CITESTI ACUM
S-a deschis primul centru educațional pentru refugiații ucraineni

S-a deschis primul centru educațional pentru refugiații ucraineni

s-a-deschis-primul-centru-educațional-pentru-refugiații-ucraineni

Pe data de 17 martie, a avut loc la București deschiderea „Centrului Educațional Româno-Ucrainean”, aflat sub egida „Centrului Creștin București”.

Centrul este prima facilitate educațională de acest fel pentru refugiați și va funcționa în spațiul Liceului Româno-Finlandez din București. Scopul său este să asigure o dezvoltare normală din punct de vedere emoțional, psihic, academic și social copiilor refugiaților din Ucraina. În urma acțiunilor umanitare desfășurate prin intermediul Liceului Româno-Finlandez, au fost găzduite familii cu mulți copii cărora le-au fost oferite, de asemenea, ajutoare materiale (hrană, îmbrăcăminte, produse de igienă, etc.).

Însă, în cel mai scurt timp, s-a făcut remarcată o altă nevoie, cu mult mai stringentă: aceea de a găsi o soluție pentru ca acești oameni care au lăsat totul în urmă, fugind din calea războiului, să poată ieși din izolarea în care se află acum. Este vital ca aceștia să socializeze, să simtă că aparțin unei comunități, să găsească ajutor și susținere de la semenii lor, să depășească traume sau starea de inutilitate pe care o simt în momentul de față. Mai presus de orice, copiilor trebuie să li se asigure dreptul fundamental la educație și dezvoltare, indiferent de contextul în care ne aflăm.

De aceea, cu eforturile unite ale voluntarilor, sponsorilor și ale echipei de profesori a Liceului Româno-Finlandez, „Centrul Educațional Ucrainean” își deschide porțile de luni, 21 martie. Pedagogii ucrainieni, precum și alți parteneri care și-au oferit suportul pentru activități educative, au fost și vor fi în continuare instruiți de către profesorii Liceului Româno-Finlandez București.

„De azi ne sunteți colegi. Nu sunteți într-un proiect social. Sunteți profesioniști ca noi, cu aplecare spre formare și creștere. Suntem binecuvântați să vă avem alături de noi, iar diferența dintre noi este doar timpul”, le-a transmis Alina Cristiana Dumitrache, Director al Liceului Româno-Finlandez cadrelor didactice din Ucraina, la festivitatea de inaugurare a Centrului Educațional Româno-Ucrainean.

La ceremonia de deschidere, aula Liceului Româno-Finlandez a vibrat de muzică și emoții. Elevii care fac parte din trupa școlii au cântat la unison „We are the world”, iar viitorii profesori de muzică ai centrului, o familie de refugiați cu patru copii, au oferit un emoționant moment în limba ucraineană. Copiii ucrainieni s-au împrietenit cu elevii români și au comunicat în limbajul universal al jocului și iubirii.

În acest moment, în centru sunt înscriși 60 de copii, iar capacitatea totală este de 100 de elevi. Centrul oferă posibilitatea desfășurării unor activități educative, artistice și sportive, ateliere de dezvoltare și suport psihologic.

Copiii vor fi împărțiți pe grupe de vârste, iar pedagogii vor fi chiar dintre părinții refugiați, profesori ucraineni. Astfel, amplificăm ajutorul, oferind și adulților posibilitatea de a lucra și de a se susține material, în mod independent, precum și satisfacția unei contribuții pentru semenii lor, pentru noua comunitate. Copiii și pedagogii ucrainieni vor avea asigurate o gustare de fructe și o masă de prânz, cu mâncare gătită la cantina Liceului Româno-Finlandez.

Pentru că este un proiect de lungă durată, Centrul are în continuare nevoie de fonduri pentru a putea funcționa în condiții optime. Susținerea financiară a acestui proiect se poate realiza prin donații în contul:

Asociația Centrul Creștin București

CF 4772798, STR.RASARITULUI NR.59, SECTOR 6;

IBAN RO64BACX0000001646531000 UNICREDIT BANK

SUCURSALA IULIU MANIU NR.59 BUCURESTI, SECTOR 6

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!