Citești
Un vis de… aievea…

Un vis de… aievea…

Revista Psychologies

S£ visez? Trebuie… totuÅŸi, nu am alta varianta. Se pare ca pentru indivizi ca mine, nu exista alt drum, alta salvare, desi… eternul desi! A face din propria ta sistere, propria ta emanatie umana, propria durere a existentei si a visarii tale o tema de meditatie pentru altii, a o rascoli la nesfarsit, asemeni unei chingi infierate in suflet, pentru a-i gasi un sens, o explicatie, poate – din cand in cand – o salvare, a fi obiect experimental pentru semenii tai, dar si berbecele ce izbeste necontenit poarta catre tine insuti, uneori singur, in zidul de ignoranta, agresivitate, orbire, alteori – tot singur, dar – inconjurat de stafiile celor din jur, in impenetrabilitatea inconstientei, zambetului comandat, „sunetului in flaut de inger”… – iata ce inteleg eu prin a visa. Azi. Maine. Oricand.

Ce inseamna visul pentru mine? Sa n-ai nici macar o unica clipa de liniste si calm, sa plangi o data pentru tine si de mii de ori pentru ceilalti, sa fii memorie necrutatoare, dar si umar pe care sa lasi toti lasii, neajutoratii, suferinzii, invinsii ori falsii victoriosi sa-si verse suferintele, gandurile, propriile vise… Sa mergi, uneori singur, doar fiindca asa trebuie – si, nu neaparat pentru ca tanjesti dupa solitudine -, pe cararile pline de spini, sa crezi in om chiar si atunci cand el te umileste, cand iti pune sub semnul intrebarii valorile, aerul, zambetul, sinceritatea, bataile inimii, visele tale… Sa crezi in dreptatea ta, care tie, ca simplu om, nu-ti va folosi in nici un fel atunci cand toti cei lasi, neajutorati, suferinzi, invinsi ori falsi victoriosi – ce, odata te-au avut drept scut – te vor renega. Te vor denigra. Vor refuza sa recunoasca prezenta ta: a i f o s t d o a r u n v i s!

Si, totusi… Si, totusi, pentru mine, cel putin, visul este antidotul resemnarii, sansa de a-mi trai zilele pana la capat, de a infrunta, visand, cu ochii deschisi, propria-mi existenta, ingrozitoarea existenta care, asemeni deserturilor, inainteaza incet, calm si acaparator, transformand mintile, metamorfozand sufletele si aspiratiile, in vise de tacere si uniformitate, anuland treptat orice palpaire de viata reala, anihiland orice scanteie de creativitate ori de refulare spirituala autentica.

Practic, prin uciderea visului, imi ucid insasi existenta mea… Continui visul, ma incapatanez sa ma cramponez de senzatia ce ti-o incumba starea visului. De ce? Pentru ca altfel nu am cum ma opune, ma apara in fata spaimei, a singuratatii – nu stiu sa-mi vindec altfel frica de vis, frica de viata, frica de noapte, frica de lumina… Nu am gasit nici o alta solutie in masura sa-mi linisteasca spiritul, sufletul, inima, memoria. Dar, asta este situatia! Trebuie sa decid ; visez traind sau traiesc visand? Nu imi convine nici una dintre cele doua variante! Nu pot sa accept alimentarea unei existente prin vise si nici comanda programatica a viselor prin insasi existenta mea! Continui tema de casa a supravietuirii – a visa visare… Ciudat si absurd exercitiu!

As prefera sa fac orice altceva, numai sa nu fiu obligat sa-mi reamintesc secvente obosite – ce nu se mai supun vointei mele – din vise comandate, vise traite cu ochii deschisi, vise ce de mult nu mai sunt vise… Dar, nu mai stapanesc nimic. Sunt victima acestei dureri aspre, coplesitoare, care inlatura orice cuvinte frumoase, exclude nuantele, linistea patologic ravnita, eliberarea de mine insumi, de solitudine, de umilinte si care se orienteaza direct catre tinta… v i s u l n i c i c a n d v i s a t!

Sa visez? Tu imi propui un “vis de April” – ca si cum ai incerca sa astepti o reactie de optimism, de renastere, de recunoastere a propriilor noastre grote ancestrale! Ei, uite, ca visul meu, eternul meu vis, nu este conditionat de respir, ori zambet, ori spatii temporale. Sa visez? As putea si altfel, fiindca nu ma obliga nimeni sa pun degetul pe rana, sa incerc sa fac ceea ce foarte multi nu indraznesc, dar nu ma pot socoti liber atat timp cat altii nu sunt, mi-e imposibil sa ma abdic de la ceea ce am ajuns sa cred, dificilul si alambicatul drum strabatut impotriva visului-realitate al supravietuirii propriului meu suflet. Probabil ca sunt prea subiectiv, insa in momentele de luciditate dureroasa sau de disperare am certitudinea ca unii semeni de-ai mei, de-ai nostri, inca nu-si dau seama ca a v i s a este echivalentul vietii. A trai cosmare este tangibil realitatii insa, a renunta la vis, la propria-ti viata, pentru mine, inseamna, sa renunt la ceea ce simt, sa renunt la cuvinte, sa reneg ca simt ceea ce se afla dincolo de cuvinte, sa neg muzica si baletul acestor cuvinte – dincolo de propria-mi ratiune care ma indeamna la prudenta – sa nu mai cred in vis…

Continui sa visez, fara sa mai fiu prudent. Fiindca, in fapt, este vorba despre anii mei, despre viata mea. Din aceasta viata, din acesti ani, trebuie sa scad tot ceea ce – eufemistic se numeste – asteptare, speranta, teama, rabdare, si tot ceea m-a impiedicat sa spun ceea ce cred…adevarul meu, visele mele… Ady Vantiu

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE