Citești
Despre intalnirile noastre sentimentale

Despre intalnirile noastre sentimentale

Nu stim mare lucru despre ceea ce ne da aripi, ne face sa zburam sau sa suferim atroce. Dragostea – iata unul dintre cele mai puternice impulsuri umane, misterios si azi ca pe vremea lui Homer. Ne poate darama si ne poate ridica la cer. Dar care sunt resorturile puterii sale mitice?

 

Ce amorul?… se intreba, retoric, Eminescu. Chiar asa: ce este el si de ce ne da atatea batai de cap? Sa recunoastem: nimeni nu este scutit de ceea ce Shakespeare numea cu mare inspiratie Love’s Labor Lost. Cultura e plina de povesti de dragoste, este una din marile teme ale literaturii, muzicii, artei. Alaturi, poate, numai de razboi.

Dar care parte anume din amor? Intalnirea amoroasa e cel mai des discutata, analizata, visata, decat urmarea cu „adanci batraneti“. Cu toate acestea, nu putem spune ca stim mai multe azi decat pe vremea lui Tristan si Isolda. Sau a lui Romeo si Julieta.

Evolueaza, oare, moravurile cu adevarat ori suntem la fel de dezarmati in fata propriilor noastre slabiciuni, a nevoii de a fi vazut asa cum esti de fapt, recunoscut de o fiinta unica ce te poate salva, mangaia, auzi, intelege mai mult decat oricine altcineva? In ce consta misterul alegerii partenerului? De ce ne indragostim de cineva si nu de altcineva?

De ce suntem atat de daramati atunci cand suntem parasiti sau cand nu ni se raspunde la fel la sentimente? Putem face ceva pentru a scurta perioada de dezastru afectiv? Iata tot atatea intrebari la care psihologii dau raspunsuri inca inexacte.

Psihanalistii spun ca avem in mintea noastra, inconstient, un arhetip ce ne indeamna sa alegem pe cineva si nu pe altcineva. Sociologii spun ca tindem sa alegem pe cineva cu acelasi statut social, nivel de inteligenta sau preocupari si hobby-uri.

Biologii vorbesc de „cuplare asortativa“ (sau frumosii cu frumosii si beauty-challenged cu beauty-challenged…) – sau ca femeile tind sa isi aleaga partenerul (si viitorul tata al urmasilor) in functie de chimicalele subtile emise de acesta. Si ca sunt mai receptive in anumite zile din luna decat in altele. Unde e adevarul?

 

ADANCI BATRANETI?

Sa recunoastem: ne intereseaza mai mult povestea intalnirii dintre un barbat si o femeie (sau, de ce nu, povestea homoerotica, ce patrunde deja in cultura contemporana si iese de sub umbrela tabuului, vezi succesul filmului La vie d’Adèle, la Cannes, anul trecut).

Nu petrecem prea mult timp cu povesti domestice, cu ce s-a intamplat dupa ce s-au intalnit si s-au indragostit, cati copii au facut… desi poate ca scenariul e infinit mai complex in acest al doilea caz. Literatura abunda in povesti ale intalnirii, fie ea virginala, fie adulterina. Lancelot si Guinèvere, Tristan si Isolda, Romeo, Werther, sahul Jahan si sotia lui, Mumtaz etc., etc.

Dupa ce Ileana Cosanzeana se marita, o mai canta numai Dan Spataru… („Tarancuta, tarancuta…“). Penelopa si Ulise au o poveste destul de singulara, fidelitatea nu e o tema majora. Intalnirea sentimentala ii preocupa pe oameni, restul cica vine de la sine.

Important e sa nu dai gres la inceput, nu? Cu toate acestea, daca ne uitam in jur, vedem o sumedenie de intalniri mai mult sau mai putin reusite, unele cu aer de compromis, altele de resemnare („nu am intalnit pe altcineva mai bun…“), sau de oameni care par ca nu dau peste cineva care sa-i faca sa schimbe celibatul pe mariaj.

Adesea, pana la varste mai coapte. Dar vedem si jackpot, insi inamorati pana in varful unghiilor, convinsi ca cel sau cea de langa este Alesul sau Aleasa. Ei cum reusesc? Sa recunoastem: norocul joaca un rol important, apoi mai e si nivelul asteptarilor.

Vrei sa fii cu sosia lui Johnny Depp? Slabe sanse, extremele frumusetii fizice tind sa se cupleze devreme, deci nu raman libere multa vreme. Sa fie bogat? Sa fie liber de obligatii? Fara copii? Ei bine, mai greu dupa o varsta! Piata maritala se reduce, pur si simplu.

 

MOMENTUL, NU DURATA

Suntem, cognitiv, mai inclinati sa acordam atentie momentului, intensitatii clipei, decat duratei. Poate de aceea povestile sentimentale nefericite, cu rupturi, dar si cu clipe de fericire absoluta, au facut cariera in istoria culturii. Fericirea domestica, atunci cand a existat, nu a trecut in literatura.

A fost discreta. Amorul imposibil insa e prezent in toate culturile. De ce e asa? Pentru ca presupune suferinta, intensitate. Incredibil, pe cat pare, si acest detaliu psihologic a fost studiat la un moment dat. Cercetatorul este Daniel Kahneman, laureatul Nobel din 2002.

Are un nume acest „bias“ – (sa traducem cuvantul, aproximativ, prin „inclinatie de a gandi eronat“). Kahneman i-a zis „efect de culme-final“ sau „neglijarea duratei“: oamenii proceseaza si isi amintesc cu precadere de varful afectiv al unei experiente si de finalul acesteia. Nu de durata ei medie. Varful si sfarsitul.

Amorul cu rupturi genereaza un stres atat de mare, incat e imposibil sa-l ignori, sa-l uiti. Devine istorie… La fel, intensitatea inceputului e ceea ce ne amintim mai clar din toata povestea noastra sentimentala. Cand temperatura afectiva scade, ne preocupam de altceva.

 

CE VREM, DE FAPT?

Trebuie sa existe niste standarde, nu? Dar cat sunt ele de realiste? Cum ne autoevaluam atunci cand ne punem problema alegerii cuiva? O facem constient sau inconstient? Stim sigur ca „meritam ce e mai bun“ pentru ca asa ne-a zis mama? Cum se cupleaza oamenii?

Unde se intalnesc si ce nivel de satisfactie au daca apeleaza la o agentie de matrimoniale? Ce conteaza atunci cand se vad prima data? E importanta prima impresie? Intrebare retorica, da, e foarte importanta. De fapt, e cea mai importanta; s-a constatat ca primele impresii tind sa reziste in timp, oamenii chiar cauta ulterior confirmari pentru ele.

Deci, stim instinctiv ca e important sa nu dam gres din prima, a doua sansa pica rar… Dar de ce el? De ce ea?! In cartea A General Psychology of Love (Yale, 2009) psihologul Robert Sternberg explica: „Iubirea romantica este costisitoare metabolic.

Deci, probabil ca acest comportament a evoluat pentru a permite inaintasilor nostri sa isi concentreze energiile de curtare si imperechere pe un singur partener preferat, atat cat sa permita conceperea unui copil“. Biologia ne conduce pe toti…

Mai scrie Sternberg ca iubirea nu prea se naste in contexul unei intalniri de sex ocazional. Este un sistem motivational complex, care cere timp, uneori frustrare. Chiar si asta are un nume: „efectul Romeo si Julieta“ sau frustration attraction. Atunci, ce se intampla cu dragostea moderna?

Ce se intampla cu noi, cei care nu mai beneficiem de timp pentru a nutri sentimente, a astepta cu infrigurare, a trai in incertitudinea amorului incipient? Este iubirea contemporana condamnata la rapiditate si rezolvare cinica a unor… pulsiuni? „Opusul iubirii nu e ura, ci indiferenta“, mai scrie Sternberg. Asadar, cata vreme urasti pe cel care te-a parasit, e clar ca-ti pasa.

 

SCAPA CINE POATE

Patericul Egiptean, o culegere de istorioare pilduitoare ale primilor calugari crestini, povesteste despre batrani sihastri care, dupa o viata de abstinenta, se indragostesc la batranete. Induiosatoare slabiciune umana si dovada ca numeni nu prea scapa de efectul narcotic al iubirii incipiente.

La ora cand miroase a primavara si dorinta de amor da ghes, cateva explicatii despre ceea ce se intampla cu noi atunci cand ne indragostim, in paginile urmatoare ale dosarului.

 

AH, CUPIDON, COPIL NEBUN!

Cand Cupidon, fiul Venerei, scapa din chingile educatiei, facea prapad. Mitologia greaca abunda in aceasta prezenta capricioasa. Pana si pe mama lui o facea sa se indragosteasca de cine nu trebuie, aluzie la caracterul arbitrar al amorului. Dar ce provoaca dragostea?

Nu se stiu multe, dar Karin Weiss, coautoarea cartii citate anterior, enumera cateva: proximitatea ar fi una. Ne indragostim de cineva pe care il/o vedem mai des. Cu proximitatea simbolica generata azi de media putem sa ne indragostim de George Clooney sau de ultima coperta Playboy.

Ar mai fi timing-ul. Cumva, trebuie sa fii disponibil afectiv pentru amor. Ne indragostim cand suntem „pregatiti“ in vreun fel sau altul, mai precis vulnerabili in fata ravagiilor afective. O alta variabila ar fi un fel de portret virtual al celui sau celei alese. Un… love template.

O suma de trasaturi pe care le dorim incarnate de partener. Ce am invatat din familie ar fi alta. De aceea vedem si povesti dezastruoase de amoruri disfunctionale. Modelul parental conteaza. Apoi, evident, faptul ca are picioarele ei lungi sau umerii lui largi, desigur…

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus