Now Reading
Parenting: Ce greseli de educatie facem cel mai des

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Parenting: Ce greseli de educatie facem cel mai des

Desi in prezent accesul la informatiile despre parenting este mult mai facil decat in trecut, avand in vedere internetul si nenumaratele cursuri si carti, paleta vasta a acestora ne poate deruta. Iata, totusi, ce greseli putem evita in educatia copilului nostru.

 

Lipsa limitelor

Din dorinta de a nu repeta greselile de educatie pe care le-au facut parintii lor, multe mame si tati considera ca trebuie sa-i dai copilului toata libertatea pe care acesta o cere. Asta presupune sa nu-i puna nicio limita, din teama de a nu-i leza personalitatea si a-i ingradi creativitatea.

Ajung astfel sa nu-l atentioneze atunci cand greseste din teama de a nu-l face sa se simta criticat sau sa-l lase sa-si permita orice cu adultii, din teama de a nu-l face sa se simta exclus sau marginalizat.

Este extrem de necesar ca un parinte sa fie ferm pe pozitii, iar acest lucru il poate face cu caldura si empatie pentru copilul sau.

Limitele ajuta la structurarea personalitatii, la invatarea regulilor sociale dar si la aflarea granitelor care pot fi sau nu depasite.

Limita este asociata poate automat cu o conotatie negativa, aceasta idee fiind una limitativa, bazata poate pe metodele vechi de educare a copiilor.

Insa lipsa limitelor il va face pe copil, mai tarziu, sa aiba repere difuze, sa incalce cu usurinta regulile si se revolte atunci cand va suporta consecintele comportamentului sau.

 

Modalitati gresite de motivare

Fiecare parinte isi doreste un copil ambitios, iar daca acesta este baiat, pretentiile cresc si mai mult. Atunci cand copilul nu face cu placere un lucru sau intampina dificultati, cei mai multi parinti apeleaza la motivarea sa prin intermediul unor recompense materiale.

Acestea sunt de obicei alese in functie de cat de mult si le doreste copilul. Parintii considera ca, in felul acesta, copilul va realiza cu usurinta ce are de facut fiind in acelasi timp motivat intr-un mod corect.

Pe moment, aceasta abordare poate functiona, insa pe termen lung copilul se va desensibiliza la acel tip de recompensa, ajugand sa solicite din ce in ce mai mult.

In plus, daca parintele nu va avea mijloacele necesare pentru a-i procura ceea ce isi doreste, copilul se va simti nedreptatit, poate chiar neiubit.

Cel mai bun mod de a motiva este prin prisma cresterii motivatiei intrinseci a copilului. Aceasta inseamna sa-l aducem in punctul in care el singur va dori sa faca ceva anume, nu impins de la spate.

Pentru ca acest lucru sa se intample, este necesar ca parintii sa-i incurajeze pe copiii lor sa realizeze sarcini marunte pe care care acestia le pot indeplini cu succes.

Esential este ca parintele sa-i sublinieze copilului rezultatul pozitiv, sa-l valorizeze, sa-i arate ce resurse are si sa-i spuna ca in acest fel va putea realiza si altele.

Treptat, copilul va capata ideea ca este capabil iar sentimentul de reusita ii va da incredere in sine, dorind sa-si testeze limitele si incercand sa se autodepaseasca.

 

Ignorarea adevaratelor nevoi ale copilului

Un copil are nevoie atat de hrana fizica si de un acoperis, cat si de hrana emotionala si siguranta afectiva pentru a se putea dezvolta armonios.

Unii parinti considera ca daca ii asigura copilului nevoile de baza umane, procurandu-i eventual si cele mai frumoase haine, ultimele noutati in materie de jucarii si gadget-uri, copilului nu-i va lipsi nimic.

Intr-adevar, acestea pot fi importante, insa printre nevoile de baza ale unui copil se afla nevoia de afectiune si de prezenta fizica a parintilor sai.

De multe ori, parintii ajung sa-i incarce pe copiii lor cu diferite activitati extrascolare, pentru a-i tine ocupati. Este important ca un parinte sa-si rezerve timp, chiar daca nu mult, pentru a petrece el insusi alaturi de copilul sau, angajandu-se intr-o activitate placuta cu acesta, cum ar fi joaca.

Cel mic va aprecia mult mai mult acele momente, decat oricare alte bunuri materiale, se va simti apreciat, iubit, respectat si va sti ca nevoile lui emotionale sunt la fel de importante pentru parintii sai, precum cele fiziologice.

 

 

De Stefania Voia, psiholog

[email protected]

Tel.: 0726.191.255

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top