Citești
Educatie: cand mama si tata nu sunt de acord

Educatie: cand mama si tata nu sunt de acord

Revista Psychologies

De multe ori, lipsa de consens din cuplu se rasfrange asupra celui mic, care va selecta mesajele primite in functie de nevoile de moment. Pentru a evita impartirea rolurilor in parinte autoritar/restrictiv si parinte permisiv, negocierea incepe intre parinti.

Primele semne ale autonomiei unui copil apar atunci cand cere sa faca o anumita activitate sau refuza sa asculte ceea ce ii cer parintii. Exista o delimitare intre ceea ce isi doreste cu adevarat copilul, spatiu in care este bine, ca parinti, sa fim permisivi, si incapatanarea celui mic, pe care trebuie sa o tratam diferit. Indiferent de motivul discutiilor aparute, este important ca mesajul pe care il transmitem sa fie constant si ferm. Iar acest lucru inseamna, in primul rand, consens intre parinti, indiferent de varsta copilului.

Este firesc sa permitem acestuia sa aiba pareri proprii, dorinte, intentii si interese care nu sunt neaparat in acord cu ale noastre, dar chiar si atunci anumite reguli trebuie respectate. Regulile, pentru a fi eficiente, trebuie sa ia in calcul personalitatea si nevoile reale ale copilului. Iar pentru a fi transmise corect, trebuie sa fie respectate, in primul rand, de catre parinti.

Exista, din acest motiv, o metoda pe care unii o numesc „metoda semaforului“, care inseamna ca anumite solicitari primesc unda verde din partea ambilor parinti, altele poarta semnul interzis din ambele surse, iar zona de galben inseamna negociere intre parinti in primul rand, iar rezultatul negocierii e discutat cu copilul.

Psihologul Ramona Covrig ne ajuta cu cateva raspunsuri la aceste dileme in comunicarea cu cel mic. Ea ne spune ca „modul in care parintii isi exercita stilul de educatie depinde de modul in care si ei, la randul lor, au agreat sau nu un anumit stil de educatie in propria lor copilarie, in familia de origine.

Pentru binele copilului, parintii, odata deveniti parinti, ar trebui sa se puna de acord asupra unui stil de educatie – recomandat ar fi stilul de educatie de tip democratic, in care exista libertate in anumite limite, consecinta logica si dreptul de alegere din partea copilului, cu suportarea consecintei logice de a alege A, B sau C.

Daca mama doreste sa convinga copilul sa faca lectiile, iar tata doreste sa-si lase copilul sa zburde, ambii parinti sunt in modul «recompensa si pedeapsa» – stilul de educatie autoritar, iar in relatia de cuplu probabil ca exista lupta de putere pentru prestigiu sau pentru cine are mai multa autoritate, sau influenta asupra copilului.

In virtutea stilului de educatie democratica, copilul are de ales fie A (sa isi faca lectiile si apoi sa se joace), fie B (sa se joace si apoi sa faca lectiile), sau C (sa se odihneasca putin si apoi sa isi faca lectiile, iar apoi sa se joace). Copilul ar trebui sa aiba dreptul sa aleaga, dreptul de alegere il face sa se simta important, respectat si cu simtul apartenentei dezvoltat si, in consecinta, va fi mai dispus la cooperare si asumarea de responsabilitati“.

 

Exercitarea autoritatii

Copilul, de regula, asculta mai mult de unul dintre parinti, acesta reusind sa aiba o mai mare influenta asupra lui. Autoritatea este acordata de catre copil fie din teama de a nu fi pedepsit, fie din imaginea pe care si-o formeaza despre parintele respectiv. De regula, mamele, fiind mult mai prezente in activitatile copilului, sunt mai blande, si tatal este cel investit cu autoritate. Mama fiind mereu acolo, negocierile se poarta mult mai deschis. Chiar si asa, tatal si mama trebuie sa isi sustina reciproc deciziile, in loc sa isi manifeste cu superioritate acest ascendent asupra copilului.

I. este mama lui M., care are sapte ani, si spune: „L., sotul meu, este parintele autoritar in cuplu, iar eu, mai permisiva. Sotul meu a avut parte de o educatie mai stricta si chiar daca nu doreste sa repete anumite greseli cu fiul nostru, sunt comportamente pe care ii este greu sa le schimbe. Incerc totusi, chiar daca nu sunt uneori de acord cu L., sa il sustin in decizii in fata lui M. si sa le discut apoi cu sotul meu pentru a gasi o solutie de compromis. Nu inseamna ca nu s-au iscat certuri intre noi in anumite privinte, dar cred ca doar asa invatam si noi cum ar trebui sa ne comportam. Nu neg insa ca in anumite privinte sunt sanse mai mari sa il asculte pe L., nu pe mine…“

Ramona Covrig vine cu opinia specialistului in aceasta problema, spunand ca, „in urma observatiilor sale, copilul poate intelege care este parintele vulnerabil si cine este parintele autoritar (in cazul acesta, avem de-a face cu doua stiluri de educatie parentala diferite: unul este laissez faire si celalalt este stilul autoritar, iar parintii joaca jocul good cop-bad cop).

In consecinta, copilul va incerca sa faca fata ambelor stiluri, incercand sa castige acolo unde exista slabiciuni (parintele slab) sau sa evite consecinte prea dure acolo unde exista pedeapsa (parintele autoritar). Totusi, tendinta copilului este sa empatizeze cu parintele vulnerabil si sa respinga comportamentul parintelui autoritar.“

 

Unde incepe abuzul

Totodata, exista si o limita buna a autoritatii, care, odata depasita, se ajunge la abuz. Abuzul nu este doar cel fizic, ci si cel emotional sau cel prin care parintele detine controlul suprem asupra copilului. Un stil parental permisiv si intelegator da copilului ocazia de a alege si de a suporta consecintele alegerilor. Temerile noastre personale pot insa ingradi aceasta libertate si ajungem sa luam decizii pe care le consideram benefice pentru copil, privandu-l de posibilitatea de a alege.

„Abuzul incepe acolo unde parintele, de pe pozitia sa de autoritate, pedepseste si recompenseaza deopotriva. El ofera si el ia. Astfel, copilul traieste sentimentul de lipsa a controlului vietii, viata lui depinzand in mare masura de cele doua extreme: am fost bun sau rau, am fost cuminte sau obraznic, am mancat tot sau nu, am luat note bune sau rele. Acest mod de educatie in alb si negru poate crea in copil sentimentul de nedreptatire si de a fi neimportant. Imaginea de sine, in cazul acesta, este scazuta fata de copilul aflat in situatia de a fi pus in fata alegerilor si a asumarii propriilor sale alegeri“, mai spune Ramona Covrig.

 

Concurenta intre parinti este o greseala

In educatia copilului pot interveni probleme atunci cand parintii divorteaza. Pe de o parte, cea mai buna, mai matura si rationala decizie este aceea de a trece peste neintelegerile dintre ei pentru a ramane amandoi implicati in viata copilului. Resentimentele insa reusesc sa se strecoare, iar greselile apar unele dupa altele. In primul rand, apare competitia intre parinti, care incearca sa devina „preferatul“ copilului.

In planuri secundare, copilul devine arma sau tinta pe terenul luptei dintre parinti. Iar pentru a ramane in registrul rational si matur, cei doi parteneri trebuie sa lase deoparte aceasta incarcatura negativa, pentru a decide doar ce este mai bine pentru progenitura lor. Copilul este oricum afectat de un divort. Singurul lucru pe care il pot face parintii este sa recreeze o normalitate pentru el, astfel incat sa se simta in continuare iubit si protejat. Or, acest lucru inseamna si cat mai putine schimbari in comportamentul fata de copil.

I. a trecut printr-un divort si ne relateaza ca „A., fostul meu sot, m-a parasit cu doi ani in urma pentru o alta femeie. Stiu insa ca iubirea lui pentru S., fiica noastra, este neconditionata. Pentru ea, este un tata bun si, oricat de greu mi-a fost sau inca imi mai este, incerc sa nu alterez relatia lor cu frustrarile mele. Nu imi este usor, motiv pentru care am apelat la ajutorul unui terapeut. La urma urmei, ma intereseaza ce este mai bine pentru copilul meu, iar pe moment am agreat un set de reguli cu A., pe care sa le respectam amandoi“.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus