Now Reading
Practica scrisului terapeutic

Practica scrisului terapeutic

jeanina-cîrstoiu
practica-scrisului-terapeutic

Scriitorii au rutine speciale de scris. Unele, legate de momentul zilei, spațiu, instrumente de scris; altele, de un număr minim de pagini pe zi sau de diverse cerințe către cei din jur sau față de ei înșiși. Atunci când accentul cade pe producția literară care urmează să fie arătată lumii întregi, o rutină a scrisului devine necesară. Dar oare ar fi utilă atunci când scrisul are drept scop autocunoașterea și imersiunea în propriul sine? Să vedem…

Scrierea terapeutică devine o practică atunci când suntem într-un proces terapeutic. Cei care sunt sau au fost într-un astfel de proces au avut, uneori, ca temă, din partea terapeutului, să scrie ceva anume. Amintiri, liste, obiective, pagini de jurnal. La început, ideea de a scrie poate părea ciudată, ne poate duce cu gândul de temele mai mult sau mai puțin obligatorii de la școală. Pentru persoanele care obișnuiau deja să scrie, această practică poate deveni un instrument important de autocunoaștere.

Nu e neapărată nevoie să fim într-un proces terapeutic. Putem să fim parte dintr-un grup de dezvoltare personală, un club de carte sau să participăm la întâlniri pe teme spirituale sau la cursuri legate de preocupările noastre. În aceste situații, pot să apară momente speciale de înțelegere care, dacă sunt aprofundate, pot reprezenta porți deschise spre interiorul nostru.

Atunci când citim o carte sau vedem un film pot să apară de asemenea momente în care – chiar și pentru câteva clipe – totul să devină clar. Dacă citim mai departe sau privim în continuare filmul, porțile pot să se închidă, mai ales dacă deschiderea lor bruscă a fost un pic dureroasă. Dacă marcăm în scris momentul de înțelegere și îl reluăm ulterior, poarta rămâne deschisă și mai puțin sensibilă, ajutându-ne să trecem prin ea cu ușurință atunci când avem nevoie de ceea ce se află dincolo de ea.

O primă sugestie pentru notițele cu valoare terapeutică ar fi să prindem acele clipe de înțelegere și să le marcăm pentru a reveni mai târziu asupra lor. În cazul în care timpul și spațiul ne permit, aprofundăm atunci insight-ul în scris. Uneori, chiar și o simplă notiță în telefon se poate dovedi valoroasă ulterior.

O altă sugestie ar fi să scriem în agende-jurnal structurate, cu întrebări ajutătoare: Ce s-a întâmplat azi? Cum m-a făcut asta să mă simt? De ce anume mi-a adus aminte? Ce aș fi vrut să fac și nu am făcut? Ce aș face diferit data viitoare într-o situație asemănătoare? Există agende cu diverse rubrici, așa cum sunt agendele de călătorie și poate deveni o satisfacție în sine să alegem un caiet nou sau o agendă-jurnal nouă pe care să o personalizăm cu rubricile care ne pot fi de folos.

Dacă nu vrem să ne notăm în jurnal propriile întâmplări, putem scrie povești, iar pentru asta ne poate ajuta lucrul cu cardurile de orice fel. Fie că e vorba de carduri cu imagine, fie că sunt întrebări, avem două variante:

  • Tragem spontan o carte, o privim și apoi, în scris, fie răspundem la întrebare, fie descriem ce vedem sau căutăm să scriem o scurtă povestire inspirată din imagine. Ne ascultăm atent dialogul interior care apare în timp ce scriem și îl transcriem în povestea noastră.
  • Punem toate cărțile cu fața în sus și le privim cu atenție. Dacă e vorba de carduri cu întrebări, ajută să le grupăm după interesele din această perioadă. Verificăm dacă sunt întrebări pe care ni le-am mai pus sau ni le-a mai adresat cineva. Sunt întrebări pe care noi le-am pune altcuiva? Sunt întrebări care ne deranjează? Alegem câteva astfel de întrebări și răspundem în scris. Dacă sunt carduri cu imagini, alegem câteva care ne atrag și facem o scurtă poveste cu ele.

După un timp, recitim textele pe care le-am scris și vedem dacă ceea ce am scris atunci capătă o semnificație nouă la recitire. Ce anume din noi se regăsește în povestea aceea? Cât din trecut, din prezent sau din viitor? Iar dacă perspectiva nu ne încântă, cum am putea rescrie diferit viitorul?

Acestea sunt sugestii pentru a scrie singur, dar un astfel de proces, dacă este însoțit de o experiență de grup, poate să aducă idei noi și interesante pe care le puteți descoperi la cursul de scriere terapeutică.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!