Motivatii inconstiente ale avortului

Mai degraba fiica decat mama

La 22 de ani, Delia O. are un iubit pe care nu-l iubeste cu adevarat. Ea nu mai ia pilula, „fara motiv”, spune ea, si ceea ce trebuie sa se intample se intampla. Delia ramane insar­cinata, ca si mama ei, care tocmai aduce pe lume un fratior. Fiica avorteaza, ca si cum nu ar avea decat a­ceas­ta solutie pentru a redeveni copilul din genealogia data peste cap. Sa se deosebeasca de mama sa, asta a fost miza intreruperii sarcinii Nataliei P., o femeie superba, de 32 de ani, inginera. Pentru ea era vorba mai ales sa nu devina pentru copilul ei mama pe care ea insasi o avusese. „Toata viata mea m-am pedepsit ca exist“, marturiseste ea. „Timp de treizeci de ani m-am straduit sa ga­sesc sensul vietii mele. Am senti­men­tul ca am crutat acest copil care nu se va naste.” Alta femeie, alta po­ves­te. La 27 de ani, Ioana M., res­pin­­ge orice metoda de contraceptie. „Ze­ce ani am luat pilule. Trebuia sa ma asigur ca sunt fertila.”

Alina M., la 34 de ani, trecea prin­tr-o perioada grea. Firma pe care o crease cu optsprezece luni in urma tocmai falimentase. Avea deja doi copii. Dupa incercarea de a se realiza si altfel decat ca mama, nu pu­tea sa conceapa ca se va intoarce la scutece si biberoane. Recurgand la a­vort, alegea cu orice pret calea de a se implini altfel. Exis­ta oare o le­ga­tura intre evenimentele din viata unei femei si o sar­cina? Vera San­dor crede ca „nu este o regula, dar incercarea de a da un sens acestui moment presupune o inscriere in povestea unei vieti”. Maria, 49 de ani, credea ca nu mai e fertila. A­vea o viata fericita si foarte implinita, desi avusese multe obstacole de trecut. „Ma apropiam de varsta de 50 de ani, tatal meu era destul de batran, cei doi copii ai mei se pregateau sa plece de acasa.” Sarcina ei, surprinzatoare, nesperata, ii oferea o diversiune. „Era o viata in locul alteia, o bucurie in ciuda durerii.” Ea a decis totusi sa nu o duca la capat, „ratiunea a decis in locul ini­mii”.

O ruptura necesara

Frecvent, sarcinile accidentale survin pentru a masca o problema mai profunda (moartea unui tata, a unui co­pil), o alegere mai dificil de abordat (o orientare profesionala sau afectiva). Dupa zece ani de casatorie ba­na­la, la 32 de ani, Cecilia F. descopera ca sotul ei nu isi do­reste copilul pe care il poarta. „Trebuia fara in­do­iala sa intrerup acea viata in trupul meu pentru a rezolva divor­tul”, marturiseste ea azi. Ceea ce se petrece in corp ofera intr-a­devar un fel de pauza psihica intr-un moment de tensiune. Pentru o perioada, sarcina a­pare ca posibilita­tea de a nega o pier­dere sau de a umple o lipsa. In­tre­­ruperea sarcinii ar putea apoi sa marcheze aban­donul acestei fantas­me si depasirea perturbarii. „In ciuda amaraciunii, mi s-a parut ca ceva era pus la locul lui”, confirma Isabela.

Greutatea rusinii

Daca avortul este un drept instituit de 30 de ani in Franta, iar in Romania „castigat” doar in ultimii 18 ani, majoritatea femeilor il tra­iesc intr-o vinovatie ingrozitoare. „Motivele care induc starea de vinovatie ce in­so­teste avortul sunt cel mai adesea de ordin ideologic, religios” – puncteaza Vera Sandor. „In Romania re­­­­­gimului comunist avortul expri­ma revolta, pericolul, refuzul de a accepta ca nu ai dreptul si libertatea de a decide. Interdictiile religioase sunt o alta sursa importanta de vi­no­­­vatie.

Anatema religioasa a provocat in ultimii ani asupra unor femei efecte de o extrema gra­vitate. Acestea au suferit depresii grave si au cerut psi­ho­­terapie pentru ca au fost con­damnate de pre­otii care le-au spovedit. Violenta acestor discursuri religioase este comparabila cu aceea a violului sau a avortului. O a treia ca­­­­­­­tegorie de motive deriva din descoperirile stiintifice care aratau suferinta fetusului in timpul avortului. Identificarea cu aceasta su­­­­­­­­­­fe­rinta poa­­te fi insuportabila pentru femeia ca­re a decis avortul. Fenomenul religios in Romania are o amploare semnificativa cu efecte uimitoare la toate generatiile. Fara sa analizam ca­uzele sau con­se­cin­tele lui, con­statam for­ta si violenta imperativelor religiose intr-o tara care, pana in urma cu 18 ani, era o tara cu o cul­tu­ra si un in­vatamant laic. Impactul este serios si adesea are efecte traumatice asupra femeii in situatia de a decide o intrerupere de sarcina.”

Uneori, rusinea se manifesta fata de ceilalti copii, cei care sunt deja a­colo sau care se nasc dupa. „Nu indraz­neam sa ma mai arat in fata fetelor mele“, mar­tu­ri­ses­te Floren­tina A. „Nu reu­seam sa-mi asum ceea ce facu­sem. Ce mama monstruoasa am devenit?!” Corina R. povesteste: „Dupa avort, am trait mai multe false sarcini inainte de a ramane gravida din nou. Am trait fiecare dintre aceste sarcini ca pe o pedeapsa. Cand s-a nascut fiul meu, am simtit ca pe un bici mahnirea pe care o ascunsesem cand am facut intreruperea de sarcina. Mi-am dat seama la ce renuntasem”. Pentru Ana-Maria P., vinovatia s-a linistit in ziua in care a in­­­teles ca in acea sarcina era mai putin vorba despre un copil, cat de reactivarea unei rani si a unei in­cer­­cari de a o pan­­sa. „Nu am re­nun­­tat la un co­pil“, spune ea. „Am re­nun­tat la iluziile mele.” Toate numara anii pe care i-ar fi avut copiii lor daca ar fi trait. Din fericire, aceasta culpabili­tate poate fi depa­sita cu ajutorul u­nui psiholog.

Laurence Lemoine
Adaptarea Adriana Mocca
Foto: GULIVER.