Citești
Sa acceptam timpul doliului

Sa acceptam timpul doliului

Revista Psychologies

Trebuie timp pentru a accepta, pentru a exprima toata paleta de emotii, apoi pentru a tese o legatura noua cu cel disparut si pentru a reinvesti in final, in viata.“

In Romania inca nu exista asociatii pentru cei indoliati, desi sprijinul social si emotional in aceasta dureroasa perioada face atata bine, si poate ca ar fi nevoie.

Dincolo de nevoia de a vorbi iar si iar despre persoana pierduta, ceea ce este constant de-a lungul a perioade mari de timp este intrebarea: sunt normal sau sunt depresiv?

Ne dam seama cum, dincolo de durerea lor, oamenii nu stiu prea bine ceea ce este de fapt doliul, emotiile care trebuie traite, nevoile care se nasc din acestea.

Iata de ce, dincolo de ascultare, rolul celor din jur este de a oferi sprijin si repere, astfel incat frica de anormalitate sa nu vina sa impiedice drumul interior.

Forta legaturii

Uneori acest drum poate fi blocat. Christophe Fauré identifica doua feluri de frane.

„Pot fi exterioare, precaritatea materiala, izolarea sociala, prezenta copiilor mici in preajma sau boala si epuizarea nervoasa. Aceste frane pot sa fie si interioare, asa cum este cazul persoanelor care au antecedente anxio-depresive grave, frica de a face fata unor emotii care ii perturba, dar si rusinea de a face apel la cineva care sa ii ajute sa faca fata.“

Oricare ar fi cazul, este bine sa nu ne fie frica sa cerem ajutorul unui consilier sau psiholog.

Oamenii pot sa fie alaturi de cel care sufera, dar cand simtim ca nu suntem intelesi, pentru ca durerea dureaza prea mult si ne izolam, este mai bine sa facem apel la cineva care ne asculta fara a ne judeca.

Marie-Frédérique Bacqué subliniaza importanta sustinerii din partea anturajului. „Uneori, apropiatii sau cei din familie fug de cel indoliat pentru ca nu stiu ce sa spuna, dar nu e mare lucru de spus – in realitate, cel mai bun cadou care poate fi facut celui indoliat este sa fie ascultat. Sunt de evitat formulele gata facute sau sfaturile de viata, pentru ca cel indurerat nu le va auzi si, in plus, le va nega in durerea sa.“

A., 38 de ani, si-a piedut bunica materna, cea care a crescut-o de la trei ani, la varsta de 86 de ani.

„Crezand ca ma ajuta, prietenii mei imi repetau: «A trait frumos, e o varsta buna pentru a muri». Ei nu puteau pricepe ca toata copilaria mea se dusese cu ea. Doar cea mai buna prietena a mea m-a inteles si mi-a oferit un flacon cu parfumul bunicii mele…“

Acceptarea realitatii pierderii, iubirea pentru cel disparut in alt fel, fara a renunta la viata proprie, iata ceea ce Freud intelege prin „uciderea mortii din noi.“ Nu pe cel plecat, ci acea parte obscura care trebuie convinsa sa spuna din nou „da“ in fata vietii.

 

Cele 5 etape ale doliului

Elisabeth K¼bler-Ross (1926-2004), psihiatru si psiholog american, a lucrat toata viata alaturi de muribunzi.

Una din descoperirile sale majore este identificarea celor cinci etape ale doliului pe care le traverseaza individul confruntat cu pierderea unei fiinte dragi sau cu iminenta propriei sale morti.

Putem trai aceste etape aleatoriu sau doar unele dintre ele (de exemplu: furia, depresia sau acceptarea).

  • Refuzul (denial): nu e adevarat, nu e posibil…
  • Furia (anger): de ce eu? de ce el/ea? Nu e drept…
  • Targuiala (bargaining): lasa-ma sa mai traiesc un an durerea si ies singur din ea, voi schimba apoi toata viata…
  • Depresia (depression): totul este pierdut, nimic nu mai are importanta, sunt deja mort…
  • Acceptarea (acceptance): inteleg si accept ca asta e. Simt un fel de liniste personala.

 

Abonează-te la newsletter!

Abonează-te la newsletter!

Primește săptămânal resurse prin intermediul e-mail-ului!

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

Pages: 1 2
Vezi comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sus