Now Reading
4 motive gresite pentru a face un copil

4 motive gresite pentru a face un copil

Maternitatea poate fi o experienta pozitiva pentru femeile pregatite sa isi asume acest rol, dornice sa creasca si sa educe un copil pentru el insusi. Exista insa si categoria celor care aleg sa faca un copil din diferite motive, care nu le reprezinta neaparat. Iata patru asemenea premise.

 

Vreau pe cineva care sa ma iubeasca

Foarte des am auzit aceasta afirmatie de la femei singure. Fie divortate, fie single de o perioada de timp, un copil pare sa le fie raspunsul pentru umplerea unui gol.

Premisa este cel putin egoista, daca nu imatura de-a dreptul. Este perfect adevarat ca si cand esti single poti opta pentru varianta aceasta, iti poti dori cu sinceritate sa nasti si sa cresti un copil.

Pana la urma, multe mame raman single, chiar daca initial copilul a fost conceput intr-un cuplu caruia i se deschideau anumite perspective.

Totusi, inainte de a lua o astfel de decizie, petrece timp cu mame singure si informeaza-te ce presupune rolul pe care vrei sa ti-l asumi.

Mai mult, ai putea opta pentru sedinte de terapie in care sa identifici exact ce sta la baza acestei dorinte. Foarte probabil nevoia reala este cea de a fi in echilibru cu tine insati si, odata ce il vei atinge, atunci vei putea decide obiectiv daca iti doresti si daca esti pregatita sa devii mama.

Oricat de frumos suna sa ai un copil, este important sa constientizezi ca rolul lui nu este acela de a-ti oferi ceva, nu il nasti pentru tine, ci pentru el, si un copil nu trebuie sa fie responsabil cu implinirea emotionala a unui parinte.

Asadar, daca premisa de la care pornesti este ca vrei sa fii iubita, invata intai sa te iubesti tu pe tine.

 

Este ceea ce se asteapta din partea mea

In special daca te-ai casatorit deja, intrebarile legate de copil vor aparea negresit. Cu atat mai mult cu cat ai in cercul de apropiati familii care au deja copii.

Ceea ce trebbuie sa faci este sa fii atenta in aceste situatii la nevoile tale reale si nu la opinia publica. Esti cu adevarat pregatita acum de acest pas? Odata facut, este genul de decizie asupra careia nu mai poti reveni.

Alti factori care pot pune presiune sunt familia – parintii ambilor parteneri abia asteapta sa devina bunici. Nu uita insa, ca rolul lor va fi unul part-time, in timp ce tu trebuie sa te implici 100%.

Invata mai degraba sa fii deschisa fata de ei si sa iti faci cunoscute alegerile, pe care vor trebui sa le respecte.

Acelasi lucru este necesar sa il discuti si in cuplu, daca partenerul este cel care isi doreste mai mult un copil.

O astfel de discutie este necesara cat mai timpuriu, pentru ca amandoi sa va cunoasteti si respectati reciproc deciziile.

In cazul in care alegi sa ai un copil doar de dragul partenerului, foarte curand vei resimti frustrare, iar dificultatile maternitatii iti vor parea cu atat mai dificil de suportat, daca nu este in primul rand o decizie a ta.

 

Pentru a mentine o relatie

Desi pare o tactica invechita si folosita de cele mai multe ori de personajul negativ din telenovele, exista cazuri in care femeile gandesc ca avand un copil, isi asigura trainicia relatiei.

Fie aleg o sarcina „spontana”, fie isi conving temporar partenerul sa aiba un copil, decizia este dintre cele mai nefericite.

Iar pentru asta, putem verifica statisticile divorturilor in cuplurile cu copii. Chiar daca reusesti sa iti convingi partenerul ca este minunat sa fii partinte, in cel mai fericit caz vei reusi sa il determini sa isi asume responsabilitatea fata de copil, nu si fata de relatia cu tine.

Astfel, contrar „asteptarilor” tale, cuplul se va destrama, iar tu vei avea un copil care va creste cu un tata mai mult absent.

Desigur, sunt multe astfel de cazuri, dar este ideal sa nu faci acest pas stiind din start ca balanta inclina inspre a fi o mama singura.

In plus, un partener care va simti ca incerci sa il fortezi in relatie avand un copil, cu atat mai repede va cauta sa plece de langa tine.

Asuma-ti relatia pe care o ai si recunoaste ca atata timp cat cauti motive pentru a-l tine langa tine, se poate sa nu fie partenerul potrivit. Cu atat mai mult evalueaza corect situatia si ia o decizie care sa nu afecteze si un copil.

 

Pentru a gasi un sens

Multi suntem preocupati de sensul vietii si majoritatea il cautam sau, cel putin, speram sa ni-l descoperim mai devreme sau mai tarziu.

Cu toate acestea, incercarile si cautarile noastre sunt pozitive cat timp nu il atribuim in exterior si ne mentinem cautarile la nivelul propriului sine.

In momentul in care speram sa ne implinim scopul printr-un copil, ne proiectam din start asteptari, dorinte si impliniri asupra acestuia.

La randul lui, si copilul va avea propriul scop, iar el nu poate fi incarcat cu responsabilitatea lipsei noastre de sens. In plus, intr-o astfel de deriva in care nu te regasesti pe tine si iti cauti sensul, putin probabil sa fii un parinte echilibrat si lipsit de egoism.

Petrece mai mult timp atenta la nevoile proprii, incearca sa descoperi ce iti doresti sa faci si ce iti face placere si, mai ales, desi dificil, accepta ca marea majoritate nu suntem destinati lucrurilor marete.

Sensul vietii tale este in mare parte sa fii in armonie cu tine si sa inveti sa te bucuri de ceea ce ai. Pe scurt, sa traiesti.

Foto: 123rf.com

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!