Now Reading
6 moduri de a incuraja relatia dintre copii si tatal lor

6 moduri de a incuraja relatia dintre copii si tatal lor

Fie ca ai un baiat sau o fata, daca ei au o relatie buna cu tatal lor asta ii ajuta nu doar in copilarie, ci si la maturitate, sa devina adulti sanatosi emotional.  Iata cum poti sustine relatia dintre micuti si tatal lor.

 

Renunta la critici

Cunoscutul cercetator John Gottman a descoperit ca unul dintre factorii cheie care duc la divort este critica adusa partenerului, la care se adauga si desconsiderarea, defensiva si necooperarea.

Opuse criticii sunt observarea, complimentarea si evidentierea caracteristicilor pozitive ale partenerului atunci cand esti singura sau cu altii.

Sublinierea trasaturilor si comportamentelor bune ale partenerului in fata copiilor tai este o modalitatea de a dovedi afectiune si de a sprijini relatiile.

 

Arata recunostinta

Multumeste-i partenerului tau si incurajeaza-ti copii sa faca acelasi lucru. Este o modalitate simpla prin care incurajezi o imagine pozitiva a partenerului, atat pentru cei mici, cat si pentru cuplul vostru.

Deseori avem tendinta de a lasa lucrurile pozitive sa treaca neobservate, in schimb sa punctam constant ceea ce nu merge.

Aprecierile ne vor ajuta sa avem o imagine de ansamblu mai buna si, totodata, sa sporim gradul de satisfacte in cuplu si familie.

Invata sa practici acest lucru si, treptat, el va deveni o rutina. Totodata, este o modalitate de a incuraja repetarea actiunilor pozitive.

La nivel social, multumirea oferita pentru un serviciu, un gest, un ajutor, sau o atitudine, are un impact benefic. De ce sa nu educi familia ta in spiritul aprecierii?

 

Evidentiaza trasaturile pozitive

Un comportament pozitiv incurajat, are sanse mai mari sa se repete, iar in cazul copiilor, sa fie insusit.

Pentru orice activitate derulata de partener cu copii, arata-ti entuziasmul si bucuria pentru timpul petrecut impreuna.

Incurajeaza copiii sa povesteasca in ce fel si-au petrecut timpul impreuna, ce le-a placut cel mai mult si cum le-ar placea sa fie si pe viitor.

De asemenea, gaseste calitati ale partenerului tau pe care le poti sublinia celor mici: „ce amuzant este tata!” sau „cat de frumos v-a citit povestile”.

 

Proiecte comune pentru partener

Un mod de a invata copiii sa arate aprecierea pentru tatal lor este sa derulati mici proiecte impreuna, care il vor bucura.

Puteti pregati cina cu ajutorul lor, lasandu-i sa ii spuna tatalui ca si ei au contribuit, pentru ca il iubesc. De asemenea, puteti sa ii incurajati sa ii realizeze desene sau alte mici surprize pe care sa i le ofere cadou.

Timpul petrecut impreuna pentru a face o bucurie unui parinte incurajeaza unitatea familiei si pe fiecare membru sa se simta important.

Tatal se va simti apreciat de cei mici, iar ei vor avea siguranta ca gesturile si afectiunea lor conteaza foarte mult.

 

Impartasiti amintiri

Un efect benefic il au povestile pe care le impartasiti cu cei mici. Aduceti-va aminte despre intamplari hazlii sau povestiti-le cum erati fiecare in copilarie.

Fie alegeti amintiri din care cei mici pot invata cate ceva – de exemplu, cum ati reactionat intr-o situatie similara cu ce se confrunta ei – fie le dezvaluiti si alte laturi ale voastre, vor aprecia cu siguranta acest lucru.

Din cauza timpului limitat, a grijilor si a stresului, de multe ori, copiii ne vad ca parinti responsabili, purtandu-le de grija, dar pierd anumite aspecte.

Acestea pot fi evidentiate prin timpul de calitate petrecut impreuna si prin disponibilitatea de a le impartasi din trecutul fiecaruia.

Totodata, este un mod prin care le puteti expune vulnerabilitatile, greselile si invataturile voastre. Astfel, ii veti incuraja sa faca fata cu mai mult succes provocarilor cu care se confrunta.

 

Timpul de calitate

Deseori, mamele petrec cel mai mult timp cu copiii. Preocupate de rutina zilnica si grija pentru cei mici, au un avantaj in fata tatilor, in privinta momentelor petrecute impreuna.

Incurajeaza atat timpul pe care il petreceti cu totii, cat si activitatile pe care cei mici le pot desfasura doar cu tatal. Lasa-i sa plece in scurte expeditii, sa mearga la pescuit sau cumparaturi, sa citeasca povesti impreuna sau sa se joace, pur si simplu.

Sprijinul adus relatiei dintre tata si copii are efecte de lunga durata. In plus, atragand atentia asupra calitatilor, vei incuraja nu doar increderea si apropierea celor mici ci si a cuplului vostru.

 

De Iulia Barca si Claudia Dinu

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top