Prietene pe viata

Prietenia intre femei e sinonima cu solidaritatea: intre ele, femeile au curaj sa fie ele insele si isi unesc fortele in fata dificultatilor.

De la prima jucarie oferita la gradinita pana la cafeluta cu taclale, prietenia intre femei are fundatii solide si traseu lung. Uneori, de o viata. Intre ele, fetele rad de tot si de nimic, redevin copii, se consoleaza pentru micile neplaceri sau marile nefericiri, vorbesc despre iubiti, recreeaza lumea.

Debuturi promitatoare

La 16 ani, Mariela era cea mai grozava eleva din clasa ei. Dar suferea de miopie, abia reusind sa distinga marginea cosului de baschet. Cristinei i-a venit ideea de a agata de cos fulare. Au devenit nedespartite. O prietenie care dureaza de peste 30 de ani.

Catrinel si Cecilia au devenit prietene in ziua in care aceasta i-a smuls prietenului ei ochelarii si i-a calcat in picioare pentru ca o insultase in public pe amica ei. Se petrecea acum 18 ani.

Sociologii spun ca la 20 de ani numarul relatiilor de prietenie atinge apogeul. Apoi curba coboara – intrarea in viata profesionala le acapareza pe femei – si se stabilizeaza in jurul varstei de 30 de ani. Apoi coboara din nou pana pe la 40 de ani, perioada in care femeile se concentreaza mai mult pe cuplu si educatia copiilor.

Curba are o no­ua tendinta ascendenta in jurul varstei de 50 de ani. Atunci cand feme­ile trec la „lucruri serioase“, prietenia sufera. Chiar daca ele isi promit con­trariul: „Mi-am prevenit sotul: nici nu se pu­nea problema sa renunt la prietenele me­le!“, poves­teste Cecilia. El a acceptat. Dar nu si ceilalti, sotii prietenelor. „Libertatea“ de a pastra micile ritualuri femi­nine exista doar in cuplurile ajun­se la o anumita maturitate.

Libertate si sinceritate asigurate

„Cand sunt cu Iulia, ma simt o fiinta intreaga“, spune Virginia cu entuziasm. „Ea imi intareste increderea in mine. Ma asculta, nu o deranjeaza ca bat campii sau ma plang.”

Cum de se inteleg? Toate recunosc ca intre ele au curajul sa renunte la dorinta de a avea intotdeauna dreptate si nu simt nevoia sa se domine una pe alta. „Pu­tem fi libere si sincere“, confirma Catrinel. „Vorbim fara tabuuri“, intareste Cecilia. „Si astfel se instaleaza un echilibru benefic.“ Un astfel de com­portament nu prea apare in prezenta barbatilor. „Sa imi deschid sufletul in fata partenerului meu? Nu ii place, nu se simte in largul lui cand fac asta.“

Femeile descriu ceea ce simt, pun in cuvinte trairile si emotiile. Acest tip de marturisire ii pune, de obicei, pe barbati in incurcatura. Sociologul Loredana Ivan explica: „Femeile sunt mai capabile sa exprime si sa identifice emotiile celor­lalti, mai empatice si mai active in conversatii. Aceste caracteristici in­dica, de aseme­nea, o capacitate mai mare a lor de a rezolva conflictele, de a rezona la problemele celorlalti, de a menti­­ne anumite lega­turi sociale stabile.

Cercetarile arata ca la femei se observa o mai puternica dezvoltare a emisferei cerebrale drepte, responsabila cu imaginatia, exprimarea emotiilor si verbalizarea. Acest fapt justifica o posibila implicare afectiva mai puternica in relatii“. Toate recunosc dimensiunea ludica a relatiei lor. „Redevenim copiii care eram“, povesteste Cecilia. „Ne comparam viziunile, ne jucam pur si simplu.“ Si recunosc, de asemenea, ca adevarul e greu de ascuns intr-o astfel de relatie: „Iulia isi da seama dintr-o privire daca m-am ingrasat sau mi-am schimbat nuanta parului sau daca sunt obosita“.

Cecilia marturiseste si ea: „Catrinel nu pierde niciodata ocazia sa imi aminteasca punctele slabe: «Tot n-ai avut curajul sa iti renegociezi salariul? Crezi ca o sa te manance seful? Hai, fato, aduna-ti curajul si fa-o!».“

Contra singuratatii

In ziua de azi, femeile se regasesc sin­­gure din ce in ce mai des si pe perioade mai lungi: nu se mai grabesc sa se marite, relatiile sunt dificile, esecurile conjugale din ce in ce mai frecvente…

„Reintalnirea cu Ana a fost o usurare“, isi aduce aminte Cristina. „Tocmai divortasem. Fara ea si celelalte prietene, nu as fi fost in stare sa ma descurc. Stateau cu copiii cand aveam nevoie, ne-am organizat vacantele impreuna… Am creat o veritabila retea de ajutor reciproc. Cand aparea un potential loc de munca mai bun, reteaua se straduia sa aduca acolo o prietena care avea un job mai putin interesant.“

O solidaritate apa­ruta ca raspuns la o realitate dura: „In acea perioada, printii nostri fermecatori isi cam pierdusera tronul – nu se dovedisera de increde­re, siguranta pe care credeai ca o vei avea alaturi de ei nu prea exista“, expli­ca Cecilia. Incercarile grele, impartasite, intaresc si mai mult prietenia. Iata ce declara Virginia: „Dupa accidentul sotului meu, am cazut in­tr-o mare depresie.