Now Reading
De ce e bine sa faci bine

De ce e bine sa faci bine

Iar e noiembrie si, pe 13, e Kindness Day. Ne incapatanam sa amintim, an de an, ca bunavointa nu e o valoare depasita. Poate ca nu e ceva care sa raspunda unor nevoi urgente, poate ca nici nu o intelegem prea bine. Ce este si de ce e considerata atat de atragatoare intr-o lume in care exact opusul ei, egoismul, pare sa guverneze?

 

Traim vremuri grele. Mai grele sau mai usoare decat in trecut? Cine stie?! Cert este ca intre atacul armat asupra Siriei, ororile de la Stiri si criza care nu se mai termina, climatul emotional general nu este unul de pace si de bunavointa. Dimpotriva, e angoasant, amenintator, dur, ne da cosmaruri.

Ce va fi? Se anunta lucruri neplacute si, mereu, reflexul este sa te aperi atunci cand ele se itesc la orizont. Cand viata e grea, nu ne vine sa fim blanzi si intelegatori, pentru ca nu acesta este comportamentul cel mai adaptativ. Prima data trebuie sa ne aparam, pe noi si pe toti ai nostri. Sentimentele bune sunt pentru vremuri mai calme.

Cu toate acestea, ruperea cercului vicios se face prin bunatate. Fara sa predicam intoarcerea celuilalt obraz, stim ca violenta are tendinta de a escalada. Daca la agresivitate se raspunde cu agresivitate, cantitatea de rau sporeste. Daca, dimpotriva, raspunzi cu calm si cu intelegere, incercand sa nu inmultesti cantitatea de rau din lume, s-ar putea sa reusesti sa conservi mai bine o stare de lucruri buna, acceptabila. Nu ideala, dar mai buna decat un razboi…

Insa adevarul adevarat este ca prea putina lume stie cum sa gestioneze un conflict. De asta vedem atata agresivitate escaladand in lume. De la certurile domestice la conflictele mari, intre state, forta agresivitatii este mai evidenta decat cea a diplomatiei. Si, cu toate astea, bunavointa, rabdarea, fac minuni.

Ele sunt cele care tempereaza, care domina o situatie, in final. Cine ramane calm si binevoitor, castiga. Doar ca nu este simplu! Atitudinea de calm se cultiva, se castiga, se invata. Raspunsul nostru natural la agresiune si stres nu e cel binevoitor. Cu toate acestea, este posibil sa invatam aceasta atitudine superioara. Cateva recomandari de la oameni care o practica deja in mod curent.

 

Ziua Bunavointei, in fiecare zi – LIDIA SOLOMON, DIRECTOR CORPORATE COMMUNICATIONS VODAFONE ROMANIA

Ziua Bunavointei poate fi in fiecare zi, atata vreme cat sta in puterea noastra sa facem oricand ceva bun. A-i ajuta pe cei nevoiasi, a spune o vorba de alinare unui seaman, a ingriji un animal, uneori un simplu zambet – sunt tot atatea manifestari ale bunavointei. De multe ori, nu ne costa nimic si cu siguranta ne aduce inapoi o multumire sufleteasca nepretuita.

Bunavointa este o stare de spirit si o atitudine ce trebuie cultivata in familie si in societate, la nivel de individ si de grup. Companiile au si ele forme organizate de manifestare a ajutorului, responsabilitate corporativa. Dincolo de terminologie, filozofia lor este simpla – vor sa inapoieze ceva comunitatii care a contribuit la bunastarea lor.

Nu este vorba de interese comerciale ascunse, in cele mai multe cazuri; se stie ca decizia de cumparare a unui produs/serviciu este extrem de putin influentata de activismul social al unei companii, cel putin in Romania. Orice fapta buna conteaza si trebuie apreciata, iar cei care isi gasesc implinirea in ajutorarea semenilor, trebuie sprijiniti si incurajati. Spun asta pentru ca daca luam ca punct de referinta zicalele populare romanesti, facerea de bine e o activitate oarecum dezaprobata…

Fundatia Vodafone are un program special, gandit pentru cei care vor sa isi puna priceperea in slujba unor proiecte sociale, dar nu au timpul si banii necesari pentru a li se dedica in totalitate. Se numeste «Voluntari de Profesie» si este finantat de Fundatia Vodafone Romania de trei ani incoace. Daca v-ati dorit dintotdeauna sa va daruiti unei cauze si sa luati o pauza din ceea ce faceti, incercati-va norocul la urmatoarea selectie a voluntarilor.

Am sarbatorit anul acesta 15 ani de fapte bune. Dincolo de sutele de proiecte finantate, sutele de ONG-uri sustinute si miile de beneficiari, se afla de fapt munca multor oameni binevoitori si dorinta lor de a face bine. Va asteptam alaturi de noi, pe: https://www.facebook.com/FundatiaVodafone.“.

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top