Citești
Nu esti de acord? Exprima-te!

Nu esti de acord? Exprima-te!

Revista Psychologies

contradictie


Sa iei cuvantul in public, sa oferi sfaturi, sa critici un prieten… Exista anumite situatii in care indrazneala de a vorbi ne lipseste. Eric Albert, psihiatru francez, propune o analiza a acestor „dovezi“ cotidiene si ne da sfaturi pentru a le depasi.

Ocititoare se confeseaza: „In liceu, cursurile la care eram ascultati la oral erau pentru mine un supliciu: trecea ora rugandu-ne sa nu fim intrebati si sa nu luam cuvantul in fata clasei.“ „Cand stau la o coada, iar cineva mi-o ia inainte, il las fara sa indraznesc sa zic nimic.“

Aceste marturii ilustreaza aceeasi dificultate in viata cotidiana: exprimarea punctului propriu de vedere sau apararea intereselor proprii. In acest caz, comportamentalistii vorbesc de probleme sau de „asertivitate“ sau de „afirmarea de sine“.

Oricare ar fi contextul (privat, profesional, fata in fata sau in prezenta unui grup necunoscut) aceasta anxietate se bazeaza mereu pe ceea ce psihiatrul Eric Albert numeste „mecanism proiectat“: a proiecta asupra altuia privirea depreciativa si ostila pe care o avem asupra noastra insine. Gandurile pe care i le atribuim sunt, de altminteri, hranite de teama: de a fi judecati, de a fi in conflict, de a nu fi la inaltime. La origine, o lipsa de incredere in sine. La care se ada­uga speranta de respect si de reguli morale implicite, de tipul: nu iti contrazici niciodata seful. „Integrate din copilarie, aceste reguli ni se impun ca niste evidente“, explica psihiatrul. Pe de alta parte, persoanele carora le lipseste asertivitatea oscileaza permanent intre doua pozitii extreme: pasivitatea si agresivitatea.

Atunci cum sa devii „asertiv“, altfel spus capabil sa iti exprimi pa­re­rea fara stres si fara sa nu-l respecti pe celalalt? La inceput, trebuie iden­tificate emotiile care ne impiedica sa vorbim si gandurile sau reprezentarile pe care se bazeaza“, ne sfatuieste Eric Albert. Spre exemplu, ce simt la ideea de de a-i face o critica angajatului meu? Si de ce ma simt astfel?

Prin urmare, se poate face explorarea acestei reprezentari chiar de la inceput, conform tehnicii zisa „a flacarilor care coboara“: daca ii fac o critica, o va lua personal. Si atunci? Se va pozitiona mereu in opozitie cu mine. Si atunci? Se va simti demotivat… Deci, daca tac o fac pentru ca ma gandesc ca, facandu-i o critica nu va mai dori sa lucreze. „Scopul acestei tehnici este de a ne face sa devenim constienti de dimensiunea exagerata si irationala a gandurilor care ne framanta.“Invers, ne vom intreba probabil asupra consecintelor posibile ale tacerii noastre: ce se va intampla daca pastrez aceasta critica pentru mine? Atat ca patron, il pun pe celalalt pe o pozitie de esec de vreme ce imi fac o opinie proasta despre el. Mai mult, neexplican­du-i decat ce imi convine in atitudinea lui, il impiedic sa progreseze. Concluzie: critica mea este indispensabila.

Ramane doar sa o formulez. Cum sa ii fac aceasta critica fara sa il vexez sau fara a risca sa ma pun intr-o lumina proasta? „Multi opteaza pentru tacere, pentru ca acestia cauta cu orice pret sa isi mascheze emotiile“, remarca Eric Albert. Din contra, este bine ca aceste emotii sa fie verbalizate: „Sunt foarte jenata sa va zic asta, dar mi se pare ca…“; „Nu mi-o luati in nume de rau, dar…“ „Chiar si in fata unui public necunoscut, iti poti exprima clar jena sau dificultatea de a vorbi, remarca psihiatrul. Caci, cu cat mai mult verbalizezi, cu atat te vei exprima mai putin in maniera non-verbala, adica nu te vei mai inrosi sau nu iti va mai tremura vocea.“ Aceste sfaturi merg in numeroase situatii. Dovada – aceasta decriptare de scenarii, printre cele mai delicate ale vietii cotidiene. Iata cateva:

Trimite inapoi mancarea rece
Mancarea soseste la masa… dar e rece. In loc sa o trimiti inapoi la bucatarie, iti ascunzi deceptia. De ce? Din politete (asta nu se face) si de teama unei priviri ostile din partea celuilalt (va crede ca nu ai maniere). Caci a trimite inapoi un fel de mancare este ca si cum ai zice: acest fel este prea rece… „pentru mine“.

Pentru a depasi situatia asta, admite, pe de o parte, ca nu este nimic prea grozav in a dori sa mananci lucrul pentru care ai platit. Pe de alta parte, ce poti face pentru a trimite inapoi o farfurie fara a atrage privirea tuturor?

Asta depinde de modul in care iti vei formula cererea: „poate va ganditi ca sunt un om dificil, dar cred ca acest fel este rece“; „Nu vreau sa ma fac remarcat, dar…“ – formule care permit sa obtii ceea ce ti-ai dorit, fara a trece drept un personaj odios.

Sa ceri restul cuvenit
Conform unei reguli implicite a vietii sociale, nu se vorbeste de bani. De departe, situatia devine, pentru unii, angoasanta (mi-e teama de reactia celorlalti); pentru altii, culpabilizanta (imi pun paie in cap daca ii arat ca a gresit). In orice caz, ea se poate descalci daca alegi cateva precautii oratorice. Se reinlocuieste, spre exemplu, acel „dumneavoastra“ acuzator cu pronume neutre. Mai degraba decat: „nu mi-ati dat inapoi restul cum trebuie“, se poate opta pentru: „Cred ca lipseste (atat)“. Celalalt, macar prin forma enuntului, nu va fi astfel responsabilizat.

Sa indraznesti sa exprimi o parere contrara
In orice relatie, primul raspuns ramane o maniera de a seduce: fiecare spera sa trimita o imagine pozitiva despre sine, de unde si dorinta de a se incadra intr-o opinie generala si de a nega aparenta ruptura de aceasta. „Dar cum orice raport de seducere este si un raport de forta, dificultatea va fi sa gasesti o pozitie intermediara intre cea de element pasiv si cea de atacator“, remarca psihiatrul. Aceasta vine pe fondul emotiilor: nu se lasa dus in controversa, ci isi ia timpul de a reflecta la argumentele sale si, mereu, de a opta pentru o formulare subiectiva (“nu vreau sa par carcotas, dar din punctul meu de vedere…“; „ma deranjeaza ca ma contraziceti, pentru ca…“). Totul este o chestiune de nuanta.

Cere o argumentare

Gandul care ne inhiba este, in acel moment: nu ma va gasi prea pretentios? Altfel spus: oare chiar merita asta un argument?

–  Este cu siguranta dificil sa iti estimezi valoarea muncii, si inca mai mult pentru pentru persoanele carora le lipseste increderea in ele. Pentru a reusi, te poti referi la dovezi concrete: numarul anilor petrecuti in institutie, aprecierile la adresa muncii noastre (felicitari, premii).
–  Ai putea, de asemenea, sa iei in calcul estimarile in raport cu un coleg: comparatia intre randamentul lui si al tau este un lucru obiectiv, care iti va permite sa verifici daca esti in masura sa pretinzi un salariu mai bun.

Editare de Cristina Udangiu
Foto: shutterstock.com

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus
Prinde o reducere o dată în lună! Totul redus cu 30%
ABONAMENTE, CĂRȚI, EVENIMENTE
AGENDE PERSONALIZATE