Now Reading
Fara ceilalti nu exista sens

Fara ceilalti nu exista sens


Este un sens ancorat in colectivitate…

B.C.: Pai, fara ceilalti nu exista sens! Sensul pe care il dau vietii mele isi are radacinile intr-o reprezentare a mea „inainte de mine“, in istoria familiei mele, a poporului meu. Nu as avea aceleasi aspiratii, nu as atribui aceleasi semnificatii evenimentelor in functie de anumite aspecte: daca as proveni dintre sclavi, dintre tarani sau dintr-o linie de descendenti regali. Este suficient sa ne gasim in situatia de a fi exclusi dintr-un grup sau sa ii pierdem pe cei apropiati, si viata deja isi pierde sensul. Sensul este legat de istoria colectiva, de identitate. Se hraneste cu aceasta legatura. Eu am lucrat de mult timp cu copiii abandonati din Columbia, cu orfanii din Rwanda, din Romania. Reactiile lor sunt aceleasi: mai intai plang, protesteaza. Apoi, devin nemiscati. Privesc tavanul. In final, se pun pe burta, cu fundul in sus, si se lasa sa moara.

Fotograful de razboi american James Nachtwey a facut o fotografie teribila. Ea arata un orfan roman care isi impinge degetele in orbita. Ce sens are acest lucru?

B.C.:
In etologie (stiinta care studiaza comportamentul uman si animal, n.n.), se stie ca daca o fiinta umana sau un animal este privat de cei de o seama cu el, nu se poate dezvolta. Privat de stimulare exterioara, el se stimuleaza singur. Am vazut maimute izolate care isi sectionau degetele sau isi bagau degetul aratator in orbite precum miticul rege Oedip. Lasati in grija lor insisi, copiii prezinta in egala masura comportamente pseudo-autiste, autocentrate. Faptul ca se dau cu capul de pamant ii aduce la realitate si ii linisteste. Am putea spune ca sunt „lobotomizati afectiv“: si ei traiesc in bucati ale prezentului, in monotonia balansului lor. Este suficient sa ne ocupam de ei din nou, sa le aratam tandrete si atentie, ca isi reiau dezvoltarea normala.

Deci, sensul se naste in relatie…

B.C.:
Asta se vede foarte bine la bebelusi. Sunt capabili sa produca sunete, expresii ale fetei pentru a seduce mama sa vina, sa o faca sa rada. Aceste miniproiecte sunt urma emergentei sensului in psihismul lor. Sensul se naste din capacitatea de a se separa de sine pentru a vizita lumea mentala a altuia. Cei mai mici isi fac deja o reprezentare a lumii mentale a mamei lor, si asta este ceea ce da sens comportamentelor lor, invatarilor lor. In noua cazuri din zece, copiii maltratati sunt slabi la scoala. Ce sens are sa invete, daca nu pot anticipa satisfactia mamei sau a tatei? Sa fim iubiti, sa avem pe cineva pe care sa-l iubim, ne face sa avansam.

Iubirea, dar si incercarile?

B.C.: Cyril Collard, un scriitor, povesteste foarte bine acest lucru in Noptile salbatice. Pana la varsta de 20 de ani, el duce o viata linistita intr-o familie fara istorie. Este un elev bun, intra la Scoala Centrala din prima, dar are sentimentul ca nu a trait nimic. Si spune acest lucru: pana in prezent, „am scris o biografie de pagina goala“. Atunci, creeaza el insusi evenimente. Sexualitate fara protectie, certuri, droguri. Intr-o existenta prea rasfatata sau prea rutinata, riscul are valori de initiere. Sa conduca primejdios, sa aiba o tentativa de sinucidere… In societatile noastre umflate, in care suntem din ce in ce mai putin in contact cu pamantul, cu foametea, frigul, unii oameni merg pana acolo incat isi pun in joc propria viata pentru a gasi sensul ei.


Chiar si pana la a deveni kamikaze?

B.C.:
Se stie ca teroristii au fost in majoritate niste copii mult prea cocolositi. Nu au fost suficient de conectati la realitate. Nu au avut nimic de cucerit. Atunci se refugiaza intr-o ideologie care le da un sens vietii si care le ofera modalitatea prin care sa se confrunte cu realul. In delirul lor, chiar si moartea are un sens, pentru ca ii va inalta la rangul de eroi.

Parintii dvs. au fost deportati. Ati cunoscut barbaria. Pasiunile dvs. sunt, ele, un raspuns la acest trecut absurd?

B.C.:
Atunci cand cineva a avut o copilarie precum a mea, acel cineva este vanat de conditia umana. In timpul razboiului, am trait ascuns luni intregi, fara niciun adult langa mine. Am avut comportamente autocentrate, asa cum au animalele izolate sau copiii abandonati. Cum sa fac sa revin la umanitate? Aceasta intrebare sta probabil la originea interesului meu pentru etologie. Exista o maniera de a fi viu fara a fi uman. Vorba este cea care ne face sa recastigam conditia umana. Chiar si bebelusii trebuie sa isi castige umanitatea. De unde provine, poate, si interesul meu pentru structura afectiva a vorbei, cum ne afecteaza reciproc atunci cand vorbim cu ceilalti. Copil fiind, am invatat sa ma feresc de cuvinte. Ele ne cresc, dar pot sa ne si condamne. Pastrez inca o teama pentru cuvant, atunci cand este taiat de emotie, de experienta.


Astazi, ce anume va da sens dvs.?


B.C.:
Sa iubesc si sa inteleg. Sa iubesc prietenii, copiii, animalele si sa inteleg, sa citesc, sa vorbesc, sa ma indoiesc… Indoiala este agitatia gandirii.
 

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!