Now Reading
Ce inseamna sa fii viu?

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Ce inseamna sa fii viu?

Ma asteapta in fata casei sale de lemn. In mijlocul unui drum de tara californian, cu mainile in buzunar, Irvin Yalom verifica discret daca nu cumva am gresit drumul.

Nu peste multa vreme octogenar, profesor emerit de psihiatrie al Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii Stanford, autor al mai multor carti best-seller, terapeutul bombardat de intrebari isi scoate la iveala mintea ascutita, exprimandu-se cu o voce blanda, dar ferma.

In timpul interviului s-a ridicat numai o singura data, pentru a-mi arata un e-mail pe care il primise in acea dimineata.

O persoana fara adapost care gasise intr-o pubela Tratamentul Schopenhauer ii scrisese, dintr-un internet café: „Romanul dumneavoastra mi-a schimbat viata“.

Cand Irvin Yalom era copil, lectura i-a luminat si imbogatit existenta simpla. Descoperind framantarile naturii umane, acesta a decis sa isi concentreze atentia asupra lor si asupra ameliorarilor posibile.

Viata fiului de imigranti saraci a demonstrat ca el a reusit sa imbine doua pasiuni mistuitoare: scrisul si terapia.

Hél¨ne Fresnel: Putem incepe cu copilaria dumneavoastra?

Irvin Yalom: Am crescut in Washington DC. Copilaria mea nu a semanat prea mult cu viata unui copil.

Am crescut impreuna cu sora mea, mai in varsta decat mine cu sapte ani, intr-un apartament situat deasupra magazinului de zarzavaturi al familiei mele.

Eram singurii albi din cartier, intr-un Washington DC inca oras segregat. Nu mi-a fost deloc usor.

Afara, nu erai in siguranta, iar acasa, parintii mei inca erau din alta lume, care nu intelegea cultura americana.

Pe langa asta, nu au fost foarte prezenti. Munceau foarte mult, 12 ore pe zi, sase zile pe saptamana.

In aceasta perioada v-ati simtit ca un strain?

I.Y.: Ei bine, aveam o multime de prieteni negri. Iar problema ca sunt evreu nu a intarziat sa apara. Parintii mei erau emigranti din Rusia, de langa granita cu Polonia.

Tata spunea ca este rus, iar cand iernile sovietice erau prea greu de suportat, atunci zicea ca este polonez. Nazistii le-au distrus complet micul sat. Astazi nu mai gasesti nicio urma acolo.

In orice caz, nimeni nu a lamurit problematica originilor mele. Asta, poate si pentru ca familia mea era foarte imersata in cultura iudaica. Citeau ziarul in idis, toti prietenii lor erau evrei.

Cand eram mic, identitatea mea mi-a adus destule neplaceri la scoala, din cauza puternicului curent antisemit.

Din fericire, parintii mei au reusit sa cumpere o alta casa, intr-o zona mult mai buna a orasului, astfel ca la 15 ani m-am mutat, iar viata mea s-a schimbat.

Dar si atunci eram timid, iar profesorii nu ma sprijineau. Acum cateva zile vorbeam cu sotia mea, Marilyn, despre profesorii pe care i-am avut.

Cand era la varsta de 14 ani, ea a avut norocul sa cunoasca un minunat profesor de franceza, care i-a fost mentor. (Marilyn este cercetator si scriitoare, specializata in cultura si literatura franceza.)

Eu nu am avut niciodata un mentor si nici nu mi-am vazut parintii citind o carte. Daca ma gandesc bine, nici nu stiu cum am ajuns adultul de acum.

Simt ca m-am creat singur. Literatura m-a construit. In jur de 9-10 ani, mi-am gasit refugiul in romanele pe care le imprumutam de la biblioteca municipala.

De atunci, pasiunea aceasta nu m-a parasit niciodata si in fiecare zi sunt cufundat in lectura.


Pareti a fi foarte apropiat de sotie, iar la un moment dat ati scris ca ea este celalalt „eu“ al dumneavoastra. Ce ati vrut sa spuneti cu asta?

I.Y.:  Eu si cu Marilyn ne-am cunoscut cand ea avea 14 ani, eu – 15, si de atunci formam un cuplu.

Desi am avut pasiuni diferite (ea franceza, eu stiinta si medicina), multe dintre interesele noastre personale s-au suprapus: dragostea pentru literatura si scris, dragostea pentru viata si mintea umana.

Cand eu scriu o carte, si ea scrie o carte. In momentul de fata, lucreaza la un volum absolut incantator: Cum francezii au inventat dragostea. Incepe cu Abélard si Hélo¯se, continuand pana la Proust, Sartre si Simone de Beauvoir.
 
 

Copil fiind, ati fost de fata cand tatal dumneavoastra a suferit un infarct. Multi ani dupa acest eveniment, ati scris ca inspiratia pentru studierea medicinei a fost medicul familiei, care v-a salvat tatal. Dar ce v-a condus catre psihologie?

I.Y.:  Alegerea meseriei nu a fost deloc simpla sau ofertanta pentru un copil crescut in ghetou. Pentru prima generatie de imigranti si copiii lor existau doar doua variante: ori preiei afacerile tatalui tau, ori te faci medic.

Daca nu te implicai in afacerea familiei, glumele erau de genul: ori vei fi doctor, ori vei fi un ratat.

Episodul cu tatal meu a fost unul monumental. M-am simtit atat de usurat cand medicul a venit la noi acasa la trei dimineata! Si am realizat ca pe viitor imi doresc sa ajut oamenii. Sa simta si ei aceeasi usurare ca si mine!

In timpul colegiului, eram intr-o continua graba, invatand zi si noapte. Una dintre motivatiile principale pentru acest efort urias a fost procentajul pentru evrei: numai 5% din studentii la medicina puteau fi evrei.

Singura solutie era sa iei numai note maxime, si astfel sa ii obligi sa te accepte. Interesul meu pentru psihologie si-a avut originile in lectura marilor scriitori rusi, Dostoievski si Tolstoi, care au descris atat de frumos tumultul emotiilor si sentimentelor personajelor lor.

In munca dumneavoastra, combinati literatura cu terapia si filozofia. Una dintre cele mai cunoscute carti ale dumneavoastra este Terapia Existentiala. Puteti sa definiti aceasta abordare pe care ati inventat-o?

I.Y.:  Terapia existentiala nu este o metoda precisa. Pentru a o practica, este nevoie sa ai deja un training foarte bun in cateva tehnici si sa dezvolti sensibilitate la chestiuni existentiale ca:

„Ce inseamna sa fii viu?“, „ce inseamna sa te confrunti cu moartea?“, „cum este sa cauti sensul vietii, sa faci fata ideii ca, indiferent cat de bine relationezi cu oamenii, tot trebuie sa infrunti singuratatea, pentru ca ne nastem si murim singuri“.

De fapt, daca incepi sa meditezi la propria ta existenta, sa te axezi profund pe ea, atunci se nasc aceste intrebari.

Dar trebuie sa recunosc ca unii pacienti nu sunt preocupati de aceste aspecte ale vietii lor. Ele exista, dar nu acesta este motivul pentru care vin la mine.

Ei au intrebari despre casnicia lor, despre iubire, despre cariera. Si lucram la problemele pe care le vor ei rezolvate.

 

 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!