Now Reading
Stefanie Stahl: „Rănile şi tiparele din copilărie sunt lentilele prin care privim lumea“

Stefanie Stahl: „Rănile şi tiparele din copilărie sunt lentilele prin care privim lumea“

irina-markovits-psychologies
rănile-şi-tiparele-din-copilărie-sunt-lentilele-prin-care-privim-lumea

Experiențele copilăriei sunt cele care ne formează. Ele ne construiesc imaginea de sine. Dar nu neapărat pentru tot restul vieții. Stefanie Stahl, psihoterapeut și autoare a bestsellerului Vindecarea copilului interior explică cum depășim nesiguranțe, traume și răni vechi, pentru a ajunge la o viață emoțională echilibrată, împlinită, matură.

Psychologies: Cartea dumneavoastră, Vindecarea copilului interior s-a vândut în peste un milion de exemplare în Germania, unde a rămas cea mai bine vândută carte de nonficțiune timp de trei ani consecutivi; a fost apoi tradusă în peste douăzeci de limbi, foarte recent în română. Cum vă explicaţi acest succes?

Stefanie Stahl: Cartea oferă o strategie simplă, în doi paşi: mai întâi înțelegerea problemelor, și apoi rezolvarea acestora. Mulți îmi spun că datorită cărții au înțeles atât de multe despre viața lor, lucruri pe care înainte nu le puteau deloc pricepe. Dobândirea acestei clarităţi este, de asemenea, cheia rezolvării problemelor. Cartea îi ajută pe oameni să facă pace cu ei înșiși.

Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei noiembrie-decembrie 2020 al Revistei PSYCHOLOGIES.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top