Ne alegem partenerii la întâmplare?
De ce el? De ce ea? Chiar dacă fiecare întâlnire pare a fi urmarea unui șir de întâmplări neprevăzute, fiecare dintre noi o privește, fără să-și dea seama, înarmat cu o grămadă de tipare conștiente, dar mai ales inconștiente.
Motor! Timpul se opreşte în loc: iată-l pe El, iat-o pe Ea. Fie că durează un minut, o noapte sau o viaţă, întâlnirea lor este magică. Un moment plin de emoţie. Viața de zi cu zi se transformă într-un basm, griul devine roz, plumbul, aur. O senzaţie de lejeritate ne însoţeşte. Dintr-o viaţă obişnuită, lipsită de neprevăzut, trecem la mult visatul trai al îngerilor. Cum explică, atât de frumos, Jean-Claude Kaufman în cartea sa, La Femme seule et le Prince charmant, Pocket, 2009 (Femeia singură şi Prinţul fermecător, n.trad.), fiecare fiinţă umană este ca un crab pustnic (crabul pustnic este o crustacee care trăieşte în special în cochiliile goale ale melcilor, pe care le poartă pentru a se proteja de prădători, n.trad.), condamnat să se adăpostească într-o carapace care devine a sa. Singura şansă pentru a-şi deschide sufletul şi pentru a ieși din acest cocon este să se abandoneze fiinţei iubite, pentru a se reinventa reciproc.
Un articol de Catherine Marchi
Traducere Anne-Marie Andrei
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei de februarie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
