Now Reading
Minemotions: arta comunicării excelente

Minemotions: arta comunicării excelente

Revista Psychologies
minemotions-arta-comunicării-excelente

Un brand premium, fresh, bazat pe o vastă experienţă în domeniul educației și al dezvoltării personale a luat naștere ca rezultat al unei pasiuni duse la următorul nivel de către fondatorul Mihai Vasilescu. Acesta, împreună cu o echipă de specialiști, oferă evenimentelor corporate o experienţă de neuitat, ridicată de la o simplă sesiune de training la rangul de concept.

Minemotions vine cu adresabilitate către firme şi corporații, către evenimente private, atât de anvergură, cât şi mici sau medii, prin traininguri adaptate, cu subiecte de studiu atent selecționate. De la mii de kilometri, conceptele educaționale ajung pe piața națională de business şi a evenimentelor corporate grație acestui nou etalon al cursurilor de specialitate, care sporesc eficiența echipelor și cresc performanța.

Mihai Vasilescu, Master Trainer NLP, coach NLP și lifestyle, trainer, terapeut și formator, cu o experiență de peste 10 ani ca profesor, îți va fi mentor într-o călătorie nemaivăzută, pe care o vei ține minte pe tot parcursul vieții. Te va ajuta să nu pierzi acel tren unic, să nu ratezi șansa de a avea o întâlnire autentică și revelatoare cu ACEA persoană care te va fascina, așa cum nimeni nu a făcut-o până acum. Te vei întâlni cu tine, într-o veritabilă premieră, te vei vedea într-o lumină nouă, dintr-o perspectivă pe care nu o credeai posibilă. Trei litere, NLP, îți pot reseta întregul sistem de valori personale, și poți învăța cum să îți aliniezi valorile pentru a avea energie și motivație să realizezi exact ce îți dorești, atât în plan profesional cât și personal.

NLP – Programare Neuro Lingvistică este un set de instrumente aplicabile pentru modelarea excelenței umane, generator de echilibru în toate ramurile existenței. Cu ajutorul NLP, oamenii devin mai flexibili și mai adaptabili în fața provocărilor, găsesc mai rapid și mai ușor soluții clare, acceptă necunoscutul și își sporesc gradul de toleranță, atât în plan personal, cât și în cel profesional. Un practician NLP devine un om de echipă, conștient de propriul rol în cadrul acesteia, dar și de propriile atuuri.

De foarte multe ori am asistat la adevărate metamorfoze, în care scepticismul și reținerea au fost înlocuite de încredere și exuberanță, în care am văzut oameni care ies pe ușă radical schimbați față de modul în care au intrat. Mi s-a spus des că „după NLP nimic nu mai rămâne la fel”, sau că „prezentul pare să aibă gust și savoare, în sfârșit”. Aplicarea acestor tehnici și instrumente deschide o ușă către sinele autentic, ce nu mai poate fi vreodată închisă sau ignorată.

Cursurile de NLP produc efecte imediate și de durată în cadrul business-urilor, a funcțiilor de management, a posturilor care necesită un spirit creativ sau o viziune antreprenorială. Și pentru psihologi, terapeuți, agenți de vânzări, studenți, profesori sau traineri rezultatele cursurilor sunt notabile. Acestea se desfășoară atât în format fizic, cât și în spațiul virtual. NLP-ul se adresează atât persoanelor fizice cât și companiilor sau grupurilor, și poate fi aplicat și individual, în sistem 1-la-1, într-un teambuilding și în ședințe de coaching sau consiliere.

Cunoștințele acumulate în cadrul cursurilor NLP au aplicabilitate în cadrul dezvoltării personale, a carierei, a relațiilor sociale, a celor familiale sau amoroase, dar și în ceea ce privește sănătatea duală minte-corp, cu deschidere către fitness sau spiritualitate, prin calibrarea propriului comportament și a dobândirii unor tehnici de stabilire a obiectivelor.

Odată ce descoperă lumea NLP, cursanții ajung să facă lungi călătorii în timp, pentru a înțelege mecanismele și cauzele evenimentelor traumatice, a le accepta și vindeca și a merge mai departe, dezvoltând în mod armonios, constructiv și natural implicarea personală și pe cea de grup, spre atingerea performanței și a excelenței, odată cu rezolvarea conflictelor interioare. Astfel, programele care generau blocaje sau limitări sunt înlocuite în structura mentală și emoțională de programe benefice, pline de resurse și orientate pe soluții.

Cursurile Minemotions disponibile pe platformă sunt:

  • NLP Practitioner
  • Master NLP Practitioner
  • Put Your Life in ‘Motion
  • Training of Trainers

Atelierele disponibile sunt:

  • Unstuck Your Mind – Depășește-ți limitările și blocajele minții
  • Mind Your ‘Motions – Eliberează-te de emoțiile negative
  • Change Your Mindset – Schimbă-ți perspectiva asupra vieții
  • Find Your Drive – Găsește-ți motivația personală și în business
  • Build Self-Discipline – Crește-ți eficiența personală
  • Speak Your Mind – Comunică eficient cu tine și cu ceilalț
  • Bullseye – Creează-ți și obține rezultatele pe care ți le dorești
  • Detach Yourself – Înțelegerea diferitelor stiluri de atașament
  • The Mind of Visual Facilitation – Conectarea oamenilor la idei

Abia aștept să te cunosc și să te cunoști! Click pe minemotions.com pentru a afla detalii despre cum te poți reinventa și cum poți deveni exact versiunea la care ai aspirat întreaga viață. Oferă-ți upgrade-ul de care ai nevoie, tu și cei din jurul tău!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top