Now Reading
Ce inseamna de fapt profetiile rele?

Ce inseamna de fapt profetiile rele?

Pe 21 decembrie a mai fost o ocazie (ratata) de a vedea sfarsitul lumii… Profetiile apocaliptice par ca se inmultesc. Dar de ce sunt oamenii atat de atenti la ele? Dincolo de adevarul sau de falsitatea acestora, frica de sfarsit da fiori pe sira spinarii unei mase de oameni ceva mai anxiosi din fire.

Oricui ii place o crima de calitate, cu conditia sa nu fie el protagonistul.“ Umor englezesc, à la Hitchcock. Stia el ceva de¬spre nevoia umana de adrenalina. La inceputul lui decembrie 2012, primul ministru al Australiei, Julia Gillard, a aparut in direct la televizor cu un mesaj care suna cam asa: „Dragii mei australieni. Vine sfarsitul lumii. Nu este vorba despre virusul Y2K, nu este vorba despre pretul la gaz, ci este vorba despre faptul ca mayasii au avut dreptate in calendarul lor. Fie ca finalul va veni din partea unor zombies, fie ca va veni din partea unor fiinte demonice din iad, va urez succes tuturor“. Umor negru, pe deplin apreciat de catre australieni… E drept, oamenii au avut mereu o aplecare spre informatiile care sa-i sperie.

 

Apocalipsa mereu la moda

Dar cand nu a fost? „De la Nostradamus incoace am fi scapat, potrivit unui istoric, de 183 de sfarsituri de lume anuntate, iar in ultimii 12 ani, de cel putin cinci recenzate“ scrie ironic Pascal Bruckner in Fanaticii apocalipsei (Ed. Trei, 2012). „Cel prevestit de astrologul Elizabeth Teissier, care anunta ca in 1999 sonda Cassini se va prabusi peste Pamant la data de 24 iulie; cel al designerului de moda Paco Rabanne, care se temea de nimicirea Parisului pe data de 11 august a aceluiasi an, de ziua eclipsei totale de soare, din pricina statiei Mir.

Tot in 1999, cel al filozofului Paul Virilio, care prevestea un virus informatic la trecerea in anul 2000; cel din 2008, cand punerea in functiune a acceleratorului de particule de la CERN, de langa Geneva, i-a facut pe numerosi cercetatori sa se teama de formarea unei gauri negre care ar disloca Universul (un tribunal din Honolulu avea sa depuna plangere impotriva acestui proiect); si, in sfarsit, ziua de 21 mai 2011, ziua cand pastorul Harold Camping, conducatorul unei secte protestante, prevedea scufundarea Noii Zeelande si a Australiei. N-a fost sa fie, ramane pe alta data!“

Oamenilor le place sa fie nitel scuturati din cand in cand. Sa li se aminteasca de pacate, sa li se dea fiori, sa se simta mai buni pentru ca au facut ceva care sa previna iminentul dezastru planetar. O astfel de situatie, o apocalipsa ratata, a dat in psihologia cognitiva un concept nou: cel de disonanta cognitiva. In 1956, psihologul Leon Festinger a publicat o carte intitulata When Profecy Fails, despre comportamentul unui grup de credinciosi in OZN-uri. Acestia credeau nestramutat ca sfarsitul lumii vine pe data de 21 decembrie (nu se stie de ce exista o inclinatie de a programa finalul iarna mai curand decat vara).

Liderul lor, o femeie, Marian Keech, le-a promis celor credinciosi ca vor fi salvati de o nava spatiala pe 20 decembrie. Toti ceilalti pacatosi urmau sa piara, desigur! Bineinteles ca nu a aterizat nicio nava, iar profetesa a explicat situatia prin aceea ca in felul acesta, pentru credinta lor, oamenii au fost salvati si apocalipsa se amana… Iata o explicatie simpla si la indemana pentru esecul rasunator al profetiei. Simplu ca „buna ziua“, nu?

Astfel de justificari ilogice, care incearca sa impace capra si varza certate la cutite, sunt exemple de disonanta cognitiva. Nu prea aflam ce gandesc profetii atunci cand apocalipsele lor ratate sunt expuse in vazul lumii drept niste mari prostii, dar, cu siguranta, nu se ascund, rusinati, in baie. Gasesc ei o explicatie, si merg mai departe. Sau apar altii, netulburati de esecul glorios al celor de dinainte. Putem cita cateva, mai inflamate de presa, numai in decursul ultimilor ani.

 

Nevoia de adrenalina

Oare de ce ne plac filmele de groaza? Nevoia de adrenalina ar fi o explicatie, fara sa fie nevoie sa mergem mai in adancime. Unii simt nevoia de stimulare suplimentara, si o buna portie de groaza indeplineste acest rol. Contagiunea emotionala la nivel social face restul. Frica este o emotie foarte contagioasa, adanc sadita in creierele noastre in decursul evolutiei, pentru ca este o strategie adaptativa. Fiintele fricoase se apara mai mult, deci au sanse mai mari de supravietuire si reproducere. Asadar, suntem foarte „permeabili“ la frica, inclusiv – sau mai ales – la cea insuflata de altii. Frica este si foarte usor de imprimat prin conditionare.

Asocierea unui stimul arbitrar cu o senzatie de teama se face usor si este foarte greu de „desfacut“ legatura dintre cele doua. Chiar si pe pacientii cu amnezie s-a constatat acest lucru. In povestile sale de popularizare a ciudateniilor neurologice, medicul-scriitor Oliver Sachs povesteste la un moment dat despre o pacienta cu amnezie severa, care uita de la o intalnire la alta cine e medicul ei curant. Acesta a ascuns un ac in palma la una dintre vizite si pacienta s-a intepat cand cei doi „au facut cunostinta“. La urmatoarea vizita, femeia era vizibil anxioasa si evita sa dea mana cu medicul, pe care il uitase, fara sa poata explica de ce.

 

Apocalipsa se amana

Asadar, frica ne este mereu aproape si la indemana. Adaugati la asta frenezia cu care media relateaza catastrofele si vom avea un tablou mai vast asupra industriei nelinistii care infloreste in ziua de azi. Mesaje catastrofiste, asigurari, un plus de grija fata de ceea ce mancam (sa fie bio), un plus de grija fata de planeta. Pascal Bruckner ia in deradere aceasta psihoza colectiva in cartea sa, Fanaticii apocalipsei, si pe buna dreptate.

Oamenii afiseaza (inca) atitudini naive: „In 1947, un grup de cercetatori in domeniul fizicii atomice, ingrijorati de tensiunea dintre SUA si URSS, a construit un Orologiu al Judecatii de Apoi, a carui limba mica indica timpul care ne mai desparte de nenorocirea stabilita pentru miezul noptii. Apogeul riscului este atins in 1953, cand Washington si Moscova testeaza niste arme nucleare, la distanta de doua luni. (…) In ianuarie 2012, el stabilea ca destinul omenirii are mai putin de sase minute pana la distrugerea generala“. Poftim? Vorba lui Bruckner, n-a fost sa fie. Ne vedem la urmatoarea ocazie ratata.

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!