Now Reading
Cum facem fata violentei din scoala

Cum facem fata violentei din scoala

Revista Psychologies

Este important sa nu-i umilim fara sa ne dam seama. Niciodata sa nu le spunem: „Esti o nulitate“ si nici „ai o memorie de insecta“. Inainte de patru ani, nu au acces la limbajul cu imagini. Umorul nu este deschis catre ei decat pe la sapte-opt ani.

In fine, la inceput de an scolar, trebuie specificat clar ca orice derogare de la reguli va fi sanctionata clar. Regulile trebuie enuntate si le revine si lor obligatia sa le respecte.

Activitati impreuna

Nimic mai bun pentru dezamorsarea conflictelor decat activitatile facute impreuna… cu conditia sa participe toata lumea.

Vizitarea unei expozitii este ceva minunat, dar mai bine un joc de societate sau un atelier de lucru manual, acolo unde toti copiii se pot implica.

Un studiu facut recent intre copiii de patru ani arata ca cei care canta impreuna la cor sau la instrumente, tind sa fie mai saritori si sa fie mai sociabili.

A face ceva impreuna sudeaza grupul si ne permite sa vedem ca suntem inter-dependenti. Fara celalalt, nu sunt nimic.

Daca refuz sa fac un serviciu, sa il ascult pe celalalt, inseamna ca ma expun posibilitatii de a fi in aceeasi situatie la un moment dat. „Suntem sociali pana in maduva oaselor“, scria Michael Gazzaniga, un neurolog american. Si daca asa este, de ce sa nu fim si prosociali?

Dezvoltarea empatiei

Prezenta din frageda pruncie, empatia, aceasta extraordinara capacitate de a ne pune in locul altuia, trebuie dezvoltata cu orice pret la copii, pentru a face din ei niste adulti civilizati.

Trebuie sa fie invatati sa exprime ceea ce simt atunci cand sunt insultati, ca sa stie ce simt si cei pe care ii insulta. Serge Tisseron pledeaza in aceasta invatare pentru joc, adesea uitat azi, din cauza activitatilor extrascolare sau a timpului petrecut de copii la televizor.

Adultilor le revine obligatia de a le rezerva copiilor timp de joaca, vital pentru echilibrul lor psihic. „Trebuie sa evitam ca cei mici sa se in-chisteze prematir intr-un rol din care nu mai pot sa iasa, cel de agresor sau cel de victima“, spune Tisseron.

In clasa, in jurul varstei de patru ani, psihologul francez propune un joc de trei figuri. Invatatoarea ii va pune pe copii sa incarneze succesiv agresorul, victima si un negociator.

Copilul trebuie sa intre in pielea fiecarui personaj. Daca stie ceea ce simte o victima, ii va fi mai greu sa devina cel care face un gest violent.

Dar a fi constient de existenta altora inseamna si sa fie constienti de propria lor valoare. Pentru ca bunavointa nu inseamna sa uite de ei insisi. Pentru ca fiecare sa-si gaseasca locul, trebuie ca acesti copii sa fie ajutati sa inteleaga ca nu trebuie sa accepte totul.

Si aici jocul este foarte util. „Empatia inseamna reciprocitate“, aminteste Serge Tisseron. „Jocul permite abordarea limitelor proprii si ale altuia. Nu iti voi face rau si refuz sa imi faci tu rau.“

Pentru a intari aceasta notiune de limita, stima de sine este indispensabila si la cei mici, dar mai ales la adolescenti. Cum ar putea sa reziste tratamentelor dure daca nu sunt siguri ca valoreaza mai mult decat li se spune de catre agresor?

„Invatatorii trebuie sa puna in valoare competentele fiecarui elev, si astea se gasesc din plin“, spune Alain Braconnier.

Pedepsirea insolentelor

Inca o data, ceea ce poate fi mai rau, ar fi ignorarea obrazniciilor. Din momentul in care exista incalcarea unei reguli, trebuie sa existe si sanctiune. Dar trebuie sa fie adaptata la fiecare caz in parte.

Daca a facut o boacana, copilul sau adolescentul (si se stie ca adolescentii testeaza limitele de toleranta ale adultilor), cea mai buna reactie este umorul, pentru ca permite o anumita distanta, spune Alain Braconnier.

Asta instaleaza o anumita distanta si dezamorseaza aroganta. Dar daca obraznicia devine norma, cel care provoaca mereu, trebuie exclus, oricare ar fi varsta lui.

Refuzul acestui tip de comportament prin excluderea de la ore este util si copilului, si profesorului. Pentru ca provocarea verbala ii este utila agresorului pentru a se face remarcat in grupul de elevi. Daca nu mai sunt spectatori, nu mai exista obraznicie… Si mai ales pentru ca adolescentii ii dispretuiesc pe cei care nu reactioneaza.

Intrebari pentru psihologul Diana Stanculeanu de la Salvati Copiii.

Adesea profesorii insulta elevii. Ce efect are acest fapt pe termen lung?

Feedbackul pe care copilul il primeste din partea adultilor il ajuta pe copil sa isi construiasca propriile convingeri despre sine, despre potentialul sau, despre limitele sale, despre ceea ce poate sau nu sa faca.

Dupa parintii, profesorii sunt acei adulti ale caror pareri conteaza foarte mult pentru copil, avand consecinte pentru construirea unei imagini pozitive sau negative despre sine.

In momentul in care copilul aude constant de la profesorul sau ca “nu poate”, “nu stie”, “este incapabil sa ….”, “greseste tot timpul”, “este ultimul din clasa”, “nu este in stare sa”, ajunge sa creada despre sine exact aceleasi lucruri – ca nu stie, nu poate, nu este capabil.

Astfel, increderea in sine, in potentialul sau de a invata, de a progresa, de a rezolva situatii de viata, se naruie.

Incet incet, copilul renunta sa se mai straduiasca pentru ca, neprimind apreciere pentru eforturile sale, trage concluzia ca nu are rost; ceilalti oricum cred ca el nu va reusi.

Etichetele globale pe care cadrelele didactice le folosesc de asemenea – “esti rau”, “esti neascultator”, “esti nesimtit”, “esti prost”, au acelasi efect negativ pentru increderea si stima de sine a copilului, care invata ca nu are nimic valoros, special si ca nu merita aprecierea nimanui.

In plus, prin folosirea feedbackului negativ si a etichetelor comportamentale umilitoare, se compromite si relatia pe care copilul o are cu disciplina predata de acel cadru didactic, si in ultima instant chiar cu scoala si cu procesul de educatie; copiii ajung sa nu se mai duca cu placer la scoala, pentru ca scoala devine dintr-un loc in care ma duc sa invat sis a imi fac prieteni, un loc in care sunt umilit, abuzat emotional, ignorant si etichetat.

Doar laudand copilul si acordandu-i atentie in momentul in care are comportamente pozitive, pe care ne dorim sa le vedem mai des, il ajutam sa invete care ii sunt punctele tari, lucrurile la care se pricepe, talentul special pe care il are – cu alte cuvinte ii construim increderea ca este o persoana capabila sa faca ceea ce isi propune, care nu se teme sa exploreze situatii noi, care nu se opreste in fata unei greseli ci o transforma intr-o noua oportunitate de invatare.


Cum se poate stopa violenta din partea colegilor mai mari, dominatori? Cum pot parintii influenta acest fenomen?

Violenta este prezenta in scolile din Romania in procente ingrijoratoare. Aproape 75% dintre elevi marturisesc ca, macar o data in decursul experientei lor academice, au fost implicati – ca victima sau ca agresor, intr-o situatie conflictuala abordata in maniera violenta.

Exista o forma particulara de violenta in mediul scolar, practicata de multi dintre elevii care nu au invatat cum sa construiasca adecvat o relatie cu colegii lor sau cum sa isi gestioneze emotiile de furie si frustrare – este vorba despre hartuire (bullying), acel tip de violenta care imbraca nenumarate forme: imbranceli, piedici, porecle, jigniri umilitoare, farse, barfe, zvonuri, santaj, ironie, tachinare.

Primul pas pe care un copil trebuie sa il faca pentru a stopa astfel de comportamente de violenta este sa le recunoasca ca atare; avem nevoie sa invatam ca violenta nu inseamna doar bataie fizica, ci si tratamente umilitoare, ignorarea nevoilor unei persoane sau a rade de caracteristicile fizice ale cuiva in fata unui grup.

Cadrele didactice si parintii joaca un rol fundamental in a educa copiii in vederea recunoasterii tuturor fomelor de violenta.

Apoi, un copil victima, ca si un copil cu comportament agresiv de altfel, au nevoie sa invete: cum sa rezolve situatii sociale problematice, care sunt reactiile potrivite pentru a stopa un comportament de abuz (de exemplu, reactia de plans incurajeaza un agresor sa repete comportamentul violent); care sunt persoanele resursa la care putem apela – adulti, prieteni (reteaua de suport social); cum sa ne distram impreuna cu altii, nu pe seama altora.

Sunt abilitati sociale si emotionale pentru a caror invatare copiii au nevoie sa fie increzatori in sine si sa nu se indoiasca de sprijinul si acceptarea neconditionata a parintilor lor.

Cum ii invatam pe copiii nostri gentiletea, bunavointa, valorile prosociale? Mai ales in cadrul scolii?

Una dintre modalitatile fundamentale prin care oamenii invata este modelarea urmata de imitarea comportamentelor celor din jur. Ca si copii, invatam sa facem activitati si comportamente observandu-i si copiindu-i pe cei din jurul nostru – parinti, prieteni, rude si cadre didactice.

Ba mai mult, reactia celor din jur – pozitiva sau de pedeapsa, ne incurajeaza sa repetam sau sa eliminam respectivul comportament.

Cresc sansele ca, copiii nostri sa fie onesti, generosi, altruisti si atenti la nevoile celor din jur, atunci cand ne vor vedea pe noi adultii, comportandu-ne in aceasta maniera: daca eu ca adult ma uit seara de seara la TV, copilul meu va face acelasi lucru; daca ma va observa citind, va lua si el o carte de pe raft; daca copilul meu va observa cum imi mint prietena la telefon pentru a evita un comision, va invata sa minta; daca va observa cum imi ajut prietena va face acelasi lucru cu colegul sau de gradinita; daca baiatul meu ma va auzi injurand in trafic, va folosi si el un limbaj nepotrivit atunci cand va fi furios.

Daca eu ca profesor pedepsesc copilul cand imi marturiseste sincer o greseala, il voi invata ca este mai bine sa ascunda si ca iertarea nu este un comportament valoros; daca ii mai acord o sansa, va avea incredere in mine si imi va solicita ajutorul ori de cate ori se va afla intr-o situatie dificila; ba mai mult, cresc sansele sa se comporte la fel cu colegii si prietenii sai.

Copiii nostrii cresc si devin suma modelelor cu care se intalnesc. Daca astazi intram intr-o clasa de elevi si nu ne place ceea ce vedem – dezinteres, apatie, ignoranta, agresivitate, aroganta – poate ar fi bine sa acordam mai multa atentie comportamentelor noastre de adulti. Schimbarea de la noi trebuie sa inceapa.

 

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top