Citești
Cum sa ii intelegem pe parintii in varsta

Cum sa ii intelegem pe parintii in varsta

Revista Psychologies

Ne iubim parintii si bunicii, dar cateodata grija lor exagerata ne anuleaza orice urma de rabdare. Santajul emotional devine o obisnuinta, iar cand vorbim si de carente emotionale vechi, din copilarie, deja tabloul familial capata nuante de gri. Monica Reu, trainer de comunicare nonviolenta, ne ofera cateva repere semnificative pentru o relationare sanatoasa cu cei dragi.

 

Unul dintre cele mai mari daruri ale comunicarii nonviolente este ca ne arata la nivel profund asemanarile dintre oameni: cu totii ne nastem si traim avand aceleasi nevoi (iubire, apreciere, comunicare, intelegere, respect, autonomie etc.), orice actiune umana reprezinta o incercare de a implini o nevoie si fiecare procedeaza asa cum stie mai bine.

Daca reusim sa ne privim parintii prin prisma acestor trei premise, relatia cu ei nu are decat de castigat. De cand am parasit casa parinteasca, mama are obiceiul sa ma sune zilnic, de trei-patru ori. Uneori, sunt momente in care chiar nu pot raspunde la telefon, dar ea intra in panica si suna din nou.

Pot considera ca vrea sa-mi controleze viata, ca nu se gandeste decat la ce s-ar putea intampla rau sau cauta sa-mi strice buna dispozitie.

Insa daca ma raportez la premisele de mai sus, perspectiva se schimba: ca si mine, are nevoie de siguranta, de liniste sufleteasca, iar cum nu a gasit alta strategie mai buna, telefoanele sunt modalitatea ei de a-si implini aceste nevoi.

Pornind de aici, am stat de vorba si am agreat cateva lucruri. De exemplu, daca stiu ca voi intra intr-un curs, fara a putea raspunde la telefon timp de cateva ore, o anunt, astfel incat sa nu se ingrijoreze.

 

Blocajele din copilarie

Ajungem la maturitate, ne construim o cariera de succes, ne intemeiem o familie si, totusi, in preajma parintilor nostri redevenim copiii de odinioara si repetam tiparele cunoscute, desi ne-am jurat ca nu mai facem asta.

Pentru a depasi blocajele din copilarie, este foarte important sa constientizam ca parintii nostri au procedat asa cum au stiut ei mai bine, cu cele mai bune intentii, la fel cum facem si noi, in raport cu propriii copii. Numai privind lucrurile astfel vom reactiona conform alegerilor noastre si nu conform unor vechi automatisme.

 

Ranile emotionale

Sociologul Alfie Kohn pune mare accent pe importanta vindecarii cicatricilor din copilarie, astfel incat noi sa devenim parinti constienti. Din clipa in care identifici aceste rani, viata iti scoate in cale instrumentele si oamenii care te pot ajuta in procesul de vindecare.

Prin focusul asupra empatiei, comunicarea nonviolenta ne ajuta sa ne reintoarcem la copilul ranit din noi si sa-i acordam ascultarea, intelegerea si compasiunea pe care nu le-a primit, dar de care a avut nevoie din partea parintilor.

Cum s-a simtit el cand s-a produs aceasta „ranire“? Probabil neputincios, indurerat, trist, pierdut. De ce avea nevoie? De siguranta emotionala, sprijin, apropiere. Empatia fata de sine este indispensabila pentru ca acest proces sa fie eficient.

Apoi, intr-o etapa ulterioara, trecem la empatia fata de parinti. Cand ne-au ranit, fizic sau emotional, prin ce treceau? Ce nevoi i-au determinat sa faca asta? In anii ’70, o mama singura si-a dat fiica la un camin saptamanal. Fetita avea un an cand a intrat la camin si 12 cand a iesit.

Acum, in 2014, fiica nu isi putea privi mama in ochi, considera ca aceasta o abandonase, ca-i distrusese viata, ca toate problemele ei se datorau egoismului, atitudinii reci si distante a mamei ei. M-am intalnit cu ele si am invitat-o pe fiica sa vorbeasca prima.

Au iesit la suprafata toate sentimentele si nevoile de cand era mica: singuratatea, tristetea, teama, ingrijorarea, siguranta, apropierea, iubirea, atingerea, conectarea, speranta. Atat eu, cat si mama ei i le-am confirmat. Da, fusese cat se poate de normal sa se simta astfel, avea tot dreptul la implinirea nevoilor descoperite.

A urmat randul mamei, si aceasta a povestit cat de singura si de speriata se simtise: abandonata de propria mama in copilarie, parasita de sot, nevoita sa lucreze pentru a mentine echilibrul financiar fragil al familiei, din disperare a apelat la solutia caminului saptamanal.

Si-a reamintit cum se ducea la camin in fiecare seara, dupa serviciu, dar educatoarele o sfatuiau ca e mai bine ca fetita sa nu o vada, ca sa nu planga dupa ea la plecare. Dar mama plangea in perna in fiecare seara. Desigur, pentru fiica a fost o mare revelatie sa vada lucrurile si din perspectiva mamei sale.

Cu o intelegere profunda a sentimentelor si nevoilor care au fost in joc de ambele parti, putem alege cum ne vom raporta la parintii, la copiii nostri, la partenerul de viata.

Pentru fiecare „copil“ procesul este diferit: unii reusesc sa il parcurga singuri, multi au nevoie de sprijin de la un prieten de incredere, un mediator sau un psihoterapeut. Important este sa te asculti si sa vezi ce este benefic pentru tine.

 

Autonomie

Impulsul natural al oricarui parinte este sa-si protejeze copilul. Din nou, asa cum stie el mai bine… Ca ai trei ani sau patruzeci, el te va vedea tot timpul „puiul“ lui. Daca nu mai vrei sa fii tratat ca un copil, atunci da dovada de maturitatea aceea pe care vrei ca ei sa o vada.

Sa spunem ca le faci o vizita parintilor si primul lucru pe care mama il face este sa-ti puna in fata cateva farfurii pline cu mancare, desi i-ai spus ca nu iti este foame si esti acolo doar ca sa-i vezi.

Poti sa te fortezi sa mananci, ca sa nu ii superi, ori poti sa te revolti: „Doar ti-am zis ca nu mi-e foame. De mica imi faci asta, crezi ca mancarea rezolva totul si nu ma asculti“. Ambele atitudini sunt copilaresti si asta ii incurajeaza pe parinti sa continue sa te trateze ca atare.

Din fericire, exista si o a treia alternativa, in care refuzi sa fii tratat ca un copil, in acelasi timp aratand respect fata de parinte: „Mama, multumesc mult ca ai gatit ce-mi place mie, dar acum chiar nu pot manca. Da-mi, te rog, o portie la pachet si mananc diseara“.

 

Viziuni diferite de parenting

Adesea, pentru ca ei ne-au crescut, parintii nostri cred ca stiu mai bine cum trebuie procedat si cu nepotii. Ba, mai mult, daca avem un stil de parenting diferit de al lor, iau asta ca pe o critica la adresa modului in care ne-au educat.

Ajuta daca le mai aducem si laude, nu doar reprosuri, si daca noi, ca parinti, avem valori si principii clare in cresterea propriului copil. Cand le sustinem cu convingere si cu argumente solide, e mai putin probabil sa fim combatuti.

Un alt ingredient important al unei relatii armonioase dintre parinti si bunici este flexibilitatea. Nepotii si bunicii tre­buie sa-si construiasca propria relatie, care sa nu fie suta la suta sub controlul nostru.

Cu alte cuvinte, sa avem incredere ca iubirea bunicilor este benefica pentru cel mic, chiar daca bunicul respectiv nu comunica, nu-l hraneste si nu ia atitudine ca noi.

 

Santajul emotional

Cand recurge la „santaj emotional“, intentia parintelui este sa obtina de la noi ceva ce l-ar ajuta sa-si implineasca o nevoie si nu stie cum sa o faca altfel.

Imi amintesc cand eram intr-o perioada mai agitata din punct de vedere profesional si nu mai trecusem pe la mama mea de vreo zece zile.

La un moment dat, la telefon, imi spune: „Vai, mama… Nu mai vii si tu pe la noi… Inteleg, tu ai viata ta, noi nu mai suntem asa de importanti… Daca nu te-as suna eu, probabil ca niciun telefon nu ne-ai da… Eh, asta e…“. Suna a „santaj emotional“, nu?

Probabilitatea de a reactiona prost, de a ma simti vinovata sau, dimpotriva, revoltata, este foarte mare. Dar aceste cuvinte transmit un mesaj.

Mama isi doreste confirmarea ca este importanta pentru mine, ca o iubesc in continuare, poate isi doreste mai multa implicare in viata mea, mai multa comunicare intre noi. Cand vad lucrurile asa, pot sa reactionez cu mai multa maturitate, fara sa ma simt manipulata.

 

Cum ii ajutam

Te enerveaza cand parintii stiu mereu ce e mai bine pentru tine? Ei bine, si pentru ei este iritant cand noi, copiii, devenim experti in ceea ce-i priveste.

Putem sa le sugeram anumite lucruri, insa cu respect fata de experienta si alegerea lor, sa ii implicam in viata noastra, sa-i ajutam sa se faca si sa se simta utili, apreciindu-i sincer.

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus