Cuplul si provocarile sale

Ce criza majora a traversat de-a lungul timpului cuplul tau si cum ati depasit-o? Cupluri de ani de zile impreuna povestesc ce le-a facut sa se impiedice in dragostea lor la un moment dat si cum au vazut iesirea din criza lor conjugala.

F., 36 de ani, jurnalist: „«Misia» de parinte ne-a cam depasit…“

„Suntem impreuna de 15 ani si lucrurile au mers relativ lin pana acum doi ani si jumatate, cand a venit pe lume baietelul nostru. A fost un copil dorit,  nu-i vorba, dar «misia» de parinte ne-a cam depasit, dat fiind ca era primul nostru copil.

Om fi facut noi cursuri de parenting si de pregatire pentru ingrijirea corporala a bebelusilor, dar asta n-avea cum sa anuleze stresul si oboseala dupa sute de nopti dormite «iepureste». Am ajuns, dupa cateva luni, si eu, si sotia mea, ca doua arcuri tensionate, gata, gata sa explodeze.

Din cele mai mici motive sau pretexte, ne trezeam tipand unul la altul, asa cum nu-mi amintesc s-o mai fi facut pana la nasterea baiatului. Eu ii aruncam reprosuri sotiei ca e prea obsedata si ingrijorata de tot felul de amanunte legate de copilul nostru.

Ii tot repetam ca nu e asa de grav daca are nu stiu ce mica pata pe piele sau daca piciorusul stang e pozitionat un pic spre interior. Ea, mi se parea, facea mare caz de toate aceste semne, pe logica «drobului de sare».

Eu lucrez de acasa, deci trebuia sa ascult tot timpul astfel de ingrijorari exagerate, dar si reprosuri, ca n-am reparat nu stiu ce raft sau n-am cumparat nu stiu ce piesa de mobilier pe care promisesem acum o jumatate de an ca o voi lua.

E drept, in masura in care in primele sapte-opt luni, sotia mea nu reusea sa doarma noaptea mai mult de patru ore incontinuu, oboseala isi spunea cuvantul, mai ales in cazul ei.

Una peste alta, ajungeam in primele luni de la nasterea baietelului, la cate o cearta zdravana cam o data la doua saptamani, momente in care imi venea realmente sa-mi iau campii.

Dupa primul an, cand si-a reglat si baietelul nostru ritmurile de somn si de masa, parca si stresul si certurile din «nimicuri» s-au stins.

Sa ai un copil e o bucurie, desigur, dar as fi ipocrit sa nu recunosc ca e si o bataie de cap mult mai mare si mai frustranta, la care nu m-as fi asteptat.

Si cel mai greu nu e sa-i acorzi celui mic grija necesara, ci sa renunti tu la vechi tabieturi si sa reusesti sa mentii pe linia de plutire relatia cu partenera ta, care te cam ignora din noul ei rol de mama…“