SCHIZOFRENIE

Revista Psychologies

Psihoza endogena majora caracterizata prin disocierea personalitatii in multitudinea de forme clinice, sindromul fundamental al disociatiei care poate fi si halucinator-deliranta, desfasurandu-se intricat cu autismul si depersonalizarea, constituie sistemul de referinta si identificare a schizofreniei, a unui psihism parca „explodat” in bucati, devenind imprevizibil si incomprehensibil.

Sindromul disociativ constituie asadar semnul bazal sub care se desfasoara patologia schizofrenica si semnifica pierderea unitatii coezive dintre componentele psihismului.

Disociatia inseamna dezorganizare generalizata a dinamicii psihice, destramarea coordonatelor spatio-temporale si a cauzalitatii, anularea legaturii dintre sentimente si cauzele lor. Aceasta „modalitate de comunicare deranjata” (von Gebsatel), semnifica de fapt progresiva negare a realului, adica derealizarea si depersonalizarea.

Autismul, ca alt simptom major la schizofrenie, este o forma aparte a depersonalizarii, ca un fel de introversiune extrema, o repliere pe sine si o necomunicabilitate in spatele careia se ascunde fie o lume saraca axata pe imaginar, fie o lume bogata, dar disociata si deliranta. Tabloul simptomatic se intregeste cu indiferentism afectiv, sau nerezonanta afectiva, idei delirante nesistematizate sau slab sistematizate, bizarerii, ambivalenta, automatism mental, stereotipii etc.

Debutul schizofreniei este de obicei timpuriu, bolnavul evoluand spre o deteriorare intelectuala si afectiva progresiva, ajungand sa aiba in fazele avansate un aspect demential.

Formele de debut se manifesta de obicei prin pierderea progresiva a fluiditatii si previzibiliitatii comportamentului, a caracterului de apartenenta si comunicare, printr-o modificare a caracterului, care contrasteaza cu antecedentele personalitatii premorbide.

Exista insa si forme de debut „explozive”, cu o furtunoasa prabusire a tuturor barierelor logice si cu invazia masiva a gandirii delirante.

Cauzele acestei boli nu sunt cunoscute cu exactitate, etiopatogenia vizand aspecte genetice, constitutionale, endocrinologice, de mediu social, in special cel familial, psihologic si alti factori, cum ar fi cei infectiosi sau cei morfopatologici.

Din punct de vedere clinic, schizofrenia se caracterizeaza printr-un polimorfism extrem, atat sub aspectul manifestarilor cat si sub aspectul intensitatii si amplitudinii simptomelor. In grupul acestor psihoze sunt incluse atit cazurile cele mai grave, cat si cele mai discrete, „subclinice”.

In acelasi timp, diferitele forme clinice de schizofrenie se deosebesc in asa masura unele de altele, incat o forma clinica de schizofrenie seamana mai degraba cu o alta boala psihica decat cu o alta forma de schizofrenie.

Totusi particularitatile de evolutie si de grupare a simptomelor psihopatologice, care se regasesc in anumita masura intr-un numar de cazuri, permit izolarea unor forme clinice.

Tratamentul medicamentos este suplimentat cu forme de psihoterapie diverse.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top