, este ucis…

Maiestuoasa nunta din final are o semnificatie inconstienta destul de precisa: ne permite sa speram ca dorintele noastre vor fi indeplinite si ca fericirea va fi serbata, desigur, cu conditia ca fricile noastre sa fie invinse si slabiciunile de caracter la fel.

Fara a anunta foarte clar aceste lucruri, personajele de poveste incarneaza modele comportamentale.

Printesa, simbol al feminitatii, nu se ocupa decat de frumusete, de toaleta ei. Este frumoasa si dragalasa. Este capricioasa si se va imblanzi daca va intalni iubirea.

Caci la ce viseaza fetele? La mariaj, evident! Mesajul e atat de clar ca si cele mai recente printese, ca Fiona din Shrek, de exemplu, nu mai vor sa fie asemenea Frumoasei Adormite. Ea vrea sa aiba o viata profesionala si prefera hotii printilor blonzi.

 

Arhetipuri universale

In povesti, retinem mai ales personajele de la curte, desi sunt numerosi servitorii. Este si logic asa, pentru ca autorii lor au iesit din popor cu totii.

Cum sa explicam aceasta orbire selectiva? Dupa Jung, regii si reginele ne plac mai mult decat Tom Degetelul sau taranii saraci, pentru ca in acestia vedem arhetipuri: emanatii ale inconstientului colectiv.

Printesele sunt, dupa el, incarnari ale Anima, imaginea feminitatii pe care o poarta in el orice barbat. Iar printii sunt expresia lui Animus, componenta virila a femeii.

Presa a comparat-o adesea pe Kate cu Frumoasa din Padurea Adormita, pentru ca l-a asteptat mult pe William fara sa se planga.

Jung ar fi refuzat comparatia. Conform gandirii sale, frumoasa prinzoniera a somnului exista pentru a ne arata ca, pentru a fi realmente noi insine, trebuie sa ne revelam potentialitatile ascunse.

Aceasta interpretare ar elibera destule femei, mici printese nefericite care isi trec viata asteptand parteneri indisponibili sau care nu sunt atat de indragostiti…

Tot conform lui Jung, aceste uniuni care urmeaza dupa poveste („facura nunta si avura multi copii“) nu sunt decat simboluri ale unor alte realitati. Ele celebreaza uniunea eului (printesa) si a umbrei, fata noastra ascunsa. E mai putin romantic, nu?

Televizorul, ca orice poveste, are puterea magica de a ne transporta in alte zari. Doar o apasare pe telecomanda si nici nu e nevoie sa spunem „abracadabra“ ca realitatea se schimba.

Povestile sunt, desigur, mai poetice. „A cantat cocosul si povestea mea a fost gata.“ Dar poate ca cei pe care ii iubim sunt tot niste printi si niste printese, nu?

Dar poate ca nu vom inceta niciodata sa visam la aceste personaje pe care ziua iubirii ne va face sa le uitam…

Editare de Violeta Rusu
 

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top