Citești
Strategii pentru un stil de atasament securizant

Strategii pentru un stil de atasament securizant

Revista Psychologies

Stilurile de atasament sunt de mai multe tipuri, iar dintre ele stilul de atasament securizant este cel sanatos, benefic atat noua cat si celor din jur. Iata cateva modalitati prin care il putem dezvolta.

 

Influenta experientelor din copilarie

Prin definitie, atasamentul reprezinta o legatura de natura emotionala puternica si de lunga durata fata de cineva, manifestata sub forma de dragoste, prietenie sau simpatie.

Atasamentul isi are radacinile in primii 3 ani de viata, atunci cand incep sa se dezvolte primele structuri de atasament: intai cu mama, apoi cu tatal si cu ceilalti.

Astfel, formarea relatiei de atasament se afla in stransa legatura cu calitatea relatiei mama-copil si depinde de abilitatea mamei de a recunoaste mesajele transmise de copilul sau, de modul in care ea raspunde nevoilor lui, de modul in care copilul gaseste grija, intelegere, sustinere si siguranta atunci cand se simte in pericol.

Modul in care copilul va recepta si va interioriza modelul de atasament al parintilor sai influenteaza comportamentul si tipul de atasament pe care acesta il va construi de-a lungul vietii.

Si, indiferent daca modelul parental de relationare a fost unul bun sau unul defectuos, este foarte posibil ca adultul sa devina oglinda parintilor sai, replicand acelasi tipar, in ciuda schimbarilor si influentelor mediului in care se dezvolta.

In functie de manifestarile parentale si de interactiunile avute se pot distinge patru tipuri de atasament: atasamentul securizant (sigur), atasamentul anxios evitant, atasamentul anxios ambivalent si atasamentul dezorganizat.

 

Atasamentul securizant si avantajele lui

Tipul de atasament securizant se dezvolta atunci cand adultul a dobandit de-a lungul copilariei sale un grad mare de independenta si autonomie in urma unor interactiuni calde si responsive cu parintii sai.

Persoanele cu atasament securizant sunt persoane adaptabile, increzatoare, care tind sa vada relationarea intr-o lumina pozitiva. Sunt persoane sociabile, calde, care se simt confortabil sa ofere acces catre latura lor emotionala.

Intr-o relatie, persoana cu atasament securizant ofera partenerului sau incredere si siguranta, stie cum sa-si sustina partenerul pentru a trece peste situatiile dificile, este grijuliu si atent fara a sufoca.

Totodata, are o toleranta mai ridicata in situatiile ambigue fara a solicita prea multe detalii si explicatii. Se simt bine in intimitatea de cuplu, insa cauta sa mentina un echilibru intre intimitate si independenta.

Increderea pe care o are in sine si in ceilalti va face ca persoana cu atasament securizant sa fructifice fiecare oportunitate aparuta de-a lungul vietii, sa-si defineasca limitele si sa le comunice celorlalti.

Pentru un atasament sigur, frica si teama sunt doar reactii adaptative menite sa ofere indicii si sa protejeze in situatii periculoase.

 

Constientizeaza nevoia de schimbare

Cu toate ca, odata dezvoltat, fiecare tipar de atasament tinde sa persiste pe tot parcursul vietii, exista totusi posibilitatea ca acesta sa se schimbe, prin intermediul trairii unor situatii specifice pozitive (dragoste, afiliere, incredere in sine etc) sau atunci cand persoana are nevoie de schimbare si este interesata sa o realizeze.

Astfel, un pas important in dezvoltarea unui stil de atasament securizant este reprezentat de constientizarea necesitatii de schimbare.

Pentru asta este necesar sa privesti indelung la tine insati si sa te analizezi, cat mai obiectiv posibil. Abia dupa ce vei afla cine esti vei putea creiona transformarile necesare pentru a deveni cine vrei sa fii.

 

Cere parerea celor apropiati

In afara de analiza personala, poti solicita si opinia celor apropiati. Cu siguranta ca cei care te cunosc iti pot semnala atat punctele slabe, cat si punctele forte care te indeparteaza sau te apropie de un stil de atasament securizant.

Roaga-i sa fie obiectivi si sa-ti spuna cum te vad ei din exterior si cum percep ei schimbarile pe care ar trebui sa le adopti. Primeste deschis punctul lor de vedere, analizeaza informatiile si apoi vezi care sunt modificarile pe care le ai de facut.

 

Cauta-ti modele de urmat

Intrarea intr-o relatie cu un partener cu atasament securizant poate reperezenta un moment propice pentru dezvoltarea unui nou tipar.

Un partener care te apreciaza si valorizeaza pentru ceea ce esti, cu bune si rele, si nu pentru cine si-ar dori sa fii, reprezinta un potential pentru transformarea pe care ti-o doresti.

Cauta in jurul tau astfel de persoane-model si invata, prin interactiunea cu ele, cum sa dezvolti un stil de atasament securizant.

 

Solicita ajutorul unui specialist

Daca nu stii de unde si cu ce sa incepi transformarea ta, apeleaza la un psihoterapeut. Relatia terapeutica este o metoda prin care poti ajunge sa dezvolti un atasament securizant.

Cadrul terapeutic, prezenta terapeutului, acceptarea neconditionata si lipsa de judecata din partea acestuia iti ofera un spatiu sigur si propice pentru schimbare si dezvoltare.

Inainte de a incepe orice schimbare, este necesar sa stim ca fiecare stil de atasament are si parti bune. Iar atat timp cat stilul pe care il avem nu ne afecteaza bunul mers al vietii, nu ne provoaca disconfort sau suferinta, atunci nu se impune o schimbare a actualului tipar de atasament.

 

 

De Andra Zaharia, psiholog, career & lifecoach, psihoterapeut integrativ in formare

Tel.: 0726.757.396

www.andrazaharia.weebly.com

Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE