Now Reading
Tabloul învățământului la început de an școlar

Tabloul învățământului la început de an școlar

Revista Psychologies
tabloul-învățământului-la-început-de-an-școlar

La început de an școlar, World Vision România realizează o radiografie a învățământului din mediul rural și din alte comunități vulnerabile. 65% dintre cadrele didactice consultate de fundație atrag atenția asupra nevoii de investiții în laboratoarele de informatică și pentru alte discipline. Mai mult de unul din trei profesori spun că sunt necesare investiții pentru amenajarea sau reabilitarea grupurilor-sanitare (toalete).

Elevii, părinții și profesorii consultaţi de World Vision România au identificat câteva dintre problemele urgente, care împiedică buna desfășurare a procesului educațional la clasă. Una dintre acestea este nevoia de investiții în infrastructura școlilor.

65% dintre cadrele didactice consultate de fundație spun că este nevoie de mai multe investiții pentru laboratoarele de informatică și de alte discipline. Aproape unul din doi profesori crede că este nevoie de mai mulți bani pentru spațiile dedicate activităților sportive. 44% vor investiții pentru renovarea clădirilor, 41% pentru spațiile de joacă și biblioteci, 34% pentru grupuri sanitare (toalete) și 30% pentru accesibilizarea drumurilor către școală, inclusiv achiziționarea de autobuze.

Totodată, 87% dintre cadrele didactice își doresc să se implementeze un program de masă caldă cu ore remediale în toate școlile vulnerabile, motivând că un astfel de pachet de servicii ajută la prevenirea și combaterea abandonului școlar.

Factorii care îi demotivează pe profesori

Lipsa unei infrastructuri corespunzătoare este direct legată de nivelul scăzut de motivație al profesorilor care predau în medii defavorizate, însă nu este singura cauză.

  • Mai mult de unul din trei spun că au prea multe obligații birocratice în afara orelor;
  • Doi din trei cred că programa școlară este încărcată sau nu este adaptată nevoilor actuale ale copiilor;
  • Unu din doi este descurajat de neimplicarea părinților în educația copiilor sau de alte probleme ale familiei ca nivelul de sărăcie sau lipsa de educație a părinților.

Una din zece familii nu are nici măcar un singur dispozitiv pentru învățarea online

La mai bine de doi ani de la debutul pandemiei, infrastructura pentru educația online lipsește în continuare în multe dintre școlile și familiile din comunitățile dezavantajate.

  • Unu din trei părinți spune că școlile n-au suficiente calculatoare și table interactive;
  • Una din 10 familii nu are nici măcar un dispozitiv în gospodărie pentru învățământul online, mai arată datele fundației.

Totodată, din cauza sărăciei, 35% dintre adolescenți n-au niciodată sau au doar uneori suficiente rechizite și cărți pentru școală. Așa se face că aproape din unu din zece părinți își retrage cel puțin un copil de la școală temporar sau definitiv ca să facă față cheltuielilor.

Iar lipsurile și neputințele părinților în a sprijini educația copiilor nu se opresc aici. Aproape jumătate dintre părinții care au copii în clasele V-VIII spun că le este greu să-i ajute cu lecțiile la Matematică. La unu din cinci părinți îi este greu să ofere sprijin copilului său și la Limba Română.

„Susținerea copiilor la școală, după ce termină opt clase, devine o povară și mai greu de dus pentru părinți. La liceu sunt cheltuieli mult mai mari din cauza nevoii de cazare și/sau navetă. Din acest motiv, dar și din cauza neîncrederii părinților că școala poate schimba viitorul copiilor în bine și pentru că de multe ori nu-i văd pe cei mici interesați de școală, cel puțin 2 din 10 părinți nu-și mai susțin copiii să continue studiile la liceu”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Așteptările elevilor de la noul an școlar:

Întrebați ce măsuri ar trebui să se regăsească printre prioritățile sistemului de învățământ, elevii consultați de World Vision România au răspuns:

  • digitalizarea (61%);
  • masa caldă la școală pentru toți elevii (56%);
  • educația remedială (53%);
  • burse mai mari 40 (%);
  • investiții în infrastructura școlilor (26%).

Gradul de violență prezent în școlile vulnerabile

Doi din zece copii spun că violenţa este prezentă în şcoala lor mult sau foarte mult, mai arată datele World Vision România. Această realitate este confirmată și de părinții lor, 30% afirmând că există violență în școli. Pe de altă parte, doar 2% dintre elevi ar vorbi cu profesorii despre abuzurile prin care trec.

„Zeci de mii de elevi, în special celor din comunitățile marginale, se îndepărtează de școală din mai multe motive: n-au profesori suficient de motivați și de pregătiți, nu sunt sprijiniți de părinți atunci când poate au cea mai mare nevoie, nu au infrastructura necesară (fie că vorbim de un drum asfaltat până la școală sau de un laptop) și nici nu se simt în siguranță. Este important ca noua legislație în educație, cât și autoritățile care o vor pune în aplicare să se uite onest la aceste realități dure ale învățământului din România și să ia deciziile cele mai bune pentru acești copii”, a mai declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

World  Vision România derulează în luna septembrie campania „Dăm aripi educaţiei” prin care îşi propune să strângă cărți și rechizite pentru 10.000 de copii și 500 de profesori din școlile vulnerabile. Persoanele care vor să se implice o pot face printr-un SMS la 8864 cu textul SPERANTA (4 euro/ lună) sau pot dona cărţi şi rechizite noi până pe 21 septembrie aici: https://bit.ly/3emmYS0

*Informații culese cu sprijinul proiectului „Inspectoratul” Școlar Civic, proiect derulat de World Vision România cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de educaţie, intervenţie umanitară, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra serviciilor dedicate copiilor, familiilor şi comunităţilor, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top