Now Reading
Religia dăunează satisfacției sexuale! Iată de ce.

Religia dăunează satisfacției sexuale! Iată de ce.

Cătălina Cristescu

Trăim într-o societate liberă și mult mai deschisă la minte decât acum câteva decenii. Și totuși, sexul și satisfacția sexuală sunt în continuare un subiect tabu. Efectele? Dezastruoase! Cauzele? Vechi de când lumea.

Bineînțeles că toată lumea este de acord că asta este situația, poate în unele cercuri mai puțin decât în „lumea largă“, dar este evident că vorbim despre un subiect sensibil.

De ce este atât de sensibil? În fond, vorbim despre o funcție fiziologică, la fel cu digestia sau respirația. Și atunci, revin la întrebarea mea: de ce sexul este tabu?

Ei bine, în primul rând, din ignoranță. În mod tradițional, sexul este considerat ceva promiscuu, murdar, un rău necesar, ceva care ne leagă de animale.

Este amuzant cât de ipocriți suntem – o scenă de sex este văzută ca ceva murdar, în timp ce o crenguță înflorită, primăvara, este văzută ca un simbol al purității.

Citește și:

O de la orgasm. 3 pași către orgasmul feminin

O de la Orgasm. Dependența de sex e o treabă serioasă

Oamenii uită că au învățat la biologie cum că florile reprezintă modul prin care plantele se înmulțesc (prin polenizare).

Deci, sunt tot ceva sexual. Spuneam „în mod tradițional“, pentru că mulți ar da vina pe tradiție când vine vorba să explice tabuurile culturale.

Tradițiile sunt „răspunzătoare“ de multe obiceiuri, unele de-a dreptul bizare. Am vazut la Știri cum, într-un sat din Irlanda, într-o anume zi a anului, se strâng toți în piața centrală, unde bărbații dansează purtând coarne de cerb pe cap.

Întrebați care este semnificația, nu mai știa nimeni. Toți spuneau, însă, că este o tradiție importantă a zonei. Revenind la sex, mulți îl consideră tabu prin prisma religiei.

E cât se poate de adevărat că, în unele religii, sexul e un subiect delicat – în creștinism, de exemplu, „preacurvia“ este un păcat major. Însă puțini știu că sexul, ca tabu, a fost „importat“ în religia creștină (la pachet cu multe alte concepte, dar asta e o altă discuție).

De unde? De la evrei. Deși creștinii îi consideră pe evrei în mod „tradițional“ adversari, Vechiul Testament a fost preluat din texte iudaice.

Vechii evrei au fost inițial o cultură a familiilor extinse care formau triburi. Iar la aceste triburi era foarte importantă păstrarea liniei genetice.

Practic, asta le oferea identitatea. Sexul, ca tabu, era printre metodele prin care ei își controlau identitatea. Dar vorbim despre o lume de acum 2-3.000 de ani.

See Also

Lumea de azi este o lume a turismului global, a expaților, a burselor de studii și a emigrării. Iar studiile de biologie arată că migrația și sexul sunt principalele motoare ale evoluției speciilor. Bineînțeles că „evoluție“ este ceva la fel de tabu ca și sexul pentru unii.

De fapt, pentru aceiași. Pentru că evoluția nu este, pentru unii, un argument în promovarea sexului – o să trec în revistă altele, mai puțin dependente de convingeri.

Ei bine, sexul este una dintre cele mai puternice leacuri naturale. Diverse studii au demonstrat că sexul scade colesterolul, scade hormonii de stres, crește imunitatea, ajută sistemul cardiovascular, prelungește viața, este un analgezic natural, un somnifer natural, scade anxietatea și chiar generează noi neuroni.

Ba chiar și masturbarea (un tabu în interiorul tabuului) previne cancerul de prostată. Sfatul meu este ca, data viitoare, când vă mai vine să considerați sexul ca ceva urât, să puneți în balanță sănătatea versus problemele de identitate ale triburilor iudaice de acum 2.000 de ani.

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro

Foto: 123rf.com

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top