Now Reading
Situatii cand rutina ajuta

Situatii cand rutina ajuta

Revista Psychologies

Indiferent cat incercam sa o eliminam, la un moment dat rutina tot se instaleaza in viata noastra. Desi nu este tocmai recomandata, iata cum, uneori, ea ne este utila.

 

Ritualuri care aduc fericirea in cuplu

Desi ai putea spune ca rutina este cel mai mare dusman al cuplului vostru, din motive lesne de inteles, sunt si situatii, cand aceasta va poate consolida relatia.

Rutina zilnica poate deveni o dovada de dragoste, atunci cand include ritualuri simple, dar importante, cum ar fi: micul-dejun impreuna; un sarut inainte de a pleca la munca; un telefon sau un mesaj de dragoste in timpul pauzei de masa.

Chiar sunt recomandate ritualuri precum pregatirea cinei impreuna sau momentele in care va povestiti ce ati facut pe parcursul zilei, cum v-a mers la job si ce probleme ati intampinat.

Inclusiv impartirea treburilor casnice, in mod egal precum si timpul pentru cautarea unor solutii referitoare la micile discutii din cuplu sunt activitati de rutina benefice relatiei.

Toate acestea pot parea lucruri banale, pe care de cele mai multe ori le ignori, dar facute cu dragoste si din suflet, alaturi de partenerul tau, va pot aduce stabilitate si echilibru, in viata de cuplu.

 

Beneficii pentru cuplu

Uneori, cand cuplul iti este ”afectat” de rutina, poti abandona relatia sau poti incerca sa aduci noutati pe toate planurile (dar s-ar putea ca schimbarile sa nu functioneze si sa fii dezamagita).

Totodata, ai putea sa cauti beneficiile pe care ti le aduce rutina si pe alocuri, sa va condimentati relatia cu mici gesturi: surprize, cadouri, gesturi tandre, iesiri romantice in doi, plimbari, etc.

Printre beneficiile aduse de rutina, se numara linistea din cuplu, stabilitatea, echilibrul, siguranta si increderea, cunoasterea partenerului, ordinea in viata, precum si maturitatea cuplului.

 

Rutina familiei cu copii

In momentul in care apar copiii si evoluati de la statutul de cuplu, la cel de familie, este necesara stabilitatea, care este data aproape intotdeauna de existenta unei rutine.

Copilul are nevoie de siguranta, echilibru, disciplina, trebuie sa stie la ce sa se astepte si cum sa reactioneze in fiecare situatie.

Un copil ale carui activitati zilnice, sunt bazate pe un orar, are mai multe sanse sa fie un copil organizat, punctual, calculat, ordonat, cu prioritati bine stabilite.

Rutina exista sau ar trebui sa existe in viata copilului inca de la nastere. Cand este bebelus, are anumite ore la care mananca si doarme.

Mai tarziu, la gradinita, are un orar bine organizat, cu ore prestabilite pentru joaca, somn si masa, apoi program pentru iesirile in parc, pentru practicarea unor sporturi sau pentru mersul la culcare.

Un orar bine stabilit, are rolul de a regla comportamentul copilului si de a-l responsabiliza. Parintii, la randul lor, se bucura de zile organizate, in care isi pot duce la bun sfarsit toate indatoririle si obiectivele stabilite.

De asemenea, un program zilnic, creat impreuna cu copiii, care sa includa activitati cu acestia, va intari relatia parinte-copil.

 

Nevoia de program a copilului

Rutina zilnica a copilului se stabileste in functie de varsta. Aceasta poate incepe cu trezitul de dimineata la aceeasi ora, astfel incat sa nu intarzie la gradinita sau scoala.

Urmeaza apoi ritualuri care includ: spalatul pe fata si pe dinti, micul-dejun, schimbarea hainelor pentru a merge la gradinita sau scoala, etc.

La acest program fixat de catre parinti, se adauga si cel al insitutiei de invatamant. Cel mic va invata ritualul orelor de studiu, alternarea pauzelor, prezentarea la timp daca practica vreun sport sau o alta activitate extrascolara.

Toate acestea il ajuta sa isi formeze o disciplina proprie, sa se organizeze in functie de anumite repere si sa isi gestioneze mai bine timpul. Anumite sarcini rutiniere au rolul de a responsabiliza copilul.

Tot la capitolul responsabilizare contribuie si sarcini repetitive precum strangerea mesei dupa masa in familie si impartirea treburilor casnice (in functie de varsta, desigur). Un rol important in joaca mentinerea ordinii in camera sau grija pentru animalele de companie, daca acestea exista.

Desi par activitati simple, comune, pe care ar trebui sa le faca orice copil, aceste obiceiuri ridica probleme, multor familii.

O mare parte a parintilor se plang de probleme intampinate in acest sens, fie pentru ca cel mic refuza sa faca o parte dintre aceste activitati, fie pentru ca nu-si respecta programul.

 

Consolidarea relatiilor in familie

Actiunile de rutina in familie intaresc relatia dintre parinti, dar si relatia parinti-copii, tocmai pentru ca ele presupun activitati comune.

In felul acesta se formeaza o unitate intre membrii familiei, fiecare indeplinind un rol de care depind si ceilalti. Totodata, rutina inseamna armonie si siguranta pentru toti membrii familiei.

Existenta unei rutine, nu presupune ca fiecare zi sa arate la fel si sa faceti aceleasi lucruri. Rutina se refera nu atat la activitati, cat la ordinea desfasurarii acestora sau la respectarea unui program.

Astfel, fiecare membru al familiei isi indeplineste indatoririle la timp si cu succes, ramanandu-va si timp de petrecut impreuna.

Beneficiul major al activitatilor comune si rutiniere este o mai buna relatie cu cei mici. Acestia, vor simti echilibrul din familie si vor invata obiceiuri sanatoase, care le vor servi si mai tarziu in viata.

Fiecare membru al familiei are ocazia sa isi asume responsabilitati si sa si le dezvolte, reprezentant un reper pentru ceilalti.

Desigur, atat in cuplu, cat si in familie, sunt momente cand trebuie sa dai dovada de flexibilitate in schimbarea obiceiurilor voastre. Nu exista o reteta perfecta, care sa se potriveasca tuturor.

Fiecare cuplu sau familie isi creeaza propria rutina, iar in timp ce unele activitati apar involuntar, altele sunt introduse constient in program, cu un anumit scop.

Important este ca rutina sa fie inteleasa de ambii parteneri sau de toti membrii familiei. Aceasta trebuie sa se plieze dupa programul tuturor si sa devina parte din viata lor, fara a fi impusa cu reguli stricte.

 

De Georgiana Filip, psiholog clinician

Tel.: 0766.735.431

[email protected]

Facebook: Psiholog Georgiana Filip

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top