Now Reading
Cum reducem, fara conflict, timpul petrecut de copii in fata televizorului

Cum reducem, fara conflict, timpul petrecut de copii in fata televizorului

Revista Psychologies

In primul rand trebuie sa ne gandim la o prima regula de aur: atunci cand se naste un copil, parintii trebuie sa aiba grija sa ii ofere ceea ce are el nevoie, nu ceea ce cred ei ca are nevoie sau ceea ce nu au avut ei.

 

Astfel putem sa ne gandim la normele si valorile pe care le invata inca din primul an de viata si il va feri ulterior de activitati inutile si pe parinti de griji.

Pentru un copil educat sunt importante cateva lucruri cu care il putem invata inca din primele luni si care ii vor fi de folos mai tarziu atat lui, cat si parintilor:

  1. Program de somn. Se stabileste in functie de varsta copilului.
  2. Program de masa.
  3. Program de activitati. Se stabiliesc in functie de varsta si de abilitatile pe care dorim sa le dezvoltam la copil: abilitati de comunicare, artistice (muzica, dans, pictura, literatura), sportive, practice (aranjarea jucariilor, strangerea mesei), sociale (de relationare cu cei de varsta apropiata dar si cu adultii, invatarea unui cod al bunelor maniere de comportament in societate, mod de a stabili noi prietenii), abilitatea de a invata sa inveti.

Daca avem aceste repere stabilite, in mod cert avem o cale de comunicare corecta si liniara cu propriul copil in cadrul careia putem stabili un program de vizionare bine definit, sau un program de joaca pe calculator sau tableta.

Kant spunea: “pentru ca omul sa devina om are nevoie de educatie”. Daca il educam de mic in spiritul respectarii unui program si a unor norme familiale si sociale pe care sa le respecte si parintii, atunci comunicarea in cadrul familiei se va face pe baze solide si rezultatele vor fi excelente pentru toata viata.

Daca dorim un raspuns pentru o familie care nu a respectat mai nimic din cele scrise mai sus, care a crescut copilul cu un program alambicat, fara reguli, fara sa stie sa stabileasca o regula in relatia cu propriul copil in privinta a ceea ce primeste in functie de ceea ce ofera, atunci vorbim despre un copil rasfatat sau dimpotriva traumatizat de lipsa de coerenta si de repere.

 

Sfaturile pentru o astfel de familie sunt doua:

  1. Program de somn, de masa si de joaca care sa fie respectat incepand de ieri de copil si de parinti.
  2. Tot ceea ce primeste copilul sa fie in functie de cat de corect respecta programele de mai sus. Astfel putem regla si fondul nu doar simpla perspectiva a jocului pe calculator sau statul la televizor.

Daca nu se respecta aceste reguli inseamna ca ne dorim sa reglam doar anumite aspecte ale comportamentului copilului fara sa ii oferim un plan de viata. Inseamna ca preferam sa ne comportam instinctual cu el, sa ne jucam cand dorim noi si cand avem noi chef. Iar el sa se uite sau nu la televizor in functie de cat si cum avem noi treaba. Ceea ce nu respecta regula de aur enuntata la inceput si crestem copilul in functie de cum putem, nu de cum are el nevoie.

 

Autor: Constantin Cornea, psihoterapeut, clinica Psievolution

 

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top