Now Reading
Cand inaintarea in varsta devine o provocare

Cand inaintarea in varsta devine o provocare

Revista Psychologies

Corpul, acest instrument al prezentei noastre in lume. Corpul frumos, mai putin frumos, conform cu standardele de frumusete ale momentului sau nu… Varsta este, pentru majoritatea oamenilor, o preocupare in acest moment, cand dictatura mediatica a tineretii este atat de evidenta…

 

Nu stiu daca ne putem referi la inaintarea in varsta conflictual, ca fiind ceva care se amplifica sau care s-a amplificat. Poate ca acum doar ne permitem sa meditam asupra acestor lucruri. Insa e adevarat ca pentru multi dintre noi acceptarea trecerii  timpului e o adevarata provocare.

Sigur, am putea enunta aici drept cauze ale acestui fenomen „nesiguranta zilei de maine“, cresterea ratei somajului, pensiile mici, un motiv in sine, care nu aduce o bucurie pentru trecerea anilor s.a.m.d. Din punct de vedere psihologic, insa, cred mai degraba ca are legatura cu planificarea vietii.

Multi dintre noi au tendinta de a-si stabili anumite obiective in viata: sa fiu intr-un anumit fel pana la 30 de ani, pana la 40, 50 etc. Acest lucru aduce cu sine o stare de anxietate. Cu fiecare etapa a vietii, care reprezinta un nou scop, vom avea de trait perioade dificile, care se amplifica cu cat se apropie „capatul de linie“.

Insa, oricat  de greu de crezut ar parea, aceste obiective sunt doar alegeri. Noi alegem sa ne dam de munca, toata viata, pe nu „trebuie“. Da, putem da vina pe societate ca ne impune un anumit ritm: mergem la scoala, apoi la facultate, facem si un master pentru ca „trebuie“, apoi ne casatorim, facem copii si le „dictam“ acelasi drum.

Insa noi alegem daca vrem sa facem ce „trebuie“ sau ce este potrivit pentru noi. Este, cu siguranta, o alegere pentru ca, odata cu ea, vine asumarea consecintelor: daca facem ce ne „impune“ socie­tatea, avem iluzia ca putem da vina pe aceasta pentru esecurile noastre, pe cand celalalt caz va aduce dupa sine  asumarea atat a esecurilor, cat si a reusitelor.

 

O problema mai mare la femei decat la barbati?

Mai degraba diferenta dintre barbati si femei exista si este amplificata la nivel cultural, nu la cel cerebral. Inca de cand afla ca vor avea o fata sau un baiat, parintii pleaca la drum cu un set de reguli: camera fetei va fi neaparat roz, cea a baiatului musai albastra; vor cumpara jucarii foarte diferite, in functie de sexul copilului; inclusiv vor transmite pe toate caile acest „manual de functionare“ pentru baieti si pentru fete.

Astfel, baietii sunt invatati, odata cu mersul, ca ei nu au voie sa se sperie de vreo vietate pentru ca sunt „barbati“, pe cand fetele vor fi luate in brate si dojenite, incurajandu-se astfel o mare diferentiere, deci culturala, pentru cele doua genuri. Cu siguranta exista diferente cerebrale intre cele doua sexe, insa, din nou, si experienta schimba functionarea si structura creierului.

Acum, in ce priveste din punct de vedere cultural, daca la femei e o problema mai mare decat la barbati, tot la asteptarile individului, conforme cu un „trebuie sa“, putem face referire. Astfel, multe dintre acestea isi „stabilesc“ sa aiba o cariera de succes pana la 30 de ani.

In tot acest timp vor munci din greu pentru a-si atinge scopul, neglijandu-si de cele mai multe ori viata personala, plangandu-se de cat de greu le este si de cat de epuizate sunt, nerealizand, insa, ca acel mare „trebuie“ care le dicteaza existenta este o norma impusa de ele si care, oricand, poate fi scos.

Vor suferi astfel, poate, o depresie in jurul acestei varste, din care vor avea puterea sa-si revina tot „datorita“ unui nou termen: vor indeplini toate acestea pana la 40 de ani si, in plus, atunci vor avea si o familie reusita. Acest mod de viata este unul epuizant in sine, persoanele de acest gen plangandu-se, pe buna dreptate, ca „nu mai pot“, indiferent de activitatile lor.

 

Barbatii si inceputul declinului

Cultural, exista inca tendinta de a crede ca barbatul este responsabil de intre­tinerea familiei, si atunci isi planifica frumos viata, atent pana la ultimul detaliu: pana la 30 de ani, am timp sa „imi fac de cap“ si sa castig si foarte multi bani.

Apoi, gasesc repede femeia ideala care sa indeplineasca, de asemenea, o lista intreaga de calitati, ne asezam la casa noastra indata (va fi floare la ureche, avand in vedere ca totul este atat de bine calculat, iar ea indeplineste toate criteriile), facem un copil, doi, trei si traim fericiti pana la adanci batraneti.

Aceste persoane sunt convinse ca acesta e secretul unei vieti fara de cusur si ca anxietatea lor va trece pocnind din degete sau ca multumirea de sine va veni de la sine, dupa ce vor trece testul suprem: cel al asteptarilor societatii.

Insa aceste asteptari nu au nicio legatura cu individul si cu ceea ce simte el. Aceste obiective nu-l fac decat sa traiasca intr-o continua agitatie, caci „are ceva de facut“, iar pe masura ce se apropie termenul-limita, sa constate ca „lucrurile sunt foarte complicate“: nu a gasit femeia ideala, nu castiga suficient incat sa intretina o familie…

Va calcula din nou, in speranta gasirii solutiei perfecte, si va ajunge, intotdeauna, la una dintre urmatoarele doua variante: fie isi va pune un nou termen-limita, fie, dupa atatea calcule, va lua o decizie la intamplare.  In acelasi timp, tot ce credea despre cei care nu au succes, va incepe sa simta despre el: ca este un ratat, ca nu e bun de nimic, ca nu poate sa aiba succes si tot asa.

Si la fel se va intampla de fiecare data, la fiecare etapa a vietii sale in care ar fi „trebuit“ sa faca ba una, ba alta. Acestea sunt, desigur, doar niste exemple de obiective, fara pretentii de a avea o valoare stiintifica.

See Also

 

Pierderea capacitatii de seductie

Seductia are la baza increderea de sine. Vorbind de acea doza sanatoasa de seductie, cred ca oricine are o stima de sine crescuta, atrage intr-un mod placut si jucaus. O nevoie prea mare de a fi seducator poate insemna o stima de sine foarte scazuta. In acest caz, nu putem spune ca lipsa stimei de sine poate fi compensata, ci, mai degraba, imbunatatita.

 

Copiii si imaginea de sine sanatoasa

Cultivarea a orice sanatos psihic in copii pleaca de la sanatatea psihica a  parintilor. Daca parintii sunt sanatosi psihic, vor sti ce sa faca, fara vreun efort. Copiii cer ceea ce le trebuie tot timpul – si nu ma refer aici numai la lucrurile fizice. Important e ca parintele sa fie acolo, nu doar cu corpul, si sa observe.

Nu ne putem astepta ca noi sa mancam KFC, iar el sa vrea sa manance supa de legume, de exemplu. Copiii sanatosi sunt ima­ginea unor parinti sanatosi. Daca parintii nu urmaresc acele emisiuni TV lipsite de orice sanatos in ele, sunt slabe sansele ca progeniturile lor sa dezvolte un interes pentru acestea.

Un copil care gaseste acasa resursele de care are nevoie, nu prea va cauta in alta parte. Copiii, cand sunt mici, nu au repere despre ce inseamna un corp frumos, de exemplu. Asa ca, daca o mama ii spune copilului ei ca, pentru ea, el este cel mai frumos copil din lume (nu general valabil, ci doar pentru ea), copilul va dezvolta o incredere de sine care nu va mai necesita doze importante din afara. Va primi astfel mesajul ca el este important asa cum e. Nu trebuie sa arate ca cineva anume pentru a fi important.

 

Autor: Cristina Lupascu

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top