Citești
Paternitatea intre natural si invatat

Paternitatea intre natural si invatat

Revista Psychologies

Daca despre mame si comportamentul matern se scriu atatea, mult mai putin se stie despre tati si comportamentul patern. Dan Ivanescu este psiholog si explica resorturile paternitatii, o relatie emotionanta la granita intre natura si cultura.

 

Psychologies: Ce mai inseamna paternitatea azi? Se schimba comportamentul barbatilor fata de copiii lor?

Dan Ivanescu: Paternitatea nu este diferita fata de ce a fost mai demult, exista tati hiperprotectori si tati care nu se implica si merg pe principiul ca cel mic va creste singur si va invata din greselile lui; exista si tati care se implica in mod activ, moderat, in cresterea copilului.

Cred ca o diferenta ar fi totusi, si anume ca cei mici au mai mult spatiu de decizie din partea tatilor decat inainte. Paternitatea inseamna timp petrecut cu copilul tau, timp in care sa te joci, sa vorbesti, sa ajuti prin sfaturi sau prin alte metode daca copilul tau are nevoie.

E foarte important sa-l asculti si sa-i dai spatiu sa ia propriile decizii (in functie de varsta si gradul de maturizare pe care il are copilul). A fi tata e ceva ce se invata in timp, cu rabdare si cu ajutor venit de la cei din jur (sotie, rude, prieteni, carti etc.), dar cel mai bun profesor este propriul copil.

Cred ca ar mai fi o diferenta, si anume ca parintii muncesc mult mai multe ore astazi, spre deosebire de acum 20-30-40 ani si, in mod automat, timpul petrecut cu cei mici a scazut destul de mult.

Cresterea copilului inainte cadea in mare parte in grija mamelor, iar traditia asta s-a pastrat, in general, in zona rurala chiar si in zilele noastre; in schimb, in zona urbana observam ca timpul este impartit relativ echilibrat intre mama si tata (sunt multe situatiile in care sunt implicati si bunicii).

Implicarea tatilor mai cu forta sau mai benevol in cresterea copiilor s-a intamplat si prin fenomenul de emancipare a femeilor, prin aparitia nevoii femeilor de afirmare la nivel profesional, lucru care implica mai mult timp petrecut la munca si atunci, in mod normal, copilul urma sa petreaca mai mult timp cu tatal.

Parerea mea este ca lucrurile sunt mai echilibrate acum in legatura cu rolurile de mama si tata, barbatii se implica mai mult, femeile sunt multumite ca fac si altceva pentru a se simti mai implinite, iar copiii sunt cei care au cel mai mult de castigat, si anume petrec mai mult timp cu tatal lor si vad o mama realizata atat la nivel personal, cat si la nivel profesional.

 

Este atasamentul barbatului fata de copil la fel de puternic precum e cel al mamei?

D.I.: Nu cred ca atasamentul tatalui este la fel de puternic ca al mamei, ceea ce nu este neaparat un lucru rau: nefiind atat de atasat de copil, sansele ca in situatii critice sa ia o decizie practica, la rece, sunt mai mari.

Sunt si situatii in care lipsa de atasament puternic duce la lipsa de implicare activa in eductia copilului. Tatii sunt atasati de copii lor, dar in alt mod, dinamica relatiei dintre tata-fiu/fiica si mama-fiu/fiica este diferita si se manifesta diferit.

 

Este paternitatea ceva biologic sau e un set de comportamente pe care barbatii il invata cultural?

D.I.: Paternitatea este un set de comportamente pe care tatii il invata de la cei din jurul lor. Cel mai bine invata chiar de la „pitici“, acestia ii forteaza sa iasa din zona lor de confort si sa se coboare la nivelul lor pentru ca ambii sa invete cum sa se comporte, sa comunice, sa se joace etc. Sunt tati care inteleg ca paternitatea inseamna doar asigurarea financiara a copilului, respectiv a familiei.

 

Paternitatea se poate… invata?

D.I.: Se poate invata paternitatea, dar nu toti tatii au capacitatea de a o invata. Pentru a invata, e nevoie ca tatal sa-si doreasca sa invete si sa aiba anumite abilitati (trebuie sa aiba capacitatea de a-si pune copilul si nevoile lui pe primul loc, rabdare, intelegere si incredere ca relatia dintre ei va progresa).

Nu cred ca exista parinti perfecti, toti invata sa fie parinti toata viata, atat mamele, cat si tatii. La tati e mai complicat pentru ca nu au legatura cu „piticii“ pe care o au mamele.

 

Si se poate invata diferentiat, pentru o fiica si pentru un fiu?

D.I.: Nevoile sunt comune pana la o anumita varsta, dar dupa ce incep sa creasca, comportomentul tatalui trebuie adaptat in functie si de genul copilului.

Cand incep sa se diferentieze nevoile fetelor de cele ale baietilor, comportamentul tatalui trebuie sa fie diferit si adaptat la nevoile copiilor.

Subliniez faptul ca nu exista o reteta pentru asta si, in mare parte, se invata din mers, cu rabdare si mult tact. Unde nu reusim totusi sa ne descurcam si simtim ca nu reusim sa gasim solutii, nu ar strica sa apelam la un specialist.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE