Now Reading
O de la Orgasm: Femeile se masturbează. Get over it! Iată de ce o fac

O de la Orgasm: Femeile se masturbează. Get over it! Iată de ce o fac

Femeile se masturbează sau nu? Face masturbarea bine la sexualitate sau îi dăunează? Ce anume contribuie la plăcere de una singură? Este sexul solitar la fel de bun ca cel în doi? Ce este punctul G ?

 

Doamnelor și domnilor, e timpul să trecem la lucruri mai serioase. Am vorbit de politică, de Brexit, sau cel mai slab președinte al SUA (Donald Trump) dar e momentul să vorbim și despre lucrurile importante, de zi cu zi, care fac politica sa pălească în ierarhia intereselor omenești. Și ne referim aici la Marele O, la Orgasm.

Nu-i așa că ați ciulit urechile? Că plictiseala unei zile de lucru deja s-a mai estompat?

Nu, nu vă vom îndemna să vă închideți în toaletă și să dați curs fanteziilor celor mai înfierbântate timp de 10 minute în pauza de masă (deși poate că nu e o idee prea rea…), însă vrem să discutăm în cele ce urmează câteva adevăruri despre masturbarea feminină pe care cetățenii de ambele sexe le ignoră.

 

1. Masturbarea e sănătoasă.

Nu are efecte nocive asupra sănătății, și ar trebui practicată măcar pentru a învăța anatomia propriului corp și zonele sale de sensibilitate.

Ați fi suprinși câți oameni merg în cabinetul sexologului și spun că ei nu s-au masturbat niciodată (mai ales doamnele) pentru că gestul acesta a fost mereu încărcat de rușine, vină și alte caracteristici de Bau Bau.

 

2. Masturbarea la copii e un mod de a-și descoperi corpul.

Câtă vreme nu o fac în public, nu ar trebui opriți. Și băieții și fetițele o practică și trebuie să li se atragă atenția doar că e un gest care ar trebui ținut pentru momentele intime.

 

3. Adesea, masturbarea e cam singurul mod prin care o femeie ajunge la orgasm.

Sau în fine, cel mai sigur. Ca atunci când joci baschet singur, ai mai multe șanse să dai coș decât dacă te parează cineva.

 

Citește și:

De ce e bine să facem sex

Fanteziile sexuale ale femeilor

 

Cităm dintr-o bogată culegere de confesiuni feminine, de fapt cea mai bogată de acest gen, și anume Raportul Hite – Noul Studiu despre Sexualitatea Feminină, scris în 1976 de americanca Shere Hite, rămas până azi un reper în sexologie: „Îmi place să mă masturbez, stimularea fizică și senzația de orgasm sunt plăcute, dar mă simt adesea rușinată după, ca și cum ar fi ceva rău cu mine pentru că ar trebui să am alături un bărbat care să-mi facă asta ori de câte ori doresc.“

Altă femeie intervievată declara: „Îmi place din ce în ce mai mult să mă masturbez, e un act rapid, simplu și foarte satisfăcător.

Din punct de vedere psihologic, te simți singur, dar la fel este și atunci când faci sex cu persoana care nu te iubește.

Mă masturbez seara adesea, înainte de a adormi. Am cel puțin un orgasm și mă mulțumesc și fără. E aceeași intensitate a senzației, fie că o fac singură sau în doi.“

Onestitatea interlocutoarelor cercetătoarei Shere Hite este emoționantă. Dar haideți să înțelegem de ce masturbarea e așa de dulce și de ce este ea calea regală în atingerea Marelui O.

 

4. Între 30-40% din femei nu au orgasm prin penetrare, dar multe dintre ele ajung la orgasm prin stimularea clitorisului.

Ce este clitorisul, veți întreba. O formațiune dată de Bunul Dumnezeu femeilor pentru ca ele să se bucure de viață.

Biologii chiar speculează că este inutilă în economia mai mare a organismului, funcția lui fiind numai și numai asta: să asigure plăcerea sexuală a femeii, și astfel să o motiveze să facă sex mai des (lucru care mărește șansele de reproducere și noi știm deja că Mama Natură asta dorește, cât mai mulți urmași).

Este o structură anatomică de aproximativ câțiva centimetri dimensiune, situată între vagin și uretră. La un capăt să află glandul, cea mai sensibilă parte. Unii asimilează clitorisul celebrului punct G, responsabil de orgasmele de 7 grade pe scara Richter.

„Punctul G“ ar fi denumirea cumva mai… populară, dată de ginecologul neamț Ernst Gräfenberg. El a descoperit acolo, după îndelungi căutări și reveniri la locul faptei, o întreagă rețea de vase de sânge și terminații nervoase care sunt stimulate în timpul sexului și duc la acele seisme.

Mai spunea ginecologul Gräfenberg că femeile cu mușchi pelvieni puternici sunt mai dăruite de Natură și ajung mai ușor la orgasm.

Așadar, doamnelor, dacă mai așteptați un motiv pentru a merge la sala de sport, acesta e: mușchi pelvieni puternici. Știți voi de ce.

Sau, dacă tot nu vreți genuflexiuni, atunci exercițile Kegel de întărire a musculaturii pelviene sunt exact ce trebuie. Despre ele, într-un articol viitor.

 

 5. O paranteză: clitorisul, această a opta minune a lumii, nu e nici măcar situat în același loc la toate femeile!

Ar fi bine, desigur, să avem toți inimile situate cam în același loc, plămânii știm deja că sunt destul de stabili în cutia toracică, stomacul la fel, dar clitorisul, doamnelor și domnilor, e altă poveste…

Se pare că nu există asemănare între femei la acest capitol. Cercetătorii acestei delicioase științe nu merg totuși până la afirmația că ar fi unice precum amprentele digitale, dar o mare, mare varietate tot există.

În plus, mărimea (clitoridiană) contează!

Ginecoloaga Odile Buisson de la Centre d’Echographie in Saint Germain en Laye, Franța, a avut ideea de a măsura dimensiunea clitoridiană a 30 de femei în timp ce acestea se autostimulau (în condiții cam ciudate și incomode, adică într-un dispozitiv MRI ce le măsura activitatea cerebrală dar care aparent, nu le-au stânjenit prea tare pe doamne) și a descoperit că dacă aveau un clitoris mai mic, și orgasmul era mai greu de atins.

Deci mărimea contează, numai că nu cea a penisului partenerului, cum se credea, ci dimenisiunile feminine.

 

 

 

 

 

 

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top