In dragoste nu este nevoie de demonstratii

Cum isi poate consolida relatia un cuplu care abia s-a format?

C.D.: Pentru ca relatia sa poata fi cultivata intr-un cuplu abia format, este important ca ambii parteneri sa isi doreasca sa construiasca acea relatie, pentru ca doar asa fiecare isi poate aduce contributia.

Nu exista reguli clare pentru functionarea sigura a unui cuplu, insa exista moduri prin care cei doi pot ajuta/influenta mersul relatiei intr-o directie buna.

Este important sa stii ce sa faci ca relatia sa se pastreze buna, dar la fel de important este sa stii cum sa procedezi pentru ca actiunile tale sa nu dauneze.

Pentru consolidarea unei relatii este important ca cei doi indragostiti sa-si descopere interesele comune, pentru ca asta inseamna timp petrecut impreuna si o buna comunicare (subiecte multiple si diverse de conversatie).

Sa se surprinda unul pe celalalt, ca o dovada a atentiei si afectiunii. In dragoste nu este nevoie de „demonstratii“ marete pentru a fi credibil sau pentru a fi iubit mai mult, gesturile simple cantaresc in egala masura (de exemplu, o cina romantica, mesaje de dragoste pe frigider/sms/mail, o mancare preferata gatita fara o ocazie anume etc.).

Sa mentina viu interesul intre ei: pasiunea si intimitatea joaca un rol important intr-o relatie armonioasa. A cladi si a mentine o relatie presupune multa munca, necesita atentie la detalii, creativitate si implicare, iar rasplata pentru efortul depus o reprezinta stabilitatea in timp a cuplului.

Cum poate fi gestionata dezvoltarea cuplului de catre cei care locuiesc impreuna cu parintii sau care au parinti intruzivi?

C.D.: O relatie de cuplu se caracterizeaza prin exclusivitate, atat in raport cu familiile ambilor parteneri, cat si cu alti eventuali/posibili parteneri.

Primii ani ai unei relatii/casnicii sunt, in general, cei mai activi, acesta reprezentand momentul de consolidare a identitatii cuplului.

Cei doi au nevoie sa-si stabileasca locul in societate si sa ia o serie de decizii ce vor da relatiei o forma definita. Isi aleg un loc in care sa locuiasca, care va reprezenta expresia stilului lor de viata.

Dobandirea unor norme/valori comune implica realitatile vietii de zi cu zi, precum: impartirea sarcinilor si a responsabilitatilor, munca si timp liber, timp dedicat prietenilor, familiei si relatiilor sociale, impar-
tirea banilor si stabilirea unor scopuri concrete pentru parteneriat.

Cuplul trebuie sa fie pregatit sa ia tot felul de decizii legate de multe aspecte ale vietii, pentru ca, pe parcurs, apar provocari si probleme care pot stimula dezvoltarea ambilor parteneri si, implicit, a cuplului, sau pot lucra in defavoarea coeziunii.

In aceasta faza, in care cei doi parteneri invata „pasii“ intimitatii, interventia externa din partea parintilor poate deturna traiectoria initiala, daca limitele intre cuplu si parinti nu sunt clare.

Cu cat limitele sunt mai clare intre cele doua entitati, cu atat traiul in comun va fi mai armonios, pentru ca fiecare va sti pana unde are dreptul sa intervina.

In toata aceasta ecuatie, un rol important il are relatia dintre parinti si partenerul din cuplu care le este copil.

Daca relatia acestora a avut ca principiu de functionare controlul vietii „copilului“, cu interventii masive din partea mamei sau/si a ambilor parinti in viata acestuia (alegerea partenerelor, a profesiei, a stilului de viata etc.), sunt sanse mari ca implicarea parintilor sa continue si in relatia actuala.

Si, viceversa: daca relatia parinti–„copil“ a fost mai degraba libera, daca s-a centralizat pe dezvoltarea sentimentului de independenta si responsabilitate pentru propriile decizii, tentatia parintilor de a interveni ulterior in viata cuplului tanar va fi mai redusa.

De multe ori, se intampla ca din cauza vinovatiei (sa nu fie prea dur, rece, distant cu propriii parinti), a conflictului intern intre dependenta si separare trait de catre partenerul care locuieste cu propriii parinti, aceste limite sa fie definite vag.

Sau, si mai dificil, nu sunt impuse niciun fel de limite, astfel incat toata situatia devine confuza, iar diada se transforma in triada (daca luam in considerare doar interventia materna sau a soacrei) si intervine concurenta pentru „posesia“ obiectului comun.

Partenera si mama barbatului sunt intr-o disputa continua pentru o imagine si o pozitie cat mai bune in fata barbatului pe care il „impart“.

In situatia aceasta, barbatul este si se simte la mijloc intr-un conflict pe care l-a creat indirect, prin impartirea aceluiasi spatiu, intre familia de origine si cea actuala. O pozitie ferma din partea lui poate pune capat disensiunilor, dupa cum o atitudine ambivalenta va intretine conflictul.

Barbatul din cuplu care traieste cu parintii se afla intr-un conflict de roluri. Pentru parinti, este prins intr-o imagine a copilului, care, in ciuda noului statut, are nevoie in continuare de sprijinul lor (sau parintii insisi nu se pot defini decat in raport cu copiii lor, adica intr-o relatie de sprijin), iar pentru partenera reprezinta o persoana responsabila si matura.

El trebuie sa decida pentru sine care rol doreste sa-l experimenteze mai mult. In functie de aceasta decizie, cuplul poate supravietui, creandu-si o oaza de initimitate sau, dimpotriva, poate interfera la nesfarsit cu interventii externe care sa fisureze, intr-un final, relatia.

Cum se poate proteja cuplul? Forta se creeaza din interior, prin incredere ca, impreuna, reprezinta o entitate, ca legatura lor emotionala le apartine, este suficient de puternica incat sa ricoseze orice intruziune/stimul neadecvat sau daunator.

Cand cei doi parteneri se cunosc suficient de bine incat gesturile sau comportamentul amandurora nu risca sa sufere interpretari neconcordante cu intentia reala din partea niciunuia dintre ei, atunci cuplul este in siguranta fata de orice factor perturbator.

Daca insa credinta in stabilitatea si forta cuplului lor este scazuta, din cauza unei increderi diminuate in propriul sine (deci, implicit, in partener si in relatie) atunci orice stimul extern, prin actiunea sa, gaseste loc sa fisureze.