CITESTI ACUM
Trup drag de femeie

Trup drag de femeie

trup-drag-de-femeie

Am avut un vis revelator despre tine. Se făcea că lângă mine a apărut un înger cu chef de vorbă. Îmi părea cunoscut cumva, așa că l-am invitat să se așeze lângă mine. Mi-a spus că înainte să mă nasc aici, pe Pământ, a avut datoria să mă ajute să-mi aleg un corp. Apoi, spre mirarea mea și-a amintit cât de încântată eram de cel pe care l-am ales. Mi-a zis că te credeam absolut perfect pentru această viață. M-a îndemnat apoi să mă conectez la tine, să te simt dincolo de judecăți, de tipare și modele și din spațiul acela să îți vorbesc. Inima mea s-a încălzit și cuvintele au început să curgă.

Iartă-mă, trup drag, pentru toate momentele în care am abuzat de tine, pentru că am făcut lucruri pe care nu simțeam să le fac și ți-am ignorat nevoile, pentru că nu ți-am permis să te odihnești și am tras de tine făcându-te sclavul minții mele, al ego-ului meu, alergând după lucruri care oricum nu mi-au folosit la nimic, în final.

Citește continuarea articolului în ediția de martie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Știutorii” cu autograful lui Mircea Cărtărescu.

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top

Mulțumim pentru că vrei să fim prieteni!