Now Reading
Nu stiu sa pierd

Nu stiu sa pierd

Joaca pentru a castiga si traiesc infrangerea ca pe o rana profunda in amorul propriu. Deseori neinteleasa, suferinta lor este totusi cat se poate de reala, si jocul nu este doar o joaca. Sa stii sa pierzi este o chestiune de maturitate.

joc

„ Ne nastem ca fiinte hedoniste, orientate spre cautarea placerii imediate, si devenim, la capatul unui proces lung si dureros de dezvoltare si maturizare, fiinte ghidate de exigentele realitatii“, ne explica Valentin Popescu, psihoterapeut de orientare psihanalitica. „ Putem vorbi despre o realitate interna, subiectiva, construita din ganduri, emotii si dorinte, precum si de o realitate externa, facuta din tot ceea ce se afla in afara noastra, asupra careia putem actiona in mod limitat.“

Ludicul devine terenul unde ne reinventam viata. Este un laborator revelator al personalitatii fiecaruia. Din copilarie, joaca detine un loc preponderent de constructie a personalitatii. Cu cat crestem, cu atat ne ancoram mai bine in realitate.

„Cei care favorizeaza trecerea copilului de la un mod de functionare ghidat de cautarea placerii catre un mod de functionare realist sunt parintii, acestia mediaza contactul nostru cu realitatea externa intr-un mod progresiv, pe masura ce copilul dobandeste capacitatea de a intelege si manevra aceasta realitate “, afirma Valentin Popescu.

„Ratarea acestei achizitii prin gratificari exagerate, printr-un protectionism exagerat, prin adaptarea realitatii la solicitarile copilului determina dezvoltarea unei gandiri omnipotente, in care copilul crede ca tot ceea ce isi doreste se poate indeplini. Sigur, aceasta nu inseamna decat a pregati terenul pentru asteptari ulterioare nerealiste si pentru dezamagiri dureroase.“

O chestiune de viata si de moarte. Doar un joc? Nu, raspund psihologii, unanim. Pentru rau perdanti este mai mult decat atat. „In ecuatie sunt implicate sentimentul propriei valori, nevoia de control, capacitatea de a mentine o relatie, precum si alte achizitii importante“, spune Valentin Popescu.

Solutia mea

Mihai, 28 de ani, traducator
„Nu joc decat daca sunt sigur ca pot castiga. In viata reduc esecul, sunt putin precaut. Cand eram mic, parintii mei ma lasau tot timpul sa castig. Cu prietenii mei, lucrurile s-au schimbat. Mi-am dat seama ca sunt un rau perdant. Deveneam irascibil si imi venea sa las totul balta. Mi-e rusine cand ma gandesc. Ceea ce ma infuria, era ca faceam totul ca sa castig si vedeam ca nu merge. Resimteam un sentiment de nedreptate.

Astazi, chiar daca nu ajung sa ma amuz de asta tot timpul, m-am detasat putin. Am mai multa incredere in mine si mai putina nevoie de recunoastere. Mai ales la jocul de mima, unde facem grimase… Jucam in echipa – deci, daca pierd, nu este doar vina mea. Dar prietenii mei mi-au pus eticheta de « rau perdant ». De asta e mai greu sa scapi.“

„Nevoia de castig este una extrem de importanta; castigul inseamna nu doar retrairea unui sentiment de omnipotenta si triumf, ci si reintoarcerea la o perioada minunata din viata lui. Jocul nu este decat un pretext pentru trairea unor sentimente menite sa asigure echilibrul emotional si starea de confort intern. Putem vorbi, in cazul lui Mihai, de niste parinti care au mistificat imaginea lui in propriii sai ochi, lasandu-l sa se creada imbatabil”.

Ce este de facut ?

Regaseste placerea Incearca sa diferentiezi jocurile. Alege-le pe cele care iti plac si fii indulgent cu tine, nu mai juca la modul serios, alege-le pe cele in care te implici mai putin: joaca-te cu copii – jocurile lor, de exemplu. Placerea resimtita te poate conduce spre a o cauta in toate celelalte metode de divertisment.

• Incearca sa cresti
Pe masura ce crestem, ne simtim actorii vietii noastre si gasim o mare sursa de satisfactie in asta. La adult, jocul isi regaseste functia sa primara: amuzament si destindere… Daca nu reusesti sa iti accepti defectele si sa nu mai suferi, se creeaza un raport conflictual cu viata.

Cauta sfatul unui specialist
Valentin Popescu ne recomanda o abordare psihanalitica: „ Acest proces presupune reluarea in relatia terapeutica a procesului de dezvoltare si de achizitie a simtului realitatii. Acesta se face prin dezvoltarea unei relatii terapeutice bazate pe intelegere, dar si pe respectarea unor limite. Presupune elaborarea dureroasa a sentimentului propriei valori si gasirea altor forme de validare“.

Sfat pentru anturaj
Cu rau perdantii, faceti-va ca le acceptati jocul – e, pana la urma, o forma de defulare. Oricum, adaptati-va la modul lor de a juca. Evitati sa radeti de ei. Dar fiti atenti: inte­le­gere da, amabilitate nu…

Editare de Simona Mihai; ilustratie: Andrei Gamart

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!