Now Reading
Venus retrogradă: 19 Decembrie 2021 – 29 Ianuarie 2022

Venus retrogradă: 19 Decembrie 2021 – 29 Ianuarie 2022

mihaela-totir2
venus-retrogradă-19-decembrie-2021-29-ianuarie-2022

Ce ți se pare frumos și deosebit pe acest tranzit se poate transforma radical în ochii tăi odată ce Venus își reia mersul direct.

În câteva zile, mai exact pe 19 Decembrie, Venus – planeta banilor și a relațiilor, intră în mișcare retrogradă. Perioada de retrogradare durează până la sfârșitul lunii Ianuarie 2022, perioadă ce cuprinde atât Crăciunul, cât și trecerea dintre ani. Lesne de înțeles că pentru toate zodiile anul începe sub influența acestui tranzit, iar luna Ianuarie va fi resimțită ca o prelungire firească a acestui an.

În cele 6 săptămâni de retrogradare este posibil să te confrunți cu relații mai vechi, persoane din trecut care revin în peisaj, mai ales dacă aceste relații s-au terminat în coadă de pește sau, și mai bine zis, nu s-au încheiat de fapt.

Foști iubiți te pot contacta din senin și îți întorc lumea cu susul în jos, răscolindu-te. În relațiile cu alte persoane (din afara cuplului) apar dificultăți în comunicare și o oarecare distanțare. Probleme mai mari apar în relațiile în care există tensiuni de ceva vreme. Acolo unde există nevoi reprimate sau subiecte ignorate, acestea ies la suprafață. Aventurile extraconjugale sau relațiile ținute secret până acum ies și ele la iveală.

Relațiile umane se răcesc, apar dificultăți în a oferi și a primi iubire, mulți dintre noi pot părea distanți sau egoiști. Este mai degrabă o perioadă de introspecții și analiză interioară în care vei fi invitată să te gândești la cine ești tu în relații și la ce îți dorești cu adevărat de la partenerul de viață.

Venus retrograd conduce și la despărțiri. Dar aici este vorba de acele cupluri care aveau oricum șanse slabe să rămână definitiv împreună. Retrogradarea lui Venus nu creează probleme noi, ci doar le scoate în evidență pe cele existente. Așadar, finalurile relaționale aduse de acest tranzit sunt benefice pentru cei doi parteneri. Și pentru cuplurile trainice acest tranzit aduce provocări, dar care odată rezolvate, nu fac decât să consolideze relația.

În perioada de retrogradare a lui Venus sunt șanse reduse și nu este recomandată implicarea în relații noi. Sunt favorizate mai degrabă relațiile de scurtă durată sau relații pe care vrei să le ții ascunse de ochii lumii. Acele relații neasumate public. Se poate întâmpla să cunoști persoane care par familiare, ca și cum le știi din alte vremuri, alte vieți. În astfel de cazuri, este recomandat să aștepți reluarea mersului direct al planetei (după 29 ianuarie 2022) și să reanalizezi faptele atunci, întrucât părerea despre persoana respectiva se poate schimba radical. Odată ce Venus își schimbă direcția, îți schimbi și tu părerile despre ce este (încă!) frumos sau nu. O persoană care îți place la nebunie când Venus este retrogradă este posibil să nu îți mai placă la fel când planeta își reia mersul direct. Dacă totuși începi o relație pe acest tranzit, cel mai probabil ai ceva substanțial de învățat din acea relație. Poate fi o relație de scurtă durată, dar intensă, care să atingă anumite puncte sensibile din tine și să te conducă spre învățarea unor lecții de viață importante pentru tine.

Venus este și planeta banilor, așa că vei resimți mici dificultăți și la acest capitol. Pot fi amânări, anulări sau întârzieri de plăti. Dacă primești o promisiune de mărire de salariu în perioada aceasta, este posibil ca decizia să fie revizuită odată cu reluarea mersului direct al planetei. Posibil să fie nevoie să restitui niște bani împrumutați mai demult. Nu sunt recomandate achizițiile mari și investițiile în lucruri scumpe: case/ imobiliare, obiecte de valoare, bijuterii sau produse de lux. Nu e nici vremea cumpărăturilor sau a planurilor de renovare și redecorare a locuinței.

Frumosul și estetica țin tot de arhetipul venusian. De aceea, nu sunt recomandate nici intervențiile estetice, mai ales dacă acestea presupun acțiuni mai invazive la adresa corpului. Dacă ai astfel de planuri, lasă-le pentru tranzitul lui Venus direct. Nici schimbările dramatice în garderobă nu sunt recomandate, precum nici schimbările radicale de look.

Dacă schimbările în plan fizic, exterior nu sunt binevenite în această perioadă, schimbările la nivel interior sunt chiar încurajate. Să te iubești mai mult pe tine însăți, să fii mai bună și mai blândă cu tine – sunt activități benefice pe parcursul acestui tranzit.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top