Citești
Casa ta iti exprima trecutul si personalitatea

Casa ta iti exprima trecutul si personalitatea

Revista Psychologies

Casa reprezinta oglinda psihicului, este supusa dorintelor si nevoilor noastre care sunt intr-o continua schimbare. Caminul reprezinta un refugiu unde se desfasoara cea mai intima parte a vietii noastre si este cartea de vizita in care sunt expuse gusturile si valorile.

Aici iau nastere amintirile, ceea ce suntem si ceea ce traim cu fiecare membru al familiei sub un singur acoperis. Casa, obiectele si mobilierul reflecta psihicul nostru, exprima gusturile, nevoile noastre functionale, iar acestea vorbesc despre identitatea noastra si mostenirea transgenerationala amintindu-ne de trecut, istoria familiei, cu miturile, secretele si moravurile sale.

Alegerea casei, mobila, decoratiunile, amenajarea nu tin doar de deciziile constiente. Ceea ce am proiectat intr-o casa este rezultatul fortelor inconstiente, iar cea mai importanta este proiectia imaginii pe care o avem despre corpul nostru.

Cu alte cuvinte, avem o imagine interna a spatiului in care traim. Modul in care ne investim corpul este direct proportional cu modul in care ne investim casa.

Casa trebuie sa ne protejeze, sa stabileasca o continuitate familiala si istorica, este oglinda reusitei noastre sociale si, in egala masura, a personalitatii noastre.

 

Prima noastra casa – uterul mamei

Felul in care mama a trait graviditatea influenteaza modalitatile in care ne vom cauta casa si vom locui in ea. Ca si corpul nostru, casa cuprinde diferite locuri care se refera la functii specifice: un loc pentru a manca, un loc de dormit, aceasta ne protejeaza din exterior, ca un „ou”. Casa ajuta membrii familiei sa protejeze legaturile care tin familia impreuna ca un intreg.

 

Casa goala

Interiorul unei case arata lumea interna a persoanelor care locuiesc in ea. Cand descoperim o casa goala, suntem ispititi sa credem ca exista lipsuri in persoanele care locuiesc acolo, iar acest lucru poate reflecta lipsa de legaturi cu si in cadrul familiei, o viata imaginara slabita, epuizarea sau simptome depresive, locuitorii sai pierzand dorinta de a construi.

 

Casa dezordonata

Cand exista o anumita dezorganizare psihica apare dezordinea si in casa si astfel lipsa limitelor se poate observa prin lipsa spatiilor separate. Murdaria nu inseamna insa dezordine. Unele persoane explica faptul ca au nevoie de aceasta dezordine ca sa aiba acces direct la toate lucrurile lor.

De asemenea dezordinea poate fi temporara deoarece rezidentii casei trec printr-o perioada dificila, conflictuala si au nevoie de timp pentru a-si aranja viata si spatiul in care locuiesc.

Unele case reflecta un disconfort sau o patologie. Acest lucru este valabil in casele care sunt cu adevarat neglijate sau murdare.

Ele reflecta adesea un dezinteres fata de sine, neglijarea  propriilor nevoi si dificulatea de a exista in prezent si de a face fata realitatii care este prea grea de suportat.

 

Dispunerea obiectelor din casa

Ceea ce avem in casa reprezinta simbolic link-urile inconstiente dintre locuitorii sai, aliante si rivalitati. Se poate citi, de asemenea, sensul ierarhiilor, de exemplu membrii care detin puterea in familie vor avea cele mai frumoase spatii in care isi petrec timpul.

Tot casa ne vorbeste si despre ambitiile si prioritatile fiecaruia. Astfel, daca cuplul are dorinta de a trai multa vreme impreuna, partenerii isi vor decora camera punand accent pe relaxare si petrecerea timpului in compania celuilalt.

 

Expunerea de numeroase obiecte

Proprietarul poate fi manat de o dorinta de a umple cat mai multe goluri si prefera ca lucrurile sale sa fie inauntru si nu afara, ca sa se poata simti in siguranta. De cele mai multe ori exteriorul reprezinta un pericol pentru el.

Uneori, acumularea de mobilier si obiecte are ca scop crearea dificulatatii de a circula intre camere: aici apare nevoia de a incetini timpul deoarece realitatea prezentului este dureroasa.

In toate cazurile, obiectele sunt animate de psihicul nostru, relatia de putere si jucausa pe care o avem cu lucrurile este similara cu cea pe care o are un copil cu jucariile sale.

 

Mutarea

Mutarea este un proces greoi, in mod evident, fiecare schimbare a adresei implica un doliu fata de casa veche, si mai dificil de facut daca habitatul nostru launtric nu a fost acolo pentru a organiza si facilita transportul obiectelor noastre si tot ceea ce ne leaga emotional de ele. De multe ori simtim nostalgia, si tindem sa ne simtim straini in propria casa.

 

Stil

Fiecare stil din cele enumerate ne povesteste cate ceva despre personalitatea proprietarului. Stilul rustic ne ilustreaza o familie mai traditionala care tine la valorile mostenite de la strabuni, stilul modern face tranzitia spre confort si incurajeaza comunicarea, iar stilul glaciar, hi-tech ne creioneaza o persoana dinamica, singuratica si pasionata de tehnologie.
De Alina Iliescu – Fondator ARI Love si Personality Profiler

Foto: 123rf.com

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus