Now Reading
De ce vedem un bărbat mai bun decât e în realitate

De ce vedem un bărbat mai bun decât e în realitate

Un nou partener înseamnă așteptări, speranţe, vise. Un bărbat la care vedem calităţi pe care, de fapt, nu le are. Iată capcanele acestor proiecții.

Citește și:

Să fii vulnerabil în cuplu nu e un lucru rău, ci chiar indicat!

Greșeli pe care le facem atunci când ne dorim o nouă relație de cuplu

 

În perioada de îndrăgostire vedem în general toate aspectele ce ţin de partener într-o lumină favorabilă. Am putea spune că magia îndrăgostirii estompează aspectele negative, acele lucruri pe care poate într-un alt context le-am considera ca fiind incovenabile sau poate chiar inacceptabile.

Atunci când suntem îndrăgostiţi trăim starea de bine şi avem momente în care ne simţim „în al nouălea cer”. Şi atunci, întrebarea dacă am vrea noi să aducem în prim-plan ceva care să ne alunge această stare de bine este una retorică.

În mod inconştient, mintea noastră se autoprotejează şi nu vom observa decât acele aspecte care să ne confirme şi să ne menţină starea de bine.

În acelaşi timp, în legătură cu un nou partener poate apărea şi efectul de halou: apreciem foarte mult o calitate a partenerului şi de aceea îi asociem şi alte calităţi.

Aşadar, evaluarea noastră globală este “contaminată” de existenţa acelei calităţi.

Şi am putea lua ca exemplu frumuseţea. În general, persoanele frumoase sunt evaluate mai favorabil decât cele care au trăsături mai puţin frumoase. Şi uite-aşa, considerăm că partenerul frumos este şi tandru, înţelegător, suportiv etc.

În mod similar, oricărei calităţi reale a partenerului, pe care o apreciem foarte mult, îi putem asocia şi alte calităţi – pe care de fapt el nu le are.

Uneori investim un nou partener cu anumite calităţi pentru că acestea ne caracterizează pe noi însene. Astfel, proiectăm calităţile noastre asupra lui pentru că ne dorim ca şi el să le aibă.

De exemplu, dacă sunt o persoană ordonată, vreau ca şi partenerul să fie la fel. Sau dacă sunt sociabilă, îmi doresc ca şi el să fie, pentru a ne bucura împreună de ieşirile cu prietenii, de participarea la diverse evenimente etc.

Poate la început el este dispus să vina în întâmpinarea nevoilor mele şi-mi confirmă aşteptările, însă pe măsură ce trece timpul s-ar putea să devină o povară pentru el să facă acest lucru. Şi atunci trezirea mea la realitate poate aduce emoţii precum tristeţe, furie sau poate chiar vinovăţie.

Aceste emoţii sunt generate de gânduri disfuncţionale de tipul „Visele mele s-au năruit!”, „Am fost o fraieră! M-a dus de nas!” sau „Eu sunt de vină pentru că am ajuns în relaţia asta, în situaţia asta!”

Dacă la început, în perioada îndrăgostirii, investim partenerul cu anumite calităţi pe care acesta nu le are şi apoi nu facem eforturi în direcţia construirii iubirii, atunci va apărea dezamăgirea.

Ne-am amăgit cu un partener ideal, apoi apare concretul, realitatea în care trăim, care poate fi foarte diferită de ceea ce ne-am imaginat.

Poate exista însă şi cazul în care am invesit iniţial partenerul cu nişte calităţi pe care nu le are, dar dacă atunci când constatăm că ele nu sunt reale, noi (ambii parteneri) suntem deja angajaţi pe drumul construirii iubirii (ce presupune voinţă, răbdare şi perseverenţa), atunci putem accepta realitatea cu seninătate.

Astfel, putem admite că el nu are acele calităţi, manifestând în acelaşi timp toleranţă şi compasiune în viaţa de cuplu, precum şi disponibilitatea de a descoperi alte calităţi reale ale partenerului şi de a-l susţine pe drumul creşterii lui personale!

 

De Daniela Stanciu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, competenţe în terapia sistemică: cuplu, copil, familie

Tel.: 0745.089.985

[email protected]

www.aventuradezvoltarii.com

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top