Now Reading
Ecouri din trecut si relatii neincheiate

Ecouri din trecut si relatii neincheiate

Revista Psychologies

„A fi prins intr-o relatie incheiata poate sa nu te lase sa traiesti o noua poveste de iubire. Pe de o parte, e posibil sa «nu ai ochi» pentru nimeni altcineva. Sa nu observi cand cineva din jurul tau iti arata interes sentimental.

Pe de alta parte, e posibil sa intri intr-o noua relatie si sa faci o permanenta comparatie intre trecut si prezent: atunci era asa, acum e altfel, ex era mai bun(a)/frumos(a)/romantic(a)/atent(a), actualul/actuala nu se ridica la nivelul asteptarilor mele…

In felul acesta, nu traim povestea prezenta, ci lasam trecutul sa ne invadeze si sa ne tina prizonieri. A fi prins intr-o forma sau alta intr-o poveste din trecut nu iti permite sa inaintezi. E ca si cum am fi legati cu o sfoara de mijloc. O sfoara care ne trage in permanenta in spate si nu ne lasa sa mergem inainte.

Cu cat vom ramane mai mult in trecut, cu atat mai dificil va fi sa revenim in prezent si, mai ales, sa traim autentic prezentul si orice noua relatie in care traim“, afirma psihoterapeutul Cosmina Pacurar.

Pentru a depasi blocajele cu care ne confruntam la sfarsitul unei relatii, trebuie sa avem, in primul, rand rabdare. Tristetea si dezamagirea nu dispar brusc si fiecare isi va reveni in timpul propriu.

Rabdarea insa nu inseamna inactivitate si abandon, nu inseamna sa stam cuminti intr-un colt si sa asteptam sa treaca. Toate resursele pe care stim ca le avem trebuie sa le investim in propria persoana.

„Pentru a putea inainta, e important, pe de o parte, sa ne acordam timp si spatiu, sa stam cu noi, sa traim durerea sau supararea, sau frustrarea incheierii unei relatii. Sa plangem relatia aceea.

Apoi e important sa luam si spatiu fizic si mental si emotional de fostul/fosta partener(a). Nu spun ca nu putem ramane prieteni pe termen lung. Dar pe termen scurt, chiar in prima perioada dupa despartire, avem nevoie sa nu mai fim in contact cu ea: tocmai pentru a nu fi expusi si mai mult stimulilor care ne trag spre trecut si spre ce a fost.

E nevoie, de asemenea, sa tinem cont de faptul ca o relatie exista intotdeauna intre doua persoane. Ca ambele contribuie. Ca nu doar «eu puteam sa fac mai mult, mai bine, mai frumos».

Ca si celalalt a avut ceva de spus si ca nu pot tine o relatie doar dintr-o parte. Mai bine spus: nu ma invinovatesc si nu consider ca e un esec faptul ca s-a incheiat!

Daca totusi aceste trairi sunt intense, daca sunt dependente emotionale sau relationale, eu recomand psihoterapia. Un specialist poate sa ajute si sa usureze procesul, astfel incat sa ajung intr-o stare de echilibru cu mine insami si sa pot merge mai departe.

O relatie sanatoasa se naste pe principiul «sunt fericit/a, multumit/a cu mine, dar sunt mai fericit/a, multumit/a cu tine langa mine». Atunci cand pot sa spun asta si sa o si simt, pot sa am o relatie frumoasa si bazata pe sentimente si trairi autentice“, spune Cosmina Pacurar.

 

Recomandari

– Cauta compania prietenilor, dar nu pentru a povesti a mia oara ce s-a intamplat, ci pentru a te detasa de ce s-a intamplat.

– Cauta un terapeut, daca simti ca nu te descurci singur, sau pe acei oameni care stii ca mereu te fac sa razi, cei care au un optimism molipsitor si pe cei cu care iti place sa iti petreci timpul.

– Nu renunta la activitatile care iti fac placere, pentru ca si daca intensitatea placerii nu pare aceeasi, ea va redeveni cum o stiai, prin perseverenta. Detaseaza-te de tot ce aminteste de fosta relatie, iar asta inseamna ca poti deja sa stergi ultimele sms-uri primite, asa cum poti sa arunci ori, eventual, sa pui intr-o cutie pe care sa o sigilezi, toate cadourile primite.

O vei putea redeschide atunci cand vei putea privi si distinge functionalitatea obiectelor si nu parfumul afectiv care le insoteste acum. Iar daca ai aceasta posibilitate, fa o calatorie sau mai multe, in care permite-ti sa cunosti locuri si oameni noi, sa te bucuri de ceea ce descoperi si sa faci toate astea doar pentru tine.

 

Autor: Iulia Barca

Cosmina Pacurar este psihoterapeut, trainer, tel.: 0723.414.644, e-mail: [email protected], www.psiholistart.ro, www.cosminapacurar.ro

 

 

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top