Plictisul

Pentru binele comunităţii, oamenii ar fi nevoiţi să rămână în case şi să-şi reducă la minim libertatea de deplasare. Unii se vor adapta mai uşor la o atare situaţie, iar alţii mai greu. Această ultimă categorie ar cădea sub incidenţa interesului nostru. Şi nu pentru că am dori să studiem o componentă esenţială a comportamentului uman, ci pentru că am voi să aflăm cauza pentru care aceste persoane suportă atât de greu distanţarea socială.

Am observa, în primul rând, reclamarea plictiselii. Cei care se văd nevoiţi să rămână într-un singur loc pentru mult timp, cu activităţile restrânse şi cu orizontul de preocupări curente închis, vor acuza o situaţie emoţională cu care e dificil de purtat o luptă; vor indica plictisul ca factor amplificator pentru anxietate.

Dar cum poate fi reconvertit plictisul, astfel încât să devină dintr-o povară, un element de reconstrucţie interioară?

citește continuarea în ediția specială Psychologies: Împreună

Un articol de Mario Barangea