Now Reading
Durere

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Durere

Am ales acest titlu atat de expresiv, pentru ca reprezinta ceea ce simt in sufletul meu, in mintea mea, in fiecare particica a corpului meu. Acum 1 an, am ramas insarcinata pentru prima data. A fost o sarcina dorita, pentru care eu si sotul meu ne planificasem deja totul (programul, resursele financiare, planurile viitoare asupra carierei, etc). Am fost intotdeauna o femeie care a avut grija de sanatatea ei, nu am fumat nicioadata, am facut sport, nu beam cafea, nici macar Cola, nu mancam la fast-food, faceam sport, luam vitamine, nu ma imbolnveam aproape niciodata, nici macar raceala in timpul iernii. Inainte de sarcina, mi-am facut analizele pregatitoare si screening-ul, pentru a verifica daca totul este in regula. Medicul mi-a dat unda verde ( aparent eram sanatoasa tun). Am ramas insarcinata imediat, dar in primul trimestru am contactat varicela. Se pare ca nu am facut niciodata cand eram mica. In primul trimestru de sarcina, riscurile sunt de 25%-75% de a naste un copil cu malformatii congenitale (deformatii ale membrelor, orbire, etc.) In cea mai neagra saptamana din viata mea, am ales sa renunt la sarcina. Sotul meu mi-a spus ce imi spune intotdeauna -Tu decizi, eu te voi sustine -. Nimeni din familie, cu exceptia sotului meu, nu stia ca sunt insarcinata. Urma sa anuntam imediat ce treceam pragul de 3 luni. Nu am avut cu cine sa vorbesc. Doctorii mei ( pentru ca aveam 3 doctori care imi urmareau sarcina) nu ma primeau la cabinet de teama sa nu infectez si alte paciente. Doctorii imi spuneau sec la telefon -Este decizia ta. Cand am ales sa renunt la sarcina, am ales cu ratiunea. Erau multe riscuri, luasem atat de multe antivirale si anticoagulante, nu stiam ce se va intampla cu copilul. De atunci, nu trece moment in care sa nu ma urasc pentru decizia pe care am luat-o. A fost o deicizie de a limita riscurile. Problema este ca nu stiu daca am luat-o pentru mine, ca mi-a fost mie mai usor, pentru orgoliul de a avea un copil perfect sau pentru ca nu stiam cum sa continui in acea situatie. Imi este atat de greu sa gasesc logica in tot ceea ce s-a intamplat. Am respectat toate regulile, am fost perfect sanatoasa, nu inteleg de ce a trebuit sa mi se intample exact atunci sa fac varicela, de ce nu mai devreme sau mai tarziu. Imi este greu sa ma prefac fata de toti cei din jur ca totul este in regula, pentru ca nimeni nu stie prin ce am trecut noi doi. Sotul meu nu vorbeste despre asta, se enerveaza cand ma vede ca incep sa plang. Am inceput sa plang singura, cand nu ma vede el. Am interupt legatura cu toate prietenele mele, fostele colege, chiar si cu parintii mei. Pe parintii mei am inceput sa ii urasc, nu mai vorbesc cu ei de aproape 1 an. Nu mai pot sa tin legatura cu ei. Ii urasc pentru ca m-au educat sa cred ca trebuie sa fiu mereu perfecta, ca daca nu sunt perfecta, nimeni nu ma va iubi si nu voi realiza nimic. Ii urasc pentru ca ei au fost departe de a fi niste parinti perfecti, si toutusi, eu si sora mea am fost niste copii ideali (note bune, nu le-am facut probleme niciodata, eram cuminti, am intrat la facultate, nici macar nu ne plangeam cand eram bolnave pentru ca mama si tata se enervau ca trebuie sa isi ocupe timpul cu noi si trebuie sa dea banii pe medicamente). Ii urasc si nu pot sa trec peste aceasta ura. Il urasc pe Dumnezeu, pentru ca mereu am respectat regulile, am fost buna, pentru ca am crezut ca bunatatea se intoarce, pentru ca am crezut ca D-zeu are grija de oamenii buni la suflet, m-am rugat. L-am implorat pentru o minune si pentru ca fetita mea sa se nasca santoasa si sa aiba grija de mine cand eram insarcinata. Nu mai pot sa ma prefac fata de socrii mei si de cunostiinte ca totul este in regula, cand in sufletul meu, imi vine sa urlu. Cum pot sa mai traiesc cu mine insumi, cand in fiecare moment ma gandesc la fetita mea frumoasa, fetita mea perfecta, pe care am vazut-o la ecograf de mai multe ori cand se juca, cu care vorbeam in gand cand mergeam spre serviciu sau noaptea in pat, cu care imi imaginam ca ma voi juca impreuna, ca vom merge la cumparaturi impreuna, ca ii vom cumpara o jucarie in fiecare zi, ca voi merge cu ea in prima zi de scoala, ca voi avea prima cearta cu ea cand va fi adolescenta, ca voi avea cu ea prima discutie despre baieti, ca voi plange cand o voi vedea la altar, cand se va casatori. I-as fi pus numele Marie-Claire. Cand am luat decizia sa imi omor copilul, mi-am omorat toate visele si planurile, mi-am omorat o mare parte din mine, din sufletul meu. Nu voi mai fi niciodata cum am fost inainte. Cand ma uit la fotografiile dinainte de a ramane insarcinata, desi fizic arat la fel, nu ma recunosc – parca as fi un alt om. Acum a venit momentul sa ma gandesc din nou sa raman insarcinata, insa de fiecare data cand am fost la doctorul ginecolog, nu pot sa nu ma opresc din plans. La psiholog nu vreau sa merg. Nu vreau sa ascult teorii din carti despre etapele durerii si doliului. Vreau sa pot sa traiesc cu mine insumi din nou, vreau sa gasesc logica in ce s-a intamplat. Vreau sa imi explice cineva cum se face ca femei josnice, care beau si care nu se ingrijesc, nasc copii sanatosi si frumosi. De ce D-zeu le ajuta pe ele, si pe mine, nu? Vreau sa imi explice cineva cu ce am gresit in viata mea, cu ce am gresit de a trebuit sa trec printr-o incercare atat de grea.

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comment (1)
  • Esti un munte de reprosuri…cel putin asta inteleg eu din tot ce scri aici. Desi suna a cliseu, sunt multe lucruri care nu au explicatie. Eu te cred ca traiesti o drama, dar noi toti traim drame. Fiecare om are propria cruce de dus si tu ai fost aleasa pentru a trai aceasta experienta. Trebuie sa iti gasesti un motiv pentru care sa lupti, trebuie sa iti mai oferi o sansa. Viata ta nu s-a terminat aici, ti se ofera poate o sansa de a schimba ceea ce te-au invatat parintii. Poate ca a venit vremea sa accepti sa nu esti perfecta si ca si tu poti gresi.
    Poate ca suna dur dar nu iti mai plange de mila. Nu te mai uita la alte femei si te intreba de ce ele da si tu nu. Ele au alte dureri pe care tu nu le stii asa cum nimeni nu stie de durerea ta. Ai inca un sot care te sprijina, ai grija sa nu il pierzi si pe el pentru ca nu poti trai vesnic langa un om care nu vede altceva decat propria drama.
    Imi pare rau daca am fost prea directa dar eu asa gandesc. Iti doresc mult noroc si sper sa treci peste acest episod din viata ta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top